Timp de trei luni, terasa a găzduit muzicieni mai mult sau mai puţin cunoscuţi, unii având „cântări” programate, iar alţii care au organizat jam session-uri la „botul calului”. Din ultima categorie fac parte şi Doru Cincă (29 de ani, Bucureşti, toboşar la Trupa Veche), Radu Vaştag (24 de ani, Braşov, basul şi vocea formaţiei Grafik), Ede Molnar (22 de ani, Târgu Mureş, chitară şi voce pentru The Juniors) şi Vlad Cojocaru (22 de ani, Bucureşti, basistul Alias). Deşi cântă, de obicei, fiecare în altă formulă, ei s-au încumetat de data aceasta să urce pe scenă împreună, reuşind să încânte audienţa cu evoluţia lor.
„Este ceva obişnuit la noi”, spune arădeanul Adrian Bâlici (34 de ani), patronul şi managerul terasei Tequila Sunrise. „Aici vin mulţi muzicieni care urcă pur şi simplu pe scenă şi încep să cânte, aşa cum au făcut, spre exemplu, Vlase, vocalistul formaţiei ZOB, sau Paul de la Antract. Este şi motivul pentru care las instrumentele acolo toată vara”, mărturiseşte el.
Sezonul vamaiot se va închide odată cu finele mult-aşteptatului festival Stufstock, care se va desfăşura săptămâna aceasta, pe 3, 4 şi 5 septembrie. Pe scena principală Stufstock, amenajată pe plajă, vor concerta Zdob şi Zdub, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini, Celelalte Cuvinte, Timpuri Noi, Mike Godoroja & Blue Spirit, Z.O.B, E.M.I.L., Luna Amară, Kumm, Urma, The Others, Rain District, Trooper, Snails, Deka Dens, Phenomenon, Les Elephants Bizares, The Amsterdams. Pe scena secundară, la Goblin ‘n Gulag, vor cânta Blood Print, EVO, Highlight Kenosis, Alternativ Quartet, Tep Zepi, Godmode, Propaganda, Hush, Nuage, Relative, The Mushroom Story, L’orchestre Roche.