L-am iertat, dar nu mai am încredere în el

M-am să uit niciodată ziua în care am avut certitudinea că soțul meu mă înșală, mai ales că pe amanta lui o vedeam zilnic. Era vecină de bloc cu noi, o femeie divorțată și, cum se spune, cu lipici la bărbați. Era divorțată, dar cu chef de viață, astfel încât își lăsase copilul în grija părinților, iar ea se ocupa de bărbații altor femei. Nu mă interesa acest aspect, o salutam pe Mihaela și schimbam câteva vorbe, atunci când ne întâlneam în preajma casei, dar când am aflat că s-a legat și de soțul meu, am suferit cumplit.

N-aș fi crezut niciodată, deși adulterul soțului meu se producea aproape sub ochii mei. După mai multe vizite ale lui în apartamentul Mihaelei, am aflat ce se întâmplă de la vecina acesteia de palier, doamna Ioana, care mereu se plânsese de du-te-vino-ul și de petrecerile din locuința rivalei mele. Ipocrita de Mihaela mă oprea pe stradă, să stăm de vorbă, dar ea deja se aruncase în brațele bărbatului meu, iar el acceptase bucuros…

Cum se întâmplă deseori, o femeie înșelată refuză să creadă, caută dovezi și speră până în ultima clipă că cel pe care îl iubește îi este fidel. Așa că am așteptat, l-am urmărit pe Laurențiu, soțul meu, l-am pândit și l-am văzut. Doamna Ioana a ținut morțiș să mă convingă și m-a chemat în apartamentul ei, la etajul unu (noi stăteam la doi), într-o zi de joi.

Recomandări

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Ca și cum ar fi avut o listă cu programări, ca la dentist de exemplu, Mihaela îl aștepta pe Laurențiu, acasă la ea, joia. Mie nu mi-a fost greu să înțeleg de ce: joia, Laurențiu avea program prelungit la lucru, din cauza unor ședințe săptămânale, iar acestea se încheiau de obicei cu ciocnitul unui pahar între colegi. Numai că soțul meu, după cum susținea vecina mea mai în vârstă, care voia să-mi deschidă ochii, lipsea de la agapele acestea între colegi ca să întârzie în brațele Mihaelei. Apoi venea acasă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat…

Ei bine, în joia când l-am pândit, spusele doamnei Ioana s-au adeverit întocmai. în jurul orei 16.00, am auzit un ciocănit ușor în ușa Mihaelei și, uitându-mă prin vizor de după ușa vecinei, l-am recunoscut pe soțul meu. Ticăloasa de amantă i-a deschis imediat, l-a tras în casă, agățându-se ca o liană de gâtul lui, și ușa s-a închis după ei.

Am rămas în continuare la pândă, tremurând de supărare, și am auzit cum Laurențiu a ieșit de la amanta lui după o oră și patruzeci de minute, mai exact la 17,40, pregătindu-se să mai urce un etaj până la apartamentul nostru. A ieșit la fel de discret cum intrase, ferindu-se să fie văzut, dar eu eram la câțiva pași, după o altă ușă, și nu m-am mai putut abține. Am ieșit și eu și l-am privit cu dispreț, cerându-i socoteală pentru prezența lui în casa Mihaelei. I-am cerut să-mi explice pe loc de când mă înșela și de ce – mai ales de ce -, căci aceasta era întrebarea care mă frământa.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Am ajuns în apartamentul nostru sub ploaia întrebărilor mele. Naivul de Laurențiu crezuse că mai poate păstra secretul, după ce că mă înșela tocmai cu vecina noastră.

— E ușor să crezi că te înșel, numai fiindcă m-ai văzut ieșind din casa ei! Mihaela vrea să își găsească un alt loc de muncă și mi-a cerut ajutorul…

— Să nu mă minți, e prea târziu pentru asta, căci știu adevărul! în plus, ce, tu ești agenție de plasament? Ce loc de muncă, de prostituată poate?! De destrămat familii! Nu, nu mai am încredere în tine, Laurențiu! Ar trebui să te dau afară imediat, până pot lua o decizie! în momentul ăsta, simt că nu mai pot trăi o clipă alături de tine!

— Simona, indiferent cât am greșit, nu mă poți izgoni. Te iubesc, mă auzi? Avem un copil împreună, avem o familie, un viitor, de ce să mă dai afară?

— De ce?! Mai întrebi de ce? Infidelitatea ta nu e de ajuns? Faptul că dorești o altă femeie, când mă ai pe mine, nu e cea mai mare jignire pe care poți să mi-o aduci? Mi-ai călcat în picioare toate sentimentele, ai distrus căsnicia noastră din clipa în care ai pus piciorul în casa acelei femei! Pentru ce să te iert? Că ți-ai găsit o amantă pe care mulți o arată cu degetul? A părăsit-o bărbatul, că își dă ochii peste cap de cum vede un mascul. Copilul i-l crește maică-sa, că ea nu are timp decât pentru bărbați. Halal amantă! ți-a spus toate astea sau ție îți convine că are timp și pentru tine, printre zecile de bărbați care îi trec prin pat?

Recomandări

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

I-am cerut soțului meu să plece, până iau o hotărâre. Nu mai suportam să respir același aer cu el, să dorm în același pat cu el, să stăm la masă împreună. A plecat, și am plecat și eu să-l iau pe fiul nostru, Ionuț, de la grădiniță. I-am explicat copilului că tatăl lui va lipsi pentru un timp, iar apoi am început să mă gândesc ce voi face de atunci încolo. M-am gândit mult, fără să mă consult cu nimeni, fiindcă era vorba de mine, de viața mea, de familia mea.

A doua zi nu a fost mai bună decât prima, cea de după plecarea lui Laurențiu. A treia zi încă tot nu luasem o decizie, cel puțin nu una tranșantă. înclinam să cred că, vorba aceea, mai bine cu rău decât fără rău, că locul soțului meu era lângă mine și lângă copilul nostru. După încă o zi, a venit Laurențiu, fără să-l chem eu, și m-a implorat să îl iert.

— Simona, nu mai vreau să stau departe de tine, de fiul nostru! știu, te-am făcut să suferi, dar acum eu sufăr mai mult. Te rog, primește-mă înapoi și îți jur că nu voi mai greși niciodată!

— Se poate să fie adevărat, să nu mai greșești, dar oare viața noastră va mai fi ca înainte, Laurențiu? Crezi că pot uita totul, ca și cum aș șterge cu buretele? Crezi că nu rămâne nicio urmă? întot-deauna va rămâne o rană în sufletul meu!

— Nu, voi avea eu grijă ca rana din inima ta să se vindece… Dragostea noastră va reînvia, voi face totul pentru asta. Crede-mă, te implor!

Am cedat, l-am crezut sau poate m-am agățat cu disperare de promisiunea lui ca să-mi păstrez familia, să nu crească copilul meu fără un tată. Ceva se rupsese însă în mine și, curând, parcă lumea din jurul meu se schimbase. Toți aveau privirile ațintite asupra mea și asupra familiei mele și toți țineau morțiș să-mi arate că nu făcusem bine să-mi iert soțul adulterin.

Mai întâi, aflase tot blocul ce se întâmplase în casa și în familia mea. Doamna Ioana le spusese tuturor, poate și ca să le arate celorlalți vecini că nu se plânsese în van de vecina ei Mihaela, care o ținea tot într-o petrecere și primea fel de fel de oameni, ducând o viață de desfrâu. Când ieșeam împreună cu soțul meu din casă, pe mine vecinii mă salutau, dar la el nici nu se uitau. Când eram singură, țineau să-mi spună, ca într-o doară, lucruri care mă răneau:

— Am văzut că acum soțul dumneavoastră se ocupă de cumpărături… Nici nu e un lucru greu pentru el, să se descurce… Ehei… Vânzătoarele sunt toate fete tinere, am observat cum se înghesuie să îl servească. După cum stau lucrurile, azi îi întind o pâine mai proaspătă, mâine vin cu o propunere mai deocheată…

Parcă toți cârcotașii se adunaseră în blocul nostru, căci toți țineau morțiș să îmi atragă atenția asupra soțului meu,

după ce se auzise de relația lui cu Mihaela (aceasta, nesimțita, mă saluta privindu-mă de sus!). și la grădinița din cartier se aflase despre acel episod, pe care eu vrusesem să îl dau uitării cât mai repede.

Laurențiu mergea mai des după Ionuț, să-l aducă de la grădiniță, în timpul în care eu pregăteam masa, dar când, într-o zi, el n-a putut să meargă și m-am dus eu, una dintre educatoare mi-a zis insinuant:

— V-a spus soțul dumneavoastră că trebuie să o duceți și pe Nicoleta acasă, fetița orfană de tată, care locuiește la două blocuri de dumneavoastră? între mama ei și soțul dumneavoastră există o înțelegere – ca între părinți, s-ar spune -, dar lumea vorbește acum multe…

Am vrut să nu o iau în seamă pe educatoarea aceea, cu aerul ei subtil, dar acasă am izbucnit. L-am întrebat pe Laurențiu de ce nu mi-a spus că el o aducea și pe Nicoleta acasă, atunci când mama ei nu putea, iar el s-a scuzat:

— Nu ți-am spus nimic ca să nu intri la bănuieli. Mi-a fost teamă să nu te superi. Te rog, Simona, acum, că ai aflat, nu mă acuza și tu pe nedrept… Mama Nicoletei are două slujbe ca să-și poată crește fetița, și apoi nu e mare lucru să aducem noi copilul acasă, când ea nu poate, nu?

— După toate câte s-au întâmplat, orice relație a ta cu altă femeie îmi dă de gândit! Te rog să nu te mai oferi să faci niciun serviciu pentru nimeni, atâta timp cât avem familia noastră!

Nu aveam nimic cu micuța Nicoleta, nici cu mama ei, dar acum nimic nu mai era la fel ca înainte ca soțul meu să mă fi înșelat. De asta mi-a fost teamă și chiar asta s-a și întâmplat, iar cei din jur nu-mi erau deloc de ajutor, dimpotrivă! și totul în mintea mea luase proporții covârșitoare. Mi se părea că toată lumea mă privește cu subînțeles și că vorbește pe la colțuri despre escapadele soțului meu, alături de vecina divorțată.

Am ajuns odată, în stația de autobuz, la câțiva pași de o altă cunoștință, o femeie din blocul vecin, iar ea, când m-a văzut, i-a dat imediat un cot prietenei cu care discuta în acel moment. Au urcat amândouă într-un autobuz și sunt sigură că au continuat să vorbească despre mine, despre cum m-a făcut de râs soțul meu și despre cât fusesem eu de proastă să-l iert.

Apoi, într-o zi ploioasă, în drum spre casă, m-a acostat cine altul decât vecinul de la parter, un burlac convins, care mi-a propus să ne adăpostim de ploaie la restaurantul din apropiere, la o cafea. Am acceptat fiindcă nu mă grăbeam și fiindcă niciunul dintre noi nu avea

umbrelă, dar aveam să regret toată viața că i-am dat ocazia să-mi vorbească. A trecut direct la subiect:

— Ești o femeie frumoasă și înțelegătoare, chiar periculos de înțelegătoare și iertătoare. știi la ce mă refer… Bărbații sunt supuși greșelilor, asta e crucea lor, iar eu de aceea nu mă însor. Nu vreau să fac nicio femeie să sufere, așa cum suferi tu acum, din cauza bărbatului tău. Dacă vei regreta într-o zi că l-ai iertat prea ușor pe soțul tău, știi unde mă găsești, ca să te consolez…

I-am spus tăios, în timp ce mă ridicam, fără să mai aștept să vină cafeaua pe care o comandasem:

— Eu am plecat de aici, îmi aduci un afront teribil! Soțul meu s-a îndreptat, dar tu ești în blocul nostru un fel de Mihaela cu pantaloni! Ar trebui să te cuplezi cu ea, poate împreună v-ați înțe-lege de minune și ne-ați da pace nouă, familiștilor!

— Tu ești o familistă, dar eu sunt convins că și acum te simți trădată. Așa ceva nu se uită cu una, cu două, știu ce spun, nu vorbesc prostii… Te amăgești singură, atâta tot…

Hotărât lucru, nu aveam prieteni prin-tre vecini. în ochii tuturor eram femeia trădată, și cât mă durea să știu că toți aveau dreptate! Mă durea cumplit și faptul că toți se amestecau în viața mea, de parcă nu aveau ce altceva să comenteze. și atunci, gândul mă ducea la bărbatul meu, Laurențiu, cel din cauza căruia se întâmplau toate acestea. De ce, Doamne, de ce?!

încrederea mea în el se zdruncinase, iar rana din suflet nu mi-o mai putea vindeca, orice ar fi făcut. Laurențiu încerca să fie mai atent cu mine, dar nu pentru că mă iubea mai mult, ci ca să mă facă să uit faptul că m-a înșelat. Dar eu nu puteam să uit, nu aveam cum să uit ce s-a întâmplat… Soțul meu se ocupa mai mult și de copil pentru că voia să-mi arate că e un tată bun, dar nici asta nu mă consola.

Greșeala lui ne-a schimbat viața. îmi este groază și astăzi să mă întorc acasă și să dau ochii cu vecinii, iar de relațiile intime cu soțul meu, ce să mai spun?! S-au deteriorat cumplit…

Nu-mi face plăcere să dialogăm, mă opun îmbrățișărilor lui, pentru că nu mai cred în sinceritatea gesturilor lui, și invoc o mie de motive ca să nu mai fac dragoste cu el.

Asta sunt, la aproape 30 de ani, în floarea vârstei, cum s-ar spune. Aveam și mai puțin, doar 28 de ani, când soțul meu s-a pierdut în brațele altei femei, și de atunci iubirea mea s-a stins zi după zi, gonită și de gura lumii. O soluție ar fi să ne mutăm în altă parte, să nu mai trec, cu ură, pe lângă ușa Mihaelei, să nu mai văd aceleași fețe care mă privesc fie cu milă, fie insinuant.

Da, am putea să ne mutăm, să fugim de amintirile acelea, să începem o viață nouă. Dar oare aș reuși să scap de gura lumii? Sau, mai bine, spuneți-mi oare cât timp îmi va trebui să-mi recapăt încrederea în soțul meu? Cât timp îmi va trebui să regăsesc dragostea pierdută?

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News