Cuprins:
Luna plină din 12 august va fi ultima Super Lună a acestui an, dintr-o serie de patru, pe care am putut să le admirăm pe parcursul verii. Așadar, în nopțile de 11, 12 și 13 august vom avea parte de un nou spectacol ceresc, dacă cerul nopților va fi senin. Luna se va vedea mult mai luminoasă și mai aproape de planeta noastră în timp ce se va afla la răsărit, după orele 21:30.
Pe de altă parte, în aceste zile se manifestă punctul culminant al curentului de meteori denumiți Perseide. În noaptea de 12 spre 13 august, în jurul orelor 3 – 4 dimineața, cine poate urmări cerul va putea vedea zeci de stele căzătoare care vor face concurență Lunii pline.
Luna plină și conjunctura astrală din august
Perseidele reprezintă un fenomen astral anual, pe care îl putem admira în fiecare vară, în luna august. Dar întâlnirea lor din acest an cu Luna plină din Vărsător, care aduce schimbări, are semnificații noi pentru astrologi.
Ploaia de stele va ajunge la punctul culminant în nopțile cu Lună plină ceea ce ne arată că strălucirea și frumusețea unor lucruri din viața noastră este efemeră. Trebuie să ne orientăm către lucruri sau chiar oameni mai stabili, mai echilibrați și de încredere. Cei care vorbesc mult și promit mult, cei care par frumoși și generoși s-ar putea să ne dezamăgească. Așadar, mare atenție la ceea ce pare prea frumos, dar nu are consistență.
Același sfat în primim și de la Venus care acum traversează zodia Leului și ne îndeamnă să fim mai atenți cu lucrurile și cu oamenii de valoare din viața noastră. Iar valoare nu stă într-o strălucire de moment, ci în principii solide.
Luna plină și sănătatea la final de vară
Canicula din luna august a fost greu de suportat și mulți nativi cu probleme de sănătate au avut zile mai dificile. Dar anotimpurile se schimbă, vara este pe sfârșite, iar Luna plină din Vărsător ne arată că trebuie să ne schimbăm și noi stilul de viață pentru a ne bucura de o sănătate mai bună. De îndată ce vremea ne permite, când diminețile vor fi mai răcoroase, trebuie să facem mai multă mișcare. Vărsătorul este zodia mișcării, astfel că organismul nostru va avea un tonus mult mai bun și o rezistență mai mare dacă facem mișcare și sport. Pe de altă parte, Venus din Leu ne atrage atenția să ne îmbogățim dieta zilnică prin alimente bogate în fier, magneziu și potasiu.
Luna plină din 12 august și zodiile
Berbec
Nativii zodiei trebuie să își facă ordine în viață și să încerce o schimbare spre bine, să renunțe la activitățile sau viciile care par nevinovate, dar care le mănâncă prea mulți bani.
Taur
Zodia Taurului nu se împacă prea bine cu influența pe care o transmite Luna plină din Vărsător. În preajma zilei de 12 august, Taurii vor avea câteva situații dificile pe care trebuie să le rezolve rapid.
Gemeni
Nativii zodiei se vor bucura de lumina Lunii pline din Vărsător și vor profita de orice schimbare pe care o pot face. Ar fi bine să se orienteze către altă carieră sau către o colaborare care poate fi benefică mai târziu.
Rac
Nativii Raci vor fi mai neliniștiți și îngrijorați în aceste zile cu Lună plină, se vor ocupa mai mult de părinții bătrâni și bolnavi sau de copiii mai sensibili. Nici sănătatea lor nu este prea bună! Au nevoie de un aport mai mare de vitamine.
Leu
Este una dintre perioadele benefice pentru zodia Leu, în timp ce primește vizita lui Venus și se bucură de lumina deplină a Lunii din Vărsător. Leii trebuie să fie atenți acum la tot felul de oportunități și să nu scape nimic!
Fecioară
Va fi o perioadă bună pentru carieră, iar nativii Fecioare trebuie să profită de ceea ce le aduce Venus și Luna plină. Cine își caută acum un loc de muncă sau o colaborare în plus, va găsi mai multe oferte, dar nu trebuie să fie prea pretențios.
Balanță
Luna plină din 12 august marchează o perioadă de echilibru în viața Balanțelor care sunt mai mereu indecise. În aceste zile, trebuie să se ocupe doar de ele, de starea lor sufletească, de sănătatea lor și de confortul lor și vor avea zile excelente!
Scorpion
Nativii zodiei trebuie să amâne cele mai grele treburi, dacă este posibil, și să ia o pauză de la muncă sau de la responsabilitățile casnice. Este vremea pentru concediu și pentru relaxare, pentru mici distracții cu prietenii.
Săgetător
Nimic nu îi deranjează mai mult pe Săgetători decât Luna plină care de obicei le strică planurile și intervine în relațiile de cuplu. Și de data aceasta vor avea probleme cu soțiile sau iubitele care au pretenții mai mari în vacanță.
Capricorn
Influența Lunii pline din Vărsător nu aduce prea multe lucruri bune pentru Capricornii care au nevoie de stabilitate. Schimbările care pot apărea pe nepusă masă îi îngrijorează și le dau planurile peste cap.
Vărsător
Nativii zodiei se vor simți în elementul lor în aceste zile, mai ales dacă sunt liberi, dacă sunt în concedii și vacanțe. Călătoriile, experiențele noi, schimbările și micile aventuri sunt preferatele Vărsătorilor, iar Luna plină din zodia lor le va aduce ceea ce își doresc.
Pești
Nativii zodiei trebuie să stea mai mult pe acasă în aceste zile, deși toată lumea se bucură de mini vacanța de Sf. Maria. Peștii, însă, se vor simți mai bine acasă, în familie, alături de copii și nepoți, fără grija unor cheltuieli în plus pe drumuri.
Vezi şi care sunt cele mai bune zodii în afaceri!