Controlul dermatologic – un medic specialist trebuie să te examineze din cap până în picioareîncepând cu scalpul, organele genitale şi încheind cu degetele de la picioare. Incidenţa cazurilor de cancer de piele se dovedeşte tot mai mare, la fel şi bolile grave precum psoriazis.
Preţul unei consultaţii: între 70 şi 150 de lei
Testul Babeş-Papanicolau – Femeile nu trebuie să “sară” niciodată peste acesta, oricât de stânjenitor li s-ar părea, dacă vor să descopere la timp cancerul cervical.
Preţul: între 60 şi 150 de lei
Analize BTS – Numărul celor care suferă de boli cu transmitere sexuală e şi el în creştere în România, de aceea astfel de analize sunt esenţiale măcar o dată pe an.
Preţ pachet: circa 350 de lei
Colesterol – O analiză simplă de sânge care contează enorm. Un colesterol mare te predispune la multe boli.
Preţ: gratuit la medicul de familie
Măsurarea tensiunii arteriale – Un astfel de consult e indicat celor care la ultima măsurare au avut tensiunea arterială mai mare de 120/80.
Preţ: gratuit la medicul de familie
Consult oftalmologic – Medicul specialist măsoară tensiunea intraoculară şi examinează interiorul ochiului pentru a căuta semne de boli precum diabetul sau hipertensiunea arterială.
Preţ examinare completă: 120-150 de lei
Glicemia – Efectuarea acestei analize de sânge ajută la prevenirea instalării diabetului.
Preţ: gratuit la medicul de familie
Colonoscopie – Examen efectuat cu trimitere de la specialist, necesar pentru prevenirea şi depistarea cancerului de colon.
Preţ: între 200 şi 350 de lei
Examinarea DEXA – Osteodensiometria Dexa e o investigaţie pentru testarea densităţii osoase. Cu ajutorul acesteia, se descoperă osteoporoza.
Preţ: 100 de lei pe segment
Analiza TSH – TSH e un hormon care indică funcţionarea glandei tiroide.
Preţ: între 40 şi 50 de lei
Proteina C Reactivă – Această analiză de sânge este necesară pentru a descoperi procese inflamatorii în organism.
Preţ: între 20 şi 30 de lei
Analize de urină – Cu ajutorul acestor teste se pot diagnostica o mulţime de boli. Sumarul de urină şi urocultura scot la iveală afecţiuni precum tuberculoza, nefrita, infecţii ale tractului urinar.
Preţ: între 25 şi 35 de lei.