Lavinia Parva, fosta componenta a trupei Spicy, a petrecut cateva zile pe malul Marii Negre. Ea a tinut mortis sa mearga si in parcul de distractii din Mamaia si s-a declarat ingrozita de masinaria denumita ‘ciocane’.
Cantareata se pregateste sa sustina peste o saptamana examenul de licenta in management, dar spune ca cele cateva zile de distractie la malul marii au ajutat-o sa se relaxeze si sa scape de stresul de dinainte de examen.
Ea a facut plaja, s-a distrat cu mai multi prieteni la Mamaia, a mers la cumparaturi, apoi la terasele de pe plaja, dupa care a petrecut mai bine de trei ore in parcul de distractii din satul de vacanta Mamaia.
Pregateste examenele intre doua concerte
Lavinia a urcat in toate masinariile din parc, dar a evitat casele groazei. ‘Am o perioada foarte aglomerata, cu multe concerte si cu examene grele. Am mari emotii si putin timp pentru pregatire de concurs. Am stat doua zile la mare, dar m-am simtit foarte bine. Mi-am dorit foarte mult sa merg in parcul de distractii.
M-am dat in toate masinariile de acolo si mi-a fost foarte frica in cea mare, care se numeste „ciocane”.
Te rotesti in niste gondole pana ajungi cu capul in jos si ramai asa, suspendat pentru cateva secunde. Senzatiile sunt formidabile, dar mi-a fost frica’, spune cantareata. ‘O sa invat saptamana asta, desi trebuie sa merg si la concerte, prin tara. Invat intre doua concerte’, explica Lavinia.