Este important ca amenajarea locului de joacă din curtea casei să fie sigur. Ia în calcul toate posibilele pericole, de la cățăratul în copacii prea tineri sau șubrezi, până la cele care implică apa. Un avantaj clar al unui astfel de loc de joacă este acela că poți avea un loc curat fără alte riscuri decât murdăria și dezordinea făcută de copiii tăi.

Realizarea unui loc de joacă în curte nu este complicată. Ai nevoie de puțină inspirație pentru a alege elementele care se potrivesc cel mai bine cu vârsta și dorințele copiilor. 

Micul lac din curtea casei

Nu există atracție mai mare pentru copii, aproape indiferent de vârstă, decât bălăceala în piscina. Indiferent de dimensiunea sa, o piscină de grădină este alegerea perfectă. Însă în cazul copiilor mici, aceștia trebuie în mod obligatoriu supravegheați în apropierea unei piscine cu apă, chiar și atunci când apa este mai mică decât înălțimea lor. 

O piscină în grădină îi stimulează pe copii să facă mișcare, să se joace, ba chiar îi ajută să și înoate. Iar distracția este garantată nu doar pentru cei mici. Adulții rezistă cu greu tentației de a face o baie în piscină, mai ales în zilele caniculare. Este bine să alegi una ale cărei dimensiuni să fie adecvate vârstei copilului, dar și numărului membrilor familiei care o vor folosi.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Groapa cu nisip

Probabil că doar joaca cu apa mai poate depăși plăcerea jocului în nisip. Poți face o groapă cu nisip foarte simplu, chiar în curtea casei. Ca să previi răspândirea nisipului, împrejmuiește locul cu o bordură din lemn. Sapă înainte de a pune nisipul și bătătorește bine solul. Eventual poți tapeta groapa cu nisip cu bolovani de râu. În niciun caz nu folosi plastic, pentru că apa de ploaie trebuie să se poată scurge în sol. Bolovanii de râu mențin nisipul și împiedica infiltrarea lui în sol.

Leagănul și toboganul

Ideale pentru cei mici, dar nici pe departe doar pentru ei, leagănul și toboganul nu pot să lipsească din locul de joacă amenajat în curte. Fără ele, nu este chiar un loc de joacă adevărat.  Este important ca acestea să fie din materiale solide, rezistente, sigure și mai ales pe măsura înălțimii copilului, pentru a-i oferi acestuia satisfacția jocului reușit. Un leagăn în curtea casei reprezintă o atracție pentru cei mici, dar și cei mari se pot bucura de el. În plus, poate fi făcut și din materiale reciclabile: anvelopele scoase din uz sunt perfecte. 

Trambulina

Este o soluție ideală, căci combină perfect jocul cu mișcarea și este irezistibilă. Pentru siguranță, aceasta trebuie să aibă plasă de protecție, iar jocul să se desfășoare numai sub supravegherea unui adult. Și aceste trambuline trebuie alese în raport cu vârsta copilului, dar cei mici pot folosi și trambulinele care sunt adecvate adulților. 

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Poarta de baschet

Ai nevoie de câțiva metri pătrați și distracția este asigurată. Se amenajează ușor, iar coșul pentru minge poate să fie fixat inclusiv pe unul din pereții casei (de dorit, din motive evidente, unul care nu are ferestre). Pentru a sugera cât mai bine un teren de baschet în miniatură, cimentează locul și, dacă vrei, acoperă-l cu un linoleum gros. Este o bună măsură de protecție și mingea va sări foarte bine. 

Folosește pentru unele dintre aceste amenajări materiale reciclabile. Paleții sunt o bună alegere și poți „construi”, cu ajutorul lor, un loc pentru cățărat, un banc de lucru unde fetițele pot face mâncare pentru păpuși sau o pistă pentru mașinuțele băieților. Cea mai mare parte din amenajări se poate face împreună cu cei mici, ceea ce va fi o bucurie în plus.

Locul de joacă din curtea casei poate suferi transformări rapide pe măsură ce copiii cresc și este o bucurie pentru toată familia. Tot ce ai nevoie este puțină imaginație. Nu ezita să folosești și ideile celor mici și să le pui în practică dorințele.

Sursa foto: pixabay.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Liviu015   •   18.12.2023, 10:32

Un articol interesant cu informatii utile.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI