Compusă din Victor Bourosu (voce şi clape), Alex Cotoi (chitara), Radu Dumitriu (chitara bas) şi Razvan Gorcinski (tobe), Sonichouse este o trupă cu influenţe electro pop, funk, disco şi acoustic.
Băieţii şi-au început cariera cântând în band-urile unor cunoscuţi artişti din România, din octombrie 2007 fiind membri ai trupei Morandi, alături de care activează şi în prezent. S-au întâlnit, s-au potrivit şi, fiind pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte muzica, au decis înfiinţarea noului proiect: Sonichouse.
Acum au propriul lor studio şi propriile hit-uri, ei fiind cei care compun şi piesele.