În această săptămână continuă aspectele tensionate dintre cele mai importante planete şi apar şi altele, pe care le trăim mai rar. Noutatea constă în faptul că toate acestea nu apucă să se risipească şi vor fi dublate sau înlocuite imediat de altele. Contextul astral poate fi descris ca o încleştare între forţe divergente, ceea ce duce la paralizarea puterii de decizie la toate nivelurile – şi cel personal, şi cel social -, la blocaje majore şi situaţii complicate. Aceste aspecte sunt de durată şi de aceea este bine să devenim din ce în ce mai conştienţi de realitate şi să uităm de închipuiri, iluzii şi speranţe exagerate.

Ceea ce trăim acum este o furtună care distruge un întreg mod de a exista pentru a construi un altul, mai conştient, bazat pe respectul faţă de viaţă şi natură, mai responsabil. Este punctul maxim al crizei materialismului care a dus la o dramă generalizată la nivel global. Naşterea unui nou mod de a privi viaţa este un proces pe cât de preţios pentru fiecare dintre noi, pe atât de dureros, pentru că schimbarea nu mai este lăsată la latitudinea fiecăruia, ci ne ajunge din urmă, ne pune în situaţia de a nu mai avea alternative viabile.

Balanţele trebuie să fie răbdătoare

BERBECII devin mai atenţi la cei din jur, sunt dornici de noi cunoştinţe şi nu ratează nici o ocazie să facă deplasări sau să afle lucruri noi. Au probleme mari cu prietenii şi fac o selecţie necesară în acest domeniu de viaţă.
TAURII încă nu înţeleg prea bine ce se petrece în jurul lor, însă au înţelepciunea necesară pentru a nu trage concluzii pripite. Ar fi bine să fie atenţi la dorinţa exagerată de a controla situaţiile şi mai ales persoanele din familie.
GEMENII rămân fără raza de speranţă pe care o aşteptau şi privesc neputincioşi cum problemele se agravează fără să aibă posibilitatea de a interveni.
RACII nu ar avea probleme majore dacă nu ar fi apropiaţii lor, care nu îşi mai văd capul de atâtea complicaţii apărute din neglijenţă sau neatenţie.
LEII sunt într-o postură cu adevărat delicată: rămân fără loc de muncă sau îşi caută un nou job. Trebuie să fie discreţi, modeşti şi să găsească soluţii solide pentru problemele lor financiare.
FECIOARELE sunt prinse între ciocan şi nicovală: nu pot lua decizii de capul lor la locul de muncă, nu mai au susţinere de la partenerii cei mai importanţi şi nici sănătatea nu le e prea bună.
BALANȚELE au nevoie de multă răbdare, de mai multă înţelepciune decât au avut vreodată şi de maximă generozitate în relaţiile cu toţi apropiaţii, pentru a evita conflictele.
SCORPIONII se trezesc la realitate şi abia acum observă că au ales să creadă numai în ceea ce le-a convenit. Trăiesc momente grele la locul de muncă.
SĂGETĂTORII încep să înţeleagă că norocul nu e o chestiune pe care o primeşte fiecare la naştere ca un fel de bonus, ci că şansa cea mai mare pe care o au este chiar firea lor optimistă.
CAPRICORNII au probleme serioase cu banii, dar şi la locul de muncă, unde e rost de conflicte stupide.
VĂRSĂTORII care sunt preocupaţi de relaţiile de dragoste trebuie să fie circumspecţi şi prudenţi în această perioadă.
PEŞTII au necazuri acasă, în legătură cu familia. Pot ieşi la iveală probleme vechi, nerostite până acum.

Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică

 
 

Urmărește-ne pe Google News