Reduc ridurile. Amestecă o linguriţă cu miere, cinci-şase picături de suc de lămâie şi o picătură de ulei de migdale dulci. Întinde masca astfel preparată pe faţă şi curăţă după 20 de minute cu apă călduţă. Şi lime-ul poate fi eficient pentru tenurile grase şi cele acneice, deoarece, datorită conţinutului său, curăţă pielea şi combate radicalii liberi, reducând ridurile fine.
Ajută la digestie. Lime-ul este indicat suferinzilor de ulcer (datorită acidului citric, ce are reacţii alcaline). De asemenea, uleiul volatil de lime este folosit în medicină, deoarece îmbunătăţeşte digestia. Lime-ul conţine mai mult calciu şi mai mult fosfor decât lămâile, dar mai puţină vitamina C.
Catifelează călcâiele. Pielea groasă şi întărită de pe călcâie devine moale şi catifelată dacă: pui într-un lighean cu apă caldă, sucul de la un lime, o jumătate de cană cu sare de mare şi trei picături de ulei de eucalipt. Ţine picioarele în această apă timp de un sfert de oră.
Exfoliant pentru corp și ten. Combină o linguriţă cu sare de mare, o jumătate de linguriţă cu ulei de măsline şi coaja rasă a unui lime. Aplică pe pielea corpului, masând uşor. Fă apoi duş cu apă caldă. Pentru exfolierea pielii de pe faţă: taie o lămâie în jumătate, pune pe suprafaţa secţionată o linguriţă cu zahăr şi puţină apă, şterge tenul cu lămâia astfel pregătită şi lasă sucul să acţioneze peste noapte.
Mască. Amestecă câte o linguriţă cu miere, ulei de măsline şi suc de lămâie. Se va forma o pastă, pe care trebuie să o întinzi cu grijă pe toată faţa. După zece minute se usucă şi se îndepărtează folosind apă călduţă.
Regenerează părul. Lămâia te ajută să ai un păr frumos şi strălucitor, preparând un amestec astfel: o ceaşcă cu ulei de măsline, trei sferturi de cană cu miere şi patru linguri cu suc de lămâie se amestecă şi se întind pe părul spălat în prealabil şi şters de surplusul de apă. Acoperă părul cu o cască de duş timp de o jumătate de oră. După acest timp şamponează şi apoi clăteşte cu apă.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News