„Am vizitat 182 de state, dacă e să le luăm în calcul pe cele înscrise la ONU, adică 193. Nu sunt luate în calcul Palestina, Taiwan, Vatican ori Kosovo”, explică Daghie.
„Biblie” în domeniu, Nomad Mania este fondat de Harry Mitsidis, considerat cel mai mare globetrotter din lume. Portalul validează călătoriile pe baza unui formular care poate cuprinde vize, bilete de avion, contracte, fotografii sau clipuri. „Din când în când, primești și telefoane prin videocall, de verificare”, explică Daghie.
„Nu cred cred în munca birou! În viață, ai două opțiuni: să lucrez pentru visele tale sau pentru visele altora. Eu am ales prima variantă. Nu am fost niciodată angajat. Lucrez pentru diferite proiecte de «venture capital». Pe scurt, am o idee, o dezvolt căutând investitori, investesc și eu”, spune Lucian.
Absolvent al Liceului German din București, apoi de politehnică, profilul mecanică fină, bărbatul născut la Brașov dintr-o familie de sași a lucrat, de-a lungul timpului, și în domeniul pharma sau în cel imobiliar.
Pasiunea pentru călătorii e legată și de orașul natal, de unde a plecat, spre Capitală, cu familia, la 8 ani: „Tâmpa te îndeamnă să-ți exersezi pasiunea pentru drumeții”.
A plecat în aventura sa pe principiul „dacă sunt în Australia, de ce să nu văd și Noua Zeelandă”.
Globetrotter de 25 de ani
Călătoriile le-a început acum 25 de ani. „Și nu sunt ca americanca Taylor Demonbreun, care a vizitat toate cele 196 de țări suverane într-un an și 189 de zile și este în Cartea Recordurilor. Ea a bifat multe țări trecând doar prin aeroporturi. În Coreea de Nord a intrat doar un pas linia de demarcație”, precizează românul.
„Am fost în Coreea de Nord acum 8 ani, printr-o firmă din China care facilita excursii private de o persoană. Primul lucru pe care a trebuit să-l fac a fost să mă închin statuii marelui conducător. Am repetat de 3 ori, că nu era era unghiul în regulă”, spune Lucian.
„Nu există țară periculoasă, ci zone temporar periculoase”
„Nu există țară periculoasă, ci zone temporar periculoase”, spune el. A fost în Mali, unde a mers cu mașini blindate păzite de gărzi înarmate, și la Damasc, în Siria, în timpul războiului.
„Damascul e între cele mai sigure din lume, la fel de sigur ca București. Nici în Tripoli, în Libia, sau la Mazar-i-Sharif, în Afganistan, nu am avut probleme. Sunt situații periculoase dacă ieși din zonele securizate. Într-adevăr, emoții mari au fost în Afganistan, am prins acolo ofensiva talibană. Dar atentate și atacuri teroriste pot fi și în Europa, Doamne-Ferește”, subliniază globetrotter-ul.
Surprizele Pakistan și Yemen
A avut parte și de surprize plăcute în călătoriile sale. „Pakistan este țară superbă, cu Valea Hunza, unde am văzut cele mai frumoase peisaje montane din lume. Insula Socotra, din Yemen, păzită de o coaliție, la fel, o minune”.
Cel mai mult a stat în Uzbekistan, „a fost un proiect de câteva luni cu Gorbaciova Foundation”.
Anul trecut a fost în Papua Noua Guinee, Fiji și Insulele Solomon. Ultimele pe care le-a vizitat au fost Gabon și Guineea Ecuatorială, în Africa.
Încă n-a ajuns în Nauri și Kiribați. Vrea să meargă în Kiribati de un Revelion. Insule din Oceania sunt primele care intră în anul nou.
Urmează Republica Centrafricană
Are în plan, „e programată în martie”, să viziteze Republica Centrafricană, una dintre cele mai periculoase țări din lume: „Am viză de Camerun, de acolo venim, am viza lor, cazări. Am primit acceptul să mergem într-un parc național unde sunt gorilele de șes”.
De asemenea, „vizează” Antarctica și Groenlanda. În noiembrie, se duce să vadă urșii polari, în Canada.
Pe listă mai sunt și locuri din țări deja vizitate: Triunghiul de Aur – Varanasi (India), muntele Paektusan (Coreea de Nord) și provincia Nuristan, „Elveția Afganistanului”.
Nomad Mania ține evidența țărilor vizitate, dar și a teritoriilor. Practic, Daghie, locul 98 în „Master Rankingul” mondial, are 182 de state și 209 de țări și teritorii în „palmares”.
„Bugetul este de la 30.000 de euro pe an”
Cât costă, în medie, „un an pe drumuri”? „Cu totul planificat din timp, zboruri, cazări, te poate duce la 30.000 de euro pe an”, explică românul, aflat câteva zile în țară, la București.
În multe dintre călătorii merge și cu fiul său, 24 de ani, „a văzut cu mine peste 60 de țări”.
Dacă ești capabil și ai idei, oportunitățile din România sunt mai mari decât în altă parte.
Lucian Daghie:
„80 la sută dintre rudele mele sunt în Germania, aș fi putut merge să lucrez cinstit acolo, pe un salariu de 4.000 de euro, dar, sincer, România este o piață emergentă, sunt multe posibilități”, detaliază Lucian.
Un om care a văzut atâtea, el spune că „România e în top 20% țări din lume ca nivel de trai. Am văzut zone atât de sărace în această lume, încât un coltuc de pâine însemna o minune de la Dumnezeu”.
„Sărăcie? Mergeți în Bangladesh, Niger sau Ciad!”, arată Lucian. La cealaltă extremă, „Dubai, în Emirate, Qatar, Fisher Island, lângă Miami, dar și mai puțin cunoscuta Punta del Este, stațiunea din Uruguay”, completează el.
Un cuvânt și despre România, „care are zone frumoase, cu minunata Transilvanie pe primul loc. Nu degeaba regele Charles s-a îndrăgostit de Valea Zălanului”.
În clasamentul realizat de Nomad Mania, al doilea român este Gheorghe Iavorenciuc, 56 de ani, locul 201, 153 de țări vizitate, iar al treilea este Cezar Dumitru, 51 de ani, locul 514, 138 de state văzute.
În total, topul cuprinde 17.290 de globetrotteri.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Foto: arhivă personală
MoSi202 • 03.02.2024, 17:43
Felicitări pentru curajul de a călători în jurul lumii! Sănătate și putere să viziteze cât mai multe locuri!