Săptămâna aceasta – marți, 15 iunie –, în Calea Victoriei 151 a avut loc lansarea romanului Moartea unui dansator de tango de Stelian Tănase, apărut recent la editura Corint Books. Este o reeditare, prima ediție fiind tipărită exact în urmă cu zece ani, în luna mai 2011, și bucurându-se de un real succes din partea publicului și a presei. Primele tiraje s-au epuizat rapid. Cartea a fost, până de curând, de negăsit. Ediția aceasta, din 2021, umple un mare gol. Între timp, romanul a fost tradus în Italia și Spania, unde nu a trecut neobservat.

Mansarda casei boierești din
secolul al XIX-lea s-a umplut. O casă boierească plină de atmosfera
Bucureștiului de altădată. E cunoscută drept casa Cesianu-Filipescu. Atmosfera
a fost completată, mai întâi, de ploaia torențială care a lovit, aproape fără
întrerupere, acoperișul, dar și de urmările pandemiei – restricții, măști,
distanțare socială, locuri limitate. Mulți dintre cei dornici să participe la
seara literară au rămas pe afară. Publicul și-a arătat, așadar, interesul și
curiozitatea pentru eveniment – rara avis în 2020 și 2021. Au fost
prezente și au transmis live Radio Clasic și Canal 33 TV, plus jurnaliști și
bloggeri etc. Am remarcat, printre cei prezenți, figuri cunoscute ale lumii
literare: Carmen Mușat, Radu Aldulescu, Florin Iaru, Mihaela Olaru, Andrei
Enescu, Adrian Pârvu, Lili Lal Maiorescu, Toma Roman jr. Seara a început cu o
repriză de tango argentinian oferită de profesioniști.

Au prezentat
cartea și pe autor prozatorul Cristian Teodorescu și gazetarul Ovidiu Șimonca,
redactor-șef adjunct al revistei Observator cultural. Cristian
Teodorescu a spus, citez: “O
carte ca asta o scrii o dată în viață și numai în acel moment când planetele
inspirației tale se aliniază la milimetru pentru a-i pregăti locul. Acum zece
ani, când a apărut Moartea unui dansator de tango, cred că Stelian
Tănase s-a reinventat ca romancier”. Ovidiu Șimonca a făcut apoi o
descriere amănunțită a personajului principal, Gogu Vrabete – dansatorul de tango ratat și eroul mahalalei Filantropia–Gara de Nord, în vremea războiului și a ocupării Bucureștiului
de tancurile Armatei Roșii.

La final, Stelian Tănase a vorbit despre geneza
romanului, despre temerile și îndoielile sale, despre trecut și prezent și
despre cum se simte la zece ani de la prima apariție a romanului. Au urmat
întrebări și autografe. O seară reușită, aproape de normalitatea la care,
încet-încet, revenim. 

Urmărește-ne pe Google News