Locul de muncă poate deveni o scenă pe care îşi etalează calităţile.

Maria Carmila Vlădescu, 4 noiembrie 1980, ora 8.00, Câmpulung Muscel. Scorpion cu ascendentul în Scorpion. Pentru tine este important să acţionezi independent. Lasă totul deoparte când vine vorba de a-ţi construi propriul viitor, inclusiv părerea familiei. Sunt şanse să pleci în străinătate sau măcar să ai o legătură strânsă cu alte teritorii, poate prin natura studiilor superioare pe care ar fi bine să nu le ocoleşti ca modalitate de a-ţi asigura un trai mai lin prin viaţă. Se anunţă două căsătorii sau cel puţin două legături importante cu bărbaţi puternici, voluntari şi ambiţioşi. Îţi este dificil să ai relaţii cu cei din jur pentru că îţi lipseşte încrederea în tine. Exagerezi defectele şi ignori calităţile cu care eşti înzestrată. Din când în când, vei fi obligată să-ţi schimbi părerile sau principiile care sunt prea rigide.

Cristina B., 19 martie 1985, ora 9.40, Călineşti. Peşti cu ascendentul în Gemeni. Ai nevoie de o abordare mai realistă în privinţa profesiei şi a locului de muncă pentru a reuşi în această privinţă. Ştii ce vrei de la viaţă, dar nu prea îţi dai seama cum să obţii tot ce îţi doreşti. Eşti sprijinită inclusiv de o şansă providenţială care nu te părăseşte niciodată, indiferent dacă tu crezi în ea sau nu, deşi îţi dai seama că ar fi de preferat să ai încredere. Partenerul de cuplu poate fi străin sau poate avea relaţii cu străinătatea. Eşti mai degrabă pesimistă în dragoste, deşi nu ai motive reale. Poţi cunoaşte succesul şi în meserii care se bazează pe alinarea suferinţei fizice sau psihice a celor din jur, dar este bine să fii atentă la felul în care te influenţează mediul. Poţi să te căsătoreşti cu o persoană mai ciudată, foarte originală sau rebelă.

Anca Ion, 18 ianuarie 1977, ora 0.45, Târgu Jiu. Capricorn cu ascendentul în Balanţă. La tine totul se învârte în jurul ideii de cuplu. Numai că te înşeli dacă ai impresia că unii oameni s-au născut cu scopul precis de a te sprijini pe tine ca să reuşeşti în viaţă. Odată ce ai pornit pe drumul tău, poţi cere ajutor pentru a continua, dar nu e corect să aştepţi ca alţii să facă totul pentru tine. Culmea e că eşti o persoană ambiţioasă şi puternică, energică şi hotărâtă, dar egoistă. Ca să fie armonie din toate punctele de vedere în viaţa ta, ar fi bine să ai grijă de treburile personale şi să ceri ajutorul atunci când nu mai poţi merge înainte.

Luminiţa Belu, 26 octombrie 1977, ora 7.45, Slobozia. Scorpion cu ascendentul în Balanţă.
În mod sigur vei ajunge unde îţi doreşti din punct de vedere profesional, bineînţeles cu condiţia să ai răbdare şi să nu îţi neglijezi sănătatea. Este important să nu uiţi că succesul nu este suficient pentru a-ţi umple golul sufletesc pe care îl simţi, mai este nevoie şi de dragoste, de o relaţie de cuplu armonioasă şi de alte împliniri. Banii vin din eforturi proprii, şi nu din ajutorul partenerului. Poţi să fii deja în afara ţării sau ai părăsit locul în care te-ai născut. Norocul tău apare aproape întotdeauna în ultimul moment sau atunci când tu renunţi să mai crezi că s-ar putea întâmpla ceva care să te salveze.

 
 

Urmărește-ne pe Google News