Lacul Ursu este una dintre principalele obiective turistice din județul Mureș și punctul de atracție din stațiunea balneară Sovata.
Cuprins:
Despre Lacul Ursu
Cel mai cunoscut dintre lacurile helioterme ale stațiunii Sovata este Lacul Ursu care este și unicul lac helioterm din Europa și cel mai mare astfel de lac din lume.
Lacul Ursu este înconjurat de păduri și se găseşte la o altitudine de 502 m. Suprafaţa acestuia depăşeşte 40.000 mp, lungimea este de 306 m, lăţimea de 182 m. Perimetrul este de 900 m. Cel mai adânc punct al lacului este la 18.9 m.
Lacul Ursu deţine cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, are o temperatură de 29°C la suprafaţă şi de 41°C la adâncimea de 1,5 metri şi este cel mai important dintre cele cinci lacuri cu apă sărată existente în staţiunea Sovata.
Fenomenul heliotermic (acumulare de energie termică) se referă la faptul că încălzirea apei se datorează pur și simplu căldurii emise de soare. Razele solare trec prin apa dulce de la suprafața lacului și se acumulează în apa sărată, mărindu-i continuu temperatura.
După deschiderea sezonului de balneaţie, undeva în luna iunie, straturile din lac se omogenizează, apa ajunge la 33-34 grade Celsius, iar apoi temperatura scade treptat, mai ales din august, când încep nopţile răcoroase.
Lacul Ursu este singurul lac sărat din lume ce e totuși înconjurat de o vegetație bogată, în ciuda faptului că se află situat pe un munte de sare.
Cum s-a format Lacul Ursu
Pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.
Potrivit acestuia, în urma unei ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au obturat gaura din muntele de sare, iar în acest fel s-a ajuns la un lac cu o adâncime de aproximativ 18 metri.
După formarea Lacului Ursu din Sovata, în anul 1875, în zonă s-a dus vestea că această apă tămăduieşte diferite boli de tip reumatismal, iar după mai bine de o jumătate de secol aici a fost înfiinţată prima bază de tratament.
Lacul Ursu și cele 3 recorduri mondiale
Un prim record mondial constă în faptul că Ursu este lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume.
Al doilea record constă în faptul că este singurul lac cu apă sărată din lume înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată, datorită solului vulcanic care s-a depus în timp.
Iar al treilea record mondial constă în faptul că Lacul Ursu este singurul din lume a cărui dată de naştere se cunoaşte cu o precizie de un minut.
Ce activități poți face la Lacul Ursu
Stațiunea Sovata și Lacul Ursu reprezintă una dintre cele mai apreciate obiective turistice din România.
Relaxarea este, în stațiunea Sovata, pe primul plan, multe hoteluri din Sovata oferă servicii complete, piscină, saună, masaj, fitness, tratamente, ca să nu mai spun de minunata ocazia de a face baie în lacurile sărate ale stațiunii, inclusiv în Lacul Ursu.
De la tratarea unor boli ginecologice, ale unor afecțiuni degenerative, inflamatorii, reumatismale și până la tratarea unor boli cardiovasculare, apa sărată a lacurilor din Sovata, implicit a Lacului ursu, este benefică tuturor celor care vor să își îmbunătățească sănătatea.
Obiective turistice și trasee în zona Lacul Ursu
Dacă sunteți în trecere prin zona stațiunii Sovata nu ratați ocazia de a vizita unele dintre locurile de poveste din România, Lacul Ursu și celelalte lacuri din împrejurimi: Aluniș, Mierlei, Roșu, Negru și Verde.
Un traseu care merită parcurs este cel care pleacă de la Lacul Ursu și urcă prin pădure către Hotel Tivoli și Lacul Tivoli. Alte destinații populare sunt Vârful Cireșelu sau Dealul Saca.
- Pentru pasionații de munte, vezi tot ce trebuie să știi despe stațiunea Durău și despre stațiunea Straja!
Salina Praid
Situată la 10 km de stațiunea Sovata în județul Harghita, Salina Praid este una dintre cele mai mari mine de sare din țară și Europa. În cadrul salinei Praid se pot face numeroase activități de agrement și recreere.
Muntele de sare
Muntele de sare Praid este o arie protejată de interes național situată în județul Harghita pe teritoriul administrativ al comunei Praid. Acesta acoperă cel mai mare zăcământ de sare din țară, ale cărui rădăcini sunt îngropate până la 2,7-3 km adâncime. Diapirul de sare pe orizontală are o formă ușor eliptică, având diametrul de 1,2 – 1,4 km, iar pe verticală are forma unei uriașe ciuperci.
Canionul de sare
Cheile Corundului se întind in partea de sud-vest a Muntelui de sare Praid. Aici apa a străpuns sarea și canionul format este din stânci de sare și creste de sare ce asociază fenomene de carst salin cu doline, polje, diaclaze, pâlnii de dizolvare și lapiezuri ce asociază existența unor izvoare cu ape sărate.
Din canion prin potecile laterale, se pot vizita câteva doline mai mari semi-închise cu vegetație și microclimat specific, care sunt străjuite de stânci și pereți de sare ce prezintă o frumusețe exotică cu totul aparte.
Cheile Bicazului și Lacul Roșu
În aval de Lacul Roșu încep Cheile Bicazului, 6 km de chei spectaculoase în Carpații Orientali, pe valea râului Bicaz, care fac legătura între Transilvania și Moldova, și care, împreună, formează un ansamblu turistic unicat în România.