Cum alegi cea mai bună saltea de pat

Experții în domeniu sunt de acord că salteaua de pat este un factor esențial care influențează calitatea somnului, însă există mulți oameni care ignoră importanța acesteia și continuă să folosească o saltea veche, care nu oferă suport adecvat și un nivel de confort optim. O saltea nouă poate fi o investiție importantă, însă decizia de a o schimba te va ajuta să dormi mai bine.

Ca în cazul oricărei achiziții majore trebuie să alegi cu înțelepciune. În primul rând, trebuie să alegi o saltea pe care, atunci când te întinzi, coloana vertebrală trebuie să rămână aliniată. Apoi, alegerea celei mai potrivite saltele de pat pentru nevoile tale va depinde și de alți factori, cum ar fi preferințele de confort, inclusiv durabilitatea, poziția în timpul somnului, greutatea corporală, înălțimea și eventualele afecțiuni de sănătate.

De asemenea, la fel de importante sunt și preferințele individuale în ceea ce privește senzația și materialele din care este confecționată salteaua. Există trei tipuri de saltele: ortopedice (cu arcuri independente, cu arcuri conectate și cu spumă poliuretanică), cu spumă de memorie (spumă viscoelastică) și hibride (îmbina în proporții variate straturi de spumă poliuretanică, spumă de memorie și un sistem de arcuri), potrivit GoodHouseKeeping.com. Nu în ultimul rând, trebuie să iei în considerare și costurile, astfel încât să găsești nu doar un produs care se pliază cel mai bine pe nevoile tale, ci și unul care îți oferă un excelent raport calitate/preț.

Ce influențează durata de viață a saltelei

Durata de viață a unei saltele de pat depinde de mai mulți factori. Spre exemplu, o saltea ieftină se va degrada mult mai repede comparativ cu una mai scumpă, însă există și alți factori-cheie care influențează durata de viață a saltelei. Unul dintre acestea îl reprezintă materialele utilizate pentru fabricarea saltelei. Spre exemplu, saltelele cu arcuri interioare și cele din spumă de calitate inferioară tind să aibă cea mai scurtă durată de viață, fiind predispuse la amprentele corporale și, implicit, la deformare.

De asemenea, saltelele hibride sunt predispuse și ele la astfel de probleme, dar din moment ce sunt adesea vândute ca opțiuni mai scumpe și sunt fabricate din materiale de calitate premium, tind să fie mai durabile. Astfel, cele mai durabile sunt saltelele din latex, care pot rezista și mai mult de 8 ani. În același timp, pentru saltelele cu arcuri și pentru cele hibride, caută un calibru mai mic al arcurilor, adică mai groase.

Protejează salteaua acoperind-o cu o husă de calitate

Pentru saltelele cu spumă, ideale sunt cele cu o densitate mai mare a spumei (cantitatea de spumă cu memorie care intră în stratul respectiv). În cele din urmă, asigură-te că salteaua nu este din latex sintetic, ci din latex natural. Acestea sau cele cu tratamente antimicrobiene sunt opțiuni ideale mai ales pentru persoanele alergice deoarece împiedică dezvoltarea acarienilor, altor alergeni și a mucegaiului.

Ca orice alt produs, o saltea de pat va dura mai mult dacă vei avea grijă de ea, iar asta înseamnă să o întorci în mod regulat, odată la fiecare trei-șase luni, cu excepția situației în care producătorul recomandă altceva. În plus, curățarea saltelei și protejarea ei cu o husă impermeabilă pot prelungi în mod semnificativ durata ei de viață. Nu în ultimul rând, greutatea celor care o folosesc și frecvența de utilizare fac ca salteaua să se uzeze mai repede, aflăm de pe site-ul SleepFoundation.org.

Semne că trebuie să schimbi salteaua

Experții în curățenie spun că un factor important care trebuie luat în considerare este acela că saltelele își pot pierde în timp capacitatea de a oferi nivelul dorit de confort și de sprijin pentru corp, ceea ce poate duce la o calitate slabă a somnului, dureri de spate și alte disconforturi. O saltea nouă asigură un somn adecvat, care este sinonim cu o sănătate generală fizică și mentală bună, în timp ce o saltea veche poate afecta atât somnul, cât și igiena.

„În timp, saltelele acumulează acarieni, celule moarte ale pielii, transpirație și alte fluide corporale. Acest lucru poate duce la un mediu de dormit nesănătos, contribuind la apariția alergiilor, astmului și a altor probleme respiratorii”, potrivit unui expert în domeniu, citat de RealSimple.com. Acesta spune că orice adâncitură care apare în saltea este un semn că trebuie să fie înlocuită pentru că nu mai poate oferi sprijin adecvat corpului, ceea ce poate duce la disconfort și la o postură de somn deficitară. Dacă suferi de divere alergii ori de astm bronșic și constați că ai simptome crescute, cum ar fi lăcrimarea ochilor, curgerea nasului, strănutul sau dificultăți de respirație, salteaua poate fi una dintre cauze. 

Dacă salteaua a început să facă zgomot și ai verificat cadrul pentru a te asigura că nu este un șurub sau o piesă slăbită, zgomotul ar putea fi cauzat de vechimea saltelei. Acest lucru este des întâlnit la saltelele cu arcuri interioare mai vechi deoarece arcurile încep să se uzeze din cauza utilizării zilnice, motiv pentru care se deformează sau chiar se rup, relatează Purple.com. În plus, trebuie să verifici salteaua pentru a depista orice uzură vizibilă, cum ar fi rupturi sau găuri, care sunt alte semne că salteaua ta trebuie schimbată.

Ce spun specialiștii

Un aspect esențial de luat în seamă este, așa cum precizam anterior, că saltelele își pot pierde în timp din capacitatea de a susține și de a oferi confort optim, iar acest lucru poate afecta calitatea somnului și poate duce la apariția durerilor de spate, explică Rechelle Balanzat, o expertă în curățenie din New York, citată de RealSimple.com. „O saltea nouă contribuie la susținerea corectă a corpului favorizând un somn mai odihnitor și o stare de sănătate generală îmbunătățită”, spune aceasta.

Salteaua trebuie curățată periodic conform recomandărilor producătorului

Pe de altă parte, o saltea veche poate să compromită și igiena spațiului de dormit. „De-a lungul anilor, în saltele apar acarieni, celule moarte, transpirație și alte fluide, ceea ce poate transforma patul într-un mediu nesănătos, favorizând alergiile, astmul și alte afecțiuni respiratorii”, afirmă Balanzat. Înlocuirea saltelei asigură o suprafață netedă și confortabilă, fără denivelări sau zone deformate, care pot apărea pe fondul utilizării zilnice a saltelei.

Cât de des ar trebui schimbată salteaua de pat

Cercetările în domeniu arată că durata de utilizare a unei saltele poate să varieze între 7 și 10 ani, însă acest interval depinde de o serie de aspecte. Specialiștii spun că principalii factori care influențează durata de viață a unei saltele de pat sunt marca, tipul de saltea, calitatea materialelor din care este aceasta fabricată, dacă o folosești individual sau împreună cu altcineva, dar și pozițiile de somn preferate.

Spre exemplu, o saltea de pat cu apă va putea fi folosită fără probleme între 12 și 15 ani, iar o saltea din spumă (latex sau gel) durează de obicei între 10 și 15. De asemenea, o saltea cu spumă de memorie poate fi folosită în dormitor între 8 și 10 ani, cu condiția să fie rotită și întoarsă periodic, potrivit WebMD.com.

Mergând mai departe, o saltea cu arcuri interioare poate dura aproximativ 8 ani, în timp ce saltelele realizate din latex sintetic sau cele de tip hibrid ar trebui înlocuite după o perioadă de utilizare de 5 până la 10 ani. Nu în ultimul rând, o saltea din latex natural are o durată de viață semnificativ mai lungă, care poate să fie între 15 și 25 de ani. Totuși, dacă observi semnele de uzură pe care le-am menționat, este recomandat să schimbi salteaua chiar mai devreme pentru a evita disconfortul și problemele de sănătate.

Sfaturi pentru a prelungi durata de viață a saltelei

Trebuie să știi că există câteva soluții eficiente pentru a păstra salteaua de pat în condiții excelente cât mai mult timp posibil. Cea mai la îndemână metodă de a proteja salteaua este să o acoperi cu o husă specială de calitate. „O husă de protecție cu fermoar poate proteja salteaua împotriva acarienilor, altor alergeni și a petelor, contribuind la o durabilitate crescută. Poți să adaugi peste husă o protecție impermeabilă pentru un strat suplimentar de protecție, care facilitează curățarea”, spune Rechelle Balanzat pentru RealSimple.com.

Atât husa, cât și protecția suplimentară trebuie curățate periodic conform recomandărilor producătorului pentru a preveni acumularea de murdărie și bacterii. De asemenea, investește în lenjerii de pat de calitate deoarece acestea nu doar că oferă confort, ci și reduc transferul de uleiuri corporale, transpirație și murdărie pe husa saltelei și, de aici, la saltea. Schimbă-le frecvent pentru o igienă optimă. În același timp, este nevoie să asiguri o bază solidă pentru saltea folosind o somieră stabilă care să împiedice deformarea și deteriorarea saltelei.

Rotește și întoarce salteaua regulat! Este recomandat să rotești salteaua la fiecare trei-șase luni, iar dacă este cu două fețe, să o întorci pentru a distribui uzura uniform. Nu în ultimul rând, controlează umiditatea din cameră, care poate influența starea saltelei. Dacă locuiești într-o zonă cu umiditate ridicată se recomandă utilizarea unui dezumidificator, precum și aerisirea regulată a dormitorului și a saltelei, ceea ce ajută la eliminarea umidității și la prevenirea dezvoltării mucegaiului și a acarienilor.

Vezi şi cum să cureţi eficient canapeaua şi salteaua patului!

Descoperă leacuri bătrânești pentru somn odihnitor, trucuri și plante care te ajută să adormi mai ușor!

Urmărește-ne pe Google News