Ten uscat
- O mască hidratantă se prepară din 250 ml suc de castraveţi în care adaugi o lingură de ulei de măsline. Dă-ţi cu acest amestec pe faţă şi lasă-l timp de 30 de minute;
- Infuzie cu ceai de coada şoricelului;
- Infuzie cu ceai de gălbenele;
- Amestecă o lingură cu brânză proaspătă de vaci, o linguriţă de argilă roz şi o lingură de smântână dulce. Întinde pasta pe faţă, pe gât şi pe decolteu şi las-o să acţioneze 15 minute;
- Şterge-ţi tenul cu o dischetă îmbibată în lapte;
- Fă-ţi o mască din trei linguri de iaurt şi un albuş. Aplic-o pe faţă, 10 minute, iar pielea va deveni mai catifetală;
- Pasează bine o banană şi las-o pe faţă 30 de minute.
Mâini aspre
- Rade un cartof, pune-l într-o bucată de tifon şi aplică-l, 15 minute, pe zona uscată;
- Unge-ţi mâinile cu glicerină;
- Masează-ţi mâinile cu ulei esenţial de santal sau de jojoba;
- Tamponează-le cu comprese cu ceai de tătăneasă;
- Dă-le cu cremă cu lanolină;
- Untul este şi el un remediu eficient împotriva mâinilor crăpate;
- Aplică pe zonele cu probleme vitamina A pură.
Păr eteriorat
- O dată pe săptămână, fă-ţi o mască cu gălbenuş şi cu o linguriţă cu ulei de ricin. Aplic-o pe toată lungimea părului, apoi înfăşoară-l într-un prosop şi stai aşa cel puţin o oră. Îndepărtează compoziţia cu apă călduţă;
- Clăteşte-ţi podoaba capilară cu oţet de mere;
- Frecţionează-ţi rădăcina părului cu tinctură de mesteacăn;
- Împotriva căderii părului: amestecă o lingură cu ulei de măsline, un gălbenuş şi zeama de la o lămâie. Pune compoziţia pe părul curat şi stai cu ea aproximativ 45 de minute;
- Masează-ţi bine scalpul cu infuzie de frunze de salvie.
Piele deshidratată
- Masează pielea, timp de 10 minute, cu gel de aloe vera;
- Foloseşte uleiul de măsline drept loţiune de corp. Acesta face minuni cu pielea deshidratată;
- Dă-ţi cu miere în zonele uscate, cum ar fi coatele;
- Uleiul de cocos sau cel de avocado sunt un remediu excelent pentru pielea uscată;
- Dă-ţi pe corp cu cremă de gălbenele;
- Bea, înainte de culcare, un pahar cu lapte în care ai adăugat o linguriţă cu ulei de migdale;
- Dă-ţi cu iaurt pe tot corpul, lasă-l să acţioneze 15 minute, apoi fă un duş călduţ.
Călcâie crăpate
- Ţine picioarele în zeamă de lămâie 20 de minute;
- Fă împachetări cu ulei de in;
- Amestecă o lingură cu ulei de măsline cu sucul de la o portocală şi freacă-ţi călcâiele cu această compoziţie;
- Masează-ţi călcâiele cu margarină;
- Zdrobeşte câţiva căţei de usturoi şi amestecă-i cu două linguri cu miere. Pune compoziţia pe călcâie, 20 de minute, apoi clăteşte cu apă călduţă.