Luna plină din 23 iulie marchează mijlocul torid al verii și favorizează călătoriile, spiritele independente, schimbările și transformările. Anul acesta ea se află în opoziție cu Venus care tocmai a intrat în zodia Fecioarei, unde va rămâne până la mijlocul lunii august. 

Luna plină din Vărsător aduce cu ea o anumită neliniște, o nevoie mai mare de libertate, de mișcare, de acțiune și independență, așa cum este spiritul nativilor Vărsători. Lor nu le place deloc să stea locului. În zilele dominate de Luna plină, aproximativ din 20 până spre 26 sau 27 iulie vom avea nevoie să călătorim mai mult, să ne concentrăm asupra dorințelor noastre și să ne ocupăm de micile noastre visuri și mai puțin de muncă sau obligațiile de zi cu zi. 

Luna plină din 23 iulie, pe axa Vărsător – Fecioară

În zilele dominate de Luna plină, zodia Vărsător este gazda lui Jupiter care, din păcate, se află acum în mișcare retrogradă. Luna și Jupiter retrograd se opun pe roata zodiacului lui Venus și lui Marte, care se află în zodia Fecioarei.

Opoziția acestor astre, cum sunt ele numite adesea în astrologie, formează o conjunctură mai puțin benefică. Vor fi favorizate călătoriile, vacanțele, drumurile lungi, activitățile noi, inedite, experiențele de tot felul, dar nu toate vor fi de bun augur. Multe zodii pot avea probleme plecând la drum lung, departe de casă, pentru că își aleg destinații prea scumpe sau itinerare prea complicate. Influența Vărsătorului, a lui Jupiter retrograd și a lui Marte din Fecioară complică multe lucruri, în loc să ne ajute să găsim soluțiile simple.

Zodiile mai puțin favorizate în această perioadă sunt tocmai Vărsătorul, Gemenii, Fecioara și Taurul. Aceste patru zodii trebuie să fie prudente dacă pleacă la drum în zilele din preajma Lunii pline și să verifice de două ori toate lucrurile de care au nevoie. 

În schimb, vor fi și zodii cărora le va merge bine în această perioadă, iar acestea vor fi zodiile foarte puțin influențate de astrele menționate mai sus precum Leul, Săgetătorul, Peștii sau Capricornul. 

Luna plină din iulie și sănătatea

În fiecare lună, când ne apropie de faza Lună plină trebuie să fim mai atenți la sănătatea noastră. În iulie, Luna plină are un impact mai puțin important asupra sănătății. Lucrurile vor rămâne aproape neschimbate pentru mulți nativi, iar cei care se confruntă cu probleme medicale minore vor avea norocul să scape de ele, deoarece vor beneficia de influența lui Venus

Cu toate acestea, este o perioadă în care călătorim mult și trebuie să fim atenți la bolile contagioase, după cum avertizează Jupiter retrograd. Pe primul loc rămâne infecția cu noul coronavirus, dar nu numai acesta reprezintă un pericol în vacanțe. Bolile transmisibile ușor, precum gripele, hepatitele și chiar bolile cu transmitere sexuală pot fi un posibil pericol pentru nativii neglijenți. Venus din Fecioară avertizează să fim prudenți și să menținem o igienă strictă. 

În ceea ce privește organele influențate de Luna plină acestea sunt pielea, gambele, labele picioarelor, brațele și tiroida. 

Luna plină din Vărsător și dragostea

Spre deosebire de alte luni ale anului, în iulie, Luna plină afectează mai mult relațiile de cuplu, intimitatea, nevoia de afecțiune și de încredere în partener. Opoziția dintre Luna plină și Venus formează o conjunctură tensionată pentru căsniciile și cuplurile unde există probleme și unde partenerii simt nevoia de mai multă independență.

Luna plină din Vărsător pune accentul pe spiritul liber al fiecăruia dintre noi și vom simți nevoia să facem mai multe pentru noi înșine, fără să mai ținem cont de ceea ce vrea cel de alături. În multe cupluri vor fi tensiuni, momente de iritare, discuții în contradictoriu despre ce vrea fiecare, dar trebuie să dăm vina pe Luna plină, să oferim mai multă înțelegere și afecțiune celuilalt, iar tensiunile se vor risipi ușor. 

Ce aduce Luna plină din 23 iulie pentru fiecare zodie

Berbec: va fi o perioadă fastă, sunt șanse mari să călătorești, să pleci la munte sau la pas prin marile orașe ale Europei. Profită de vremurile liniștite și de bani, dacă ai adunat suficienți, să descoperi locuri prin care nu ai ajuns niciodată. 

Taur: trebuie să fii prudent în ceea ce privește dragostea, nevoile partenerului de cuplu, nevoia de afecțiune și de implicare. Fii mai aproape de celălalt, încearcă să oferi mai multă dragoste și pasiune și încearcă să eviți discuțiile legate de bani. 

Gemeni: zilele dominate de Luna plină din Vărsător pot fi zile încărcate și dificile pentru zodia ta. Nu îți complica programul cu activități prea dificile. Încearcă să te relaxezi cu mici plimbări, chiar dacă nu pleci în concediu, sau cu o activitate sportivă.

Rac: zilele cu Luna plină din Vărsător pot fi zile și frumoase, și tensionate. De obicei, în cele 5 zile din preajma Lunii pline zodia ta este profund afectată de energia ei, iar în luna iulie influența se va răsfrânge asupra relației de dragoste. 

Leu: Luna plină din iulie este un moment al plenitudinii și al iubirii. Vor fi câteva zile romantice, vor fi momente pline de dragoste și de împlinire. Cuplurile care au probleme pot găsi soluții rapide, iar nativii singuri pot găsi un partener potrivit pentru vacanțele care urmează. 

Fecioară: Cariera, munca și banii nu vor fi deloc afectate de Luna plină din Vărsător, în schimb, dragostea, încrederea și afecțiunea din cuplu vor fi supuse unor teste de rezistență. Mare atenție la dorințele partenerului, deoarece pot apărea discordanțe între voi. 

Balanță: îți merge bine și te bucuri de zile frumoase în preajma Lunii pline din iulie. Ar trebui să pleci în concediu, să te relaxezi, să faci drumeții, să te plimbi cu bicicleta sau să colinzi cluburile de noapte. Distrează-te când ai ocazia!

Scorpion: Luna plină din Fecioară reprezintă un moment al abundenței. Vor veni bani, se vor primi recompense, se vor primi bonusuri sau daruri din partea celor care te apreciază. Este o perioadă în care este bine să investești în mici distracții, călătorii, timp liber și activități relaxante. 

Săgetător: Luna plină va marca sfârșitul unei perioade foarte aglomerate și foarte obositoare. Influența echilibrată a Lunii pline din Vărsător vine să aducă un moment de relaxare, de refacere și de echilibru emoțional. Este perioada perfectă pentru călătorii și pentru o nouă aventură.

Capricorn: dragostea va fi un capitol sensibil, din cauza opoziției dintre Luna plină din Vărsător și Venus din Fecioară. Zodia Capricornului va fi influențată de energia lui Venus care poate destrăma unele planuri făcute în cuplu. Cu răbdare, se vor rezolva toate. 

Vărsător: Luna plină din 23 iulie este tensionată pentru zodia Vărsătorului și produce o serie de schimbări care pot afecta și relația de cuplu, și planurile pentru vacanțe. Lucrurile se pot îmbunătăți, dacă există comunicare deschisă și pasiune. 

Pești: îți merge bine în zilele cu Lună plină, pentru că viața de cuplu este armonioasă și reușești să împlinești și dorințele tale, și pe ale partenerului de viață. Veți avea o perioadă cu surprize plăcute, cu mici călătorii, cu odihnă și cu multe seri pasionale.

Urmărește-ne pe Google News