Se pare că eşti hotărâtă să mergi pe drumul tău şi să ajungi destul de sus în ierarhia socială, fiind dispusă să îţi asumi şi eforturile necesare. Ca recomandare esenţială ar fi, în primul rând, îndepărtarea de familia de bază. Există multe indicii că vei îmbrăţişa o profesie medicală. Situaţia ta generală poate cunoaşte o îmbunătăţire substanţială după căsătorie. Este posibil, pe de altă parte, să cedezi impulsurilor, puternice de altfel, de a părăsi ţara şi de a-ţi încerca norocul în altă parte, dar nu există elemente care să indice o plecare definitivă, cel puţin către asta tinde sufletul tău.

Ioana Mihaela Ghinea, 26 februarie 1984, ora 5.00, Drobeta-Turnu Severin. Peşti cu ascendentul în Capricorn.

Se anunţă destule evenimente provocatoare în plan sentimental, care vă pot îndepărta temporar de speranţa realizării în acest domeniu. Numai că acesta este sensul către care destinul vă poartă paşii şi fără îndoială veţi cunoaşte împlinirea la momentul potrivit. Există elemente care indică o mare disponibilitate afectivă, destul de tulburată de tendinţe către gelozie, posesivitate sau alte interferenţe nepotrivite pentru un domeniu atât de delicat cum sunt relaţiile de dragoste.

Lioara Iaru, 9 iunie 1984, ora 1.30, Oneşti. Gemeni cu ascendentul în Berbec.

Multe elemente din astrogramă indică posibilitatea realizării unor performanţe deosebite care să vă conducă la celebritate într-o activitate cu o componentă artistică importantă. Toate acestea pot avea legătură cu partenerul de cuplu sau cu cei mai apropiaţi membri ai familiei, cel mai probabil mama. Ar fi bine să vă decideţi să faceţi bani, să vă asiguraţi o situaţie materială foarte bună, şi nu e nimic rău în asta atâta timp cât nu uitaţi că orice muncă devine o frustrare, dacă este doar o modalitate de a vă asigura câştigurile necesare.

Fecioarele vor avea succes în plan profesional

Crina Afrentoae, 15 septembrie 1982, ora 13.00, Bacău. Fecioară cu ascendentul în Săgetător.

Ştii să faci o grămadă de lucruri, dar poate că nu te-ai concentrat suficient pe un anumit domeniu, în aşa fel încât să poţi face faţă concurenţei şi să fii apreciată la adevărata valoare. Astrograma ta promite realizări deosebite în plan profesional. Eşti o persoană muncitoare, capabilă de eforturi prelungite şi suficient de raţională, pentru a înţelege că, într-o lume atât de specializată ca a noastră, succesul vine mai uşor prin alegerea unui domeniu pe care să îl stăpâneşti bine. Multe dintre problemele tale se pot rezolva după căsătorie, cu ajutorul partenerului sau al rudelor acestuia. Pentru a avea o atmosferă mai armonioasă în cuplu, se recomandă să îi oferi persoanei iubite motive să aibă încredere în sentimentele tale, după ce vei avea grijă să i le faci cunoscute, nu să îl laşi să ghicească ceea ce simţi.

Ana Maria Aldea, 12 martie 1979, ora 15.15, Râmnicu Vâlcea. Peşti cu ascendentul în Leu.

În plan profesional, se anunţă o evoluţie favorabilă, în ciuda unor probleme provocate de femei, care v-ar putea pune piedici fără să stea prea mult pe gânduri. Se recomandă să ignoraţi aceste momente delicate şi să vă păstraţi încrederea în destin, care nu vă e deloc potrivnic. Ar fi bine să încercaţi să obţineţi o situaţie materială stabilă, confortabilă, prin propriile puteri, depăşind impresia – greşită, de altfel – că nu aţi fi în stare de aşa ceva. Relaţiile de dragoste, ca şi cele cu copiii, pot fi complicate din cauza tendinţei dv. de a vă face tot felul de iluzii şi de a aştepta cine ştie ce minuni de la persoanele dragi, ca şi cum rolul acestora ar fi să vă dea un motiv pentru a trăi.

Sanda, 18 ianuarie 1989, ora 23.30, Cluj-Napoca. Capricorn cu ascendentul în Balanţă.

În cazul tău, dacă ora naşterii este corectă, se observă prezenţa elementului pământ, care subliniază calităţile semnului natal: ambiţie, putere de muncă, seriozitate, realism şi o anumită latură pesimistă, care te fereşte de exagerări. Cu toate acestea, se poate vorbi de un dezechilibru care trebuie reglat prin eforturi de voinţă şi preocupare faţă de evoluţia personală. Căsătoria poate fi ambivalentă: atât fericită, cât şi mai puţin fericită, în funcţie de reperele pe care le vei folosi la alegerea partenerului. Rolul de mamă este esenţial pentru existenţa ta, deoarece te ajută să descoperi laturi ale personalităţii tale pe care altfel le-ai neglija.

Roxana Angela Săpaşu, 13 iulie 1990, ora 19.00, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Săgetător.

Îţi găseşti greu un partener, pentru că îţi imaginezi că bărbatul ales trebuie să-ţi asigure un trai lipsit de griji, fără să te gândeşti nici o clipă la ceea ce ai avea tu să-i oferi în schimb. După datele astrogramei, cea mai bună variantă la care poţi ajunge este căsătoria cu o persoană de aceeaşi naţionalitate, căreia să-i accepţi defectele şi cu care să faci echipă bună, pentru a atinge succesul pe care ţi-l doreşti. Trebuie să renunţi să visezi veşnic la relaţia perfectă, care, de fapt, nu există în realitate.

Daniela Dumitru, 26 iunie 1984, ora 14.30, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Balanţă.

Astrograma arată că ai puterea de a spera şi norocul necesar pentru a-ţi vedea îndeplinite cele mai arzătoare dorinţe. Evită să îţi stabilieşti scopuri prea puţin importante în viaţă. Asta pentru că, dacă vei constata că le vei putea atinge fără mari eforturi, nu vei mai avea nici o motivaţie să mergi mai departe pentru a mai încerca să schimbi ceva la tine. Se observă o mare putere a rugăciunilor în cazul tău şi o mare capacitate de a descoperi adevărul şi de a-l rosti. Eşti binecuvântată cu aspecte care te pot conduce către descoperirea unor secrete ale vieţii, care te vor ajuta să înţelegi mai bine ce este cu adevărat important.

Petrina Adriana Obaciu, 29 iunie 2004, ora 17.20, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Scorpion.

Veţi avea ocazia să observaţi destul de repede că fiica dv. e un copil foarte muncitor şi capabil de eforturi prelungite. Va dori să strălucească, indiferent câte eforturi va presupune acest lucru. Dacă îşi pierde motivaţia, este greu de convins să o ia de la capăt. Există indicii îmbucurătoare legate de carieră, de situaţia materială şi de valorificarea talentelor printr-o meserie onorabilă. Este indicat să o educaţi de mică să nu invidieze pe nimeni, pentru a preveni conturarea unei laturi neplăcute a personalităţii ei.

Anda Mocanu, 25 februarie 1979, ora 10.30, Târgu Cărbuneşti. Peşti cu ascendentul în Taur.

Dacă ora naşterii este corectă, se recomandă să vă planificaţi viitorul în aşa fel încât să deveniţi independentă faţă de familia de bază, să ţineţi cont atât de minte, cât şi de inimă atunci când aveţi de luat decizii importante, de exemplu în relaţiile de dragoste sau în cuplu. Aveţi multe posibilităţi de dezvoltare din punct de vedere profesional, dar orice drum aţi alege este important să fiţi hotărâtă, să lăsaţi deoparte emoţiile şi să fiţi realistă în privinţa obstacolelor care ar putea apărea şi a eforturilor necesare. Încercaţi să înţelegeţi că iubirea are foarte multe forme de manifestare în viaţa noastră, că există mai multe trepte de evoluţie în trăirea acestui sentiment. Formule de succes în relaţii nu există, depinde de fiecare dintre noi ca, odată ce ne schimbăm după parcurgerea unor noi experienţe de viaţă, să acceptăm cu maturitate că şi felul în care percepem fiinţa iubită se schimbă.

Mihaela Cristina M., 4 iulie 1974, ora 0.15, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Berbec.

În astrograma dv. se văd mai multe elemente, care arată “cutremure” serioase în cuplu şi şanse mici de reparare a greşelilor făcute. Norocul vă protejează pe pe termen lung, dar este nevoie să conştientizaţi ceea ce aţi făcut. Sunteţi o persoană destul de radicală şi puteţi deveni chiar aspră, când consideraţi că e cazul. Nu prea ţineţi cont de părerile sau de sentimentele celor dragi şi aveţi impresia că deciziile pe care le luaţi de una singură sunt cele mai bune. Îngrijorător e faptul că vă pare foarte rău după aceea, iar regretele şi frământările interioare vă pot afecta sănătatea.

Urmărește-ne pe Google News