Fie că ne dorim o escapadă de un weekend sau doar o excursie până în Bulgaria, există numeroase locuri frumoase de vizitat, aproape de granița cu România.

Locuri de vizitat în Bulgaria, aproape de România

Printre cele mai populare locuri de vizitat în Bulgaria se numără câteva orașe ce găzduiesc importante obiective turistice și zone cu peisaje superbe.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Veliko Tarnovo

Locuri de vizitat în Bulgaria, aproape de România – Veliko Tarnovo

Aflat la 180 kilometri de Bucureşti şi aproximativ 3 ore şi jumătate de mers cu maşina, în Veliko Tarnovo se poate ajunge tot trecând graniţa prin Giurgiu şi urmând apoi drumul E85. Orașul a fost numit de către turiștii români și Sighișoara de Bulgaria.

Regiunea Veliko Tarnovo, împreună cu orașul cu același nume, susține peste 115 destinații cu potențial turistic: foarte multe biserici, monumente, baraje, muzee, cascade, cetăți și multe altele.

Dintre acestea, rămășitele fostei tabere legionare romane Nove este unul dintre cele mai populare obiective turistice. Situl, care se află la 3 kilometri de orașul Svishtov, e situat pe fostul teritoriu de frontieră al fostului Imperiu Roman.

Varna

Orașul Varna, cel mai mare oraș de pe litoralul din Bulgaria, este un alt loc care poate fi vizitat și care include o plajă largă de activități și obiective turistice. Pe lângă Parcul Primorski, în a cărui zona vei găsi și Delifinariul, Acvariul sau Gradina Zoologica, te poți bucura în Varna și de mai multe muzee interesante, dar și de o plimbare prin port și de mâncare bună.

Ruse

Oraşul Ruse, situat la graniţa cu România, poate părea la o primă vedere plictisitor prin liniştea care domneşte, dar este locul unde vă puteţi instala pentru un sfârşit de săptămână dedicat explorării unor vestigii impresionante.

Imagine din Parcul Rusenski Lom

Una dintre cele mai populare destinații turistice din această regiune este Parcul Natural Rusenski Lom, situat la 20 de kilometri de orașul Ruse. Rezervația poartă numele râului Rusenski Lom care este un afluent al fluviului Dunărea. Zona a fost declarată protejată încă din anul 1970 și se întinde pe o o suprafață de 3408 hectare.

Dobrici

Regiunea Dobrici Bulgaria, împreună cu orașul cu nume omonim, este una dintre cele mai populare destinații turistice pentru iubitorii de natură. Fiind situată la țărmul Mării Negre, regiunea dispune de un relif stâncos superb la țărmul Mării Negre. Dintre obiectivele turistice amintim capul Kaliakra, satul Tiulenovo, golful Bolata sau golful de păsări (Taukliman).

Unul dintre cele mai populare obiective din regiune este Golful Bolata, situat la nord de Capul Kaliakra. Acesta este înconjurat de stânci și peșteri sculptate, iar prin golf trece un pârâu care se varsă în mare.

Balcic

BALCIC

Balcic ( în engleză Balchik) este un oraș la țărmul Mării Negre, tot în regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud, din nord-estul Bulgariei, situat la o distanță de 42 km de Varna. În prezent este una dintre atracțiile turistice ale Bulgariei la Marea Neagră. În perioada 1913-1940 a aparținut de Regatul României, împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic (iunie-august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria. Aici se află Castelul din Balcic, reședința de vară preferată a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși. Datorită versanților de calcar din perimetrul său, localitatea a fost supranumită Orașul Alb. Întreaga zonă a fost numită Coasta de Argint din aceleași motive

Vidin

Orașul Vidin și împrejurimile sale găzduiesc peste 100 de obiective turistice. Una dintre cele mai frumoase destinații turistice este Cetatea Belogradchik, un monument istoric aflat la peste 600 de metri altitudine. Cetatea, construită între secolele I-III d.Hr., se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați.

Plevna

La doar 60 de kilometri distanță de România, orașul Plevna poate fi unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat în Bulgaria. Acesta oferă o varietate mare de obiective turistice religioase, grădini zoologice, muzee, piețe, castele, dar și o mulțime de zone naturale cu potențial turistic, precum canioane, cascade, baraje naturale și formațiuni stâncoase.

Printre cele mai cunoscute se numără ”Piramidele de piatră Chuklite”. Acestea reprezintă un grup de formațiuni stâncoase formate din calcar de Mezdra și Kaylashka, localizate între satele Kameno și Reselets.

Stațiuni și Plaje din Bulgaria, aproape de România

Printre cele mai populare locuri de vizitat în Bulgaria, Albena, Nisipurile de Aur, Balchik, Constantin și Elena sunt cele mai apropiate stațiuni de granița cu România. Stațiunea Balchik și zona Kavarna de lângă Balchik se află la o distanță de 250 km față de România. Albena se afla la 280 km, Nisipurile de Aur la 300 km, iar Constantin și Elena la 315 km. Din București, distanțele se parcurg în aprox 3-4 h în funcție de ruta aleasă.

  • Plaja Durankulak este cea mai apropiată plajă din Bulgaria de Romania și se află imediat după graniță, la 5,8 km de Vama Veche
  • Plaja din Ezerets – o plaja liniștită, potrivită pentru relaxare, în imediata apropiere a satului Ezeret. Este la aproximativ 23,6 km distanță de granița cu România, liniștită, înconjurată de pini.
  • Dobrudja beach – la 33 km granița cu România, cu o porțiune de plajă liberă, un camping, dar și posibilitatea de cazare, șezlonguri și locuri de luat masa.
Plaje din Bulgaria aproape de România- Shabla
  • Plaja din Shabla – la 35 kilometri de Vama Veche și la 3 kilometri de centrul orașului Shabla. Plaja este mai puțin cunoscută, așadar riscul să dai peste aglomerație aici e mai mic.
  • City Beach Kavarna – Este plaja principala din Kavarna, este dotată cu șezlonguri și umbrele, dar are și zone libere marginale. Se afla la 50 km de Vama Veche.
  • Plaja din Rusalka – Plaja principala de aici este așezată într-un mic golfuleț, înconjurat de vegetație și cu apă foarte clară. Se află la 52 km de Vama Veche.
  • Nirvana Beach – Se afla la 90 km de granița cu România, aproape de Varna și are un segment de plajă dedicat pentru nudism.
  • Kabacum Beach – Este la 96 de kilometri de Vama Veche, între stațiunea Nisipurile de Aur și stațiunea Constantin și Elena. Are zone întinse de nisip, pot fi închiriate șezlonguri și pot fi practicate sporturi acvatice.

Alte obiective turistice din Bulgaria, aproape de România

Printre cele mai populate locuri de vizitat în Bulgaria aproape de România se află importante obiective turistice care merită văzute măcar o dată.

Pădurea pietrificată

Obiective turistice din Bulgaria, aproape de România – Ăadurea pietrificata

Pădurea pietrificată, cunoscută și sub denumirea locală de Pobiti Kamani, se află în apropierea orașului Varna, mai precis la 22 de kilometri distanță. Este un fenomen geologic cu adevărat unic care atrage mii de turiști anual.

Peștera Prohodna

Locuri de vizitat în Bulgaria aproape de România – Peștera Prohodna

Peștera Prohodna se afla în nordul Bulgariei, la o distanță de aproximativ 200 de kilometri de granița cu Romania. Este una dintre atracțiile deosebit de frumoase din Bulgaria.

Mănăstirile săpate în stâncă

Mănăstirile săpate în stâncă de la Ivanovo sunt aproape de Ruse și sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Au o istorie veche, începând cu anii 1220, când călugării locuiau în peșterile acestei zone. Numărul bisericilor și al capelelor săpate în stancă în aceasta locație a fost de aproximativ 40.

Peșterile Devetashka

Peșterile Devetashka sunt la 212 kilometri de București și la 90 de kilometri de peștera Prohodna. Devetashka se afla în apropierea satului Devetaki, iar forma spectaculoasă a acestor peșteri atrage an de an foarte mulți turiști.

Cascadele Krushuna

Cascadele Krushuna, aflate aproape de peșterile Devetashka în Parcului Natural Krushuna. Sunt unele dintre cele mai spectaculoase și mari cascade din Bulgaria și sunt formate din mai multe terase rotunde și înconjurate, în mod evident, de foarte multa vegetație

Fortărețe și cetăți

Locuri de vizitat în Bulgaria aproape de România – Belogradchik

Cetățuia lui Asan este la 22 de kilometri distanță de orașul Plodviv. Reprezintă o fortăreață medievală locuită în perioadele romană și bizantină, poziționată pe un vârf stâncos. Motiv pentru care te poți bucura și aici de un peisaj aparte. Alte cetăți interesante din Bulgaria: Cetatea Cherven, apropiată de Ruse, Cetatea Belogradchik, dar și Cetatea Khotalich.

Cascada Kaya Bunar – Hotnitsa

Cascada Kaya Bunar- Hotnitsa

Cascada Kaya Bunar – Hotnitsa este uimitoare și este situată aproape de orașul Veliko Tarnovo, la 20 km de acesta și este cunoscută în special printre localnicii din oraș.

Apa ei naturală de culoare turcoaz cade în jos de la 30 de metri înălțime. De asemenea, spectaculos este și canionul care înconjoară cascada, mai ales pentru cei dornici de mișcare.

Foto: Shutterstock/ 123rf.com

Vezi si statiuni montane din Bulgaria, unde poti schia in voie!

Citeşte şi staţiuni şi plaje mai puţin cunoscute din sudul Bulgariei!

 
 

Urmărește-ne pe Google News