Pustie sau plina ochi de turisti, Vama Veche nu-si pierde niciodata parfumul hippie, chiar daca, mai nou, cei care vin aici cauta camere la pensiuni si nu mai vor sa stea la cort. In weekend e plin, dar in timpul saptamanii multe terase si chioscuri sunt inchise. Cele la care se inghesuie tot timpul o multime de clienti sunt insa tarabele la care se vand margele colorate mai bine decat bratari impletite.

In Vama se construieste peste tot. Se ridica pensiuni, se fac umbrele din stuf si se mesteresc tarabe din lemn. Cu toate acestea, nu se poate spune ca a inceput sezonul. Pe principala alee sunt inca trase obloanele la multe chioscuri si magazine, asa ca abia daca ai de unde sa-ti cumperi o apa.

La terase, berea rece costa cel mult 5 lei

Bere rece gasesti insa din belsug si costa cel mult 5 lei. Ai la discretie si sute de gablonturi, dar prea putine bijuterii hippie, din piele si pietre naturale. ‘La mare se poarta colorat, asa ca vindem o multime de margele si de bratari, ne-a spus Mariana, o pustoaica de la o taraba de pe plaja. La o terasa vecina, doi indragostiti stateau intr-un colt, retrasi. Venisera tocmai din Tg. Mures. ‘Stam la cort, facem plaja, citim, ne-a spus Stefan (24 de ani), in timp ce Ilinca (18 ani), iubita lui, isi admira bratara colorata pe care o purta.

Iata ce pret au gablonturile

Margele colorate de diferite dimensiuni: 10-20 lei
Bratari din piele si margele: 10 lei
Cercei din os, nuca de cocos sau sidef: 10 lei
Inele din piatra sau os: 10 lei
Inele din inox: 15 lei
Coliere din piele: 15 lei

Cat platiti pentru un loc de cazare

Daca nu aveti nimic impotriva cortului, nu aveti nevoie de bani de cazare. Trebuie doar sa va pricepeti sa-l montati, ca sa nu vi-l ia vantul. In cazul in care va place la cort, dar vreti sa aveti asigurat un loc unde sa puteti face dus sau sa mergeti la o toaleta decenta, veti plati intre 20 si 30 de lei pentru un loc in campingurile amenajate. La pensiune, pentru iubitorii confortului, o camera cu televizor, frigider si baie proprie poate ajunge si la 100 de lei pe noapte.

Cocktailurile verii 2008!

‘E banal sa comanzi o bere sau un gin, cand esti la mare. Cel putin asa sustine Mihai, unul dintre cei mai indemanatici barmani ai clubului Bamboo din Mamaia. Iar daca nu-l credeti, trebuie neaparat sa testati cocktailurile verii 2008! Daca nu puteti ajunge la mare, folositi retetele celor trei bauturi exotice preparate de Mihai.

Love Boat
Ingrediente: rom, Pinacolada, suc de ananas, sirop

Blue Curacao
Ingrediente: gin, lichior Parfait  Amour, Martini dry, sirop, zahar 

Bizantin
Ingrediente: gin, Lime (1/2), apa tonica, frunza de menta

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News