Cuprins:
Pizza se poate pregăti cu ușurință acasă. Ai nevoie doar de câteva ingrediente pentru blat și de un cuptor unde să setezi temperatura perfectă de coacere. Vezi la câte grade trebuie să setezi cuptorul pentru a coace o pizza perfectă.
La ce temperatură se coace pizza în cuptorul electric
Dacă temperatura de coacere este setată corect, pizza poate fi pregătită și acasă în mai puțin de 30 de minute. Timpul de gătire poate varia în funcție de caracteristicile fiecărui cuptor, iar în cazul unui aparat electric, avantajul este că temperatura poate fi setată cu precizie.
Astfel, pentru a coace o pizza acasă, temperatura cuptorului poate fi setată între 200 de grade Celsius și 220 de grade C. Timpul de gătire poate fi între 20 și 30 de minute.
Pentru a obține un blat perfect, bine copt, crocant și rumenit în partea inferioară, poți seta cuptorului electric încălzirea doar în partea inferioară.
Pe lângă temperatura potrivită, pentru coacerea uniformă a blatului de pizza este importantă și tava, deoarece aceasta poate influența gustul și textura preparatului.
Pentru a coace pizza în cuptorul electric, este nevoie de o tavă subțire, dintr-un material bun conductor de căldură, care să distribuie uniform căldura.
La ce temperatură se coace pizza congelată în cuptorul electric
Spre deosebire de blatul proaspăt pentru pizza, cel congelat are nevoie de alt timp de coacere. Temperatura pe care va trebui să o setezi la cuptorul electric este tot de 200 de grade C, cu funcția de încălzire Jos și Sus, iar timpul de pregătire poate fi de până la 15 minute.
Sfaturi pentru utilizarea optimă a unui cuptor electric
Orice cuptor electric poate avea mai multe funcții, iar din acest motiv este important să citești cu atenție sfaturile producătorului scrise în manualul de utilizare al produsului.
Cuptorul electric poate dispune de funcție de înclăzire inferioară, superioră, grill, convecție cu umdificare, funcția de gătire cu abur, funcția de autocurățare, funcția decongelare, funcție dospire, menținere cald, funcție separată pentru anumite preparate culinare și multe altele.
Ai posibilitatea să reglezi cu precizie temperatura cuptorului electric, datorită termostatului acestuia, indiferent de tipul preparatului din interior.
Cuptoarele electrice pot avea putere și capacitate diferite, în funcție de model, încorporabil sau individual, dar și temperatură minimă și maximă de setare. Temperatura minimă a unui cuptor electric poate fi de 80-90 de grade Celsius, în timp ce temperatura maximă poate ajunge până la 325 de grade Celsius.
În funcție de dimensiunea cuptorului, și interiorul acestuia poate arăta diferit. Numărul de rafturi poate varia de la un raft până la trei rafturi, sau chiar mai multe.
După folosirea cuptorului electric, după ce ai oprit orice funcție de gătire, ai grijă să închizi ușa acestuia, pentru a nu deteriora mobila din jurul cuptorului.
Cum faci aluat de pizza acasă
Primul și cel mai important pas pentru ca rețeta de pizza să fie delicioasă este să pregătești corect blatul. Pentru asta ai nevoie de câteva ingrediente. Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a face blat de pizza acasă.
Ingrediente
- 350 g făină;
- Un plic drojdie uscată;
- 240 ml apă călduță;
- 2 lingurițe de zahăr;
- 2 lingurițe ulei de măsline și o lingură de sare.
Mod de preparare
Amestecă drojdia cu apa caldă și zahărul și lasă-le împreună timp de 10 minute să se odihnească. Drojdia se activează atunci când apar bule la suprafața apei. Amestec-o ulterior cu făina, sarea și uleiul de măsline. Poți amesteca cu mâna ori poți pune toate ingredientele în robotul de bucătărie. Compoziția trebuie amestecată până când aluatul de pizza este elastic, omogen și ușor lipicios.
Mută aluatul obținut într-un bol pe care l-ai uns cu ulei de măsline și lasă-l să se dospească până când își dublează volumul, într-un loc cald. Când s-a dospit, împarte aluatul în două părți egale și modelează-le. Secretul este ca marginile să fie puțin mai groase decât centrul blatului de pizza.
Aluatul de pizza poate rezista aproximativ 3-4 zile la frigider. Păstrați-l într-un recipient de depozitare etanș sau într-un castron acoperit etanș cu folie de depozitare. Lăsați aluatul scos de la frigider să stea aproximativ 30 de minute la temperatura camerei înainte de utilizare.
Rețetă pentru pizza de casă
Ingrediente pentru sos și umplutură
- 400 g pulpă de roșii;
- Câteva felii de roșii proaspete;
- Câteva felii de brânză mozzarella;
- 3 linguri de ulei; 3 căței de usturoi;
- O linguriță de sare;
- Câteva frunze de busuioc proaspăt.
Mod de preparare
Pregătește blatul de pizza conform indicațiilor de mai sos, iar cât timp acesta se află la dospit, poți începe să pregătești sosul de roșii pentru pizza. Pune uleiul de măsline într-o cratiță la foc mic, adaugă usturoiul și lasă pe foc pentru două minute. Adaugă și pulpa de roșii peste busuiocul și sarea și amestecă. Lasă sosul să fiarbă pentru 15 minute.
Când blatul s-a dospit, întinde-l pe masa de lucru și adaugă sosul de roșii deasupra. Pune feliile de mozzarella deasupra, stropește totul cu ulei de măsline și adaugă și câteva frunze de busuioc deasupra. Pune pizza la cuptor pentru 15 minute la cuptorul preîncălzit la 220 de grade C.
Citește și: Alimentele cu cel mai lung termen de valabilitate
Sursă foto: 123rf.com
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!