Cuprins:
Luna plină din 30 august este o lună specială, o Superlună albastră, așa numita ”Bluemoon” din folclorul amerindian. Ea este totodată cea de a treia superlună la rând din acest an și va fi urmată de Superluna din data de 29 septembrie.
Luna august din acest an găzduiește două faze ale Lunii pline. Iar în folclorul amerindian, cea de a doua lună plină din aceeași lună calendaristică era numită ”Blue moon” – un moment al reveriei, al meditației și al regăsirii. Este un fenomen destul de rar, care apare o dată la doi sau trei ani, de unde și expresia ”once in a blue moon”, care se referă la un fenomen sau la o situație rară. În mod surprinzător, când sunt două faze de Lună plină în aceeași lună calendaristică, se întâmplă adesea să fie vorba de lunile decembrie – ianuarie sau iulie – august.
Cum se vede Luna plină din 30 august
Chiar dacă este numită o super lună albastră, Luna plină din data de 30 august nu va fi nici mai mare decât o știm, nici albastră. În schimb, ea poate părea mai strălucitoare decât în alte perioade ale anului, deoarece este puțin mai aproape de Terra. Acest lucru o face să pară mai spectaculoasă, cu până la 8% mai mare și 16% mai strălucitoare decât o lună plină obișnuită.
Luna orbitează Pământul în circa 27,3 zile, într-o formă eliptică, ceea ce înseamnă că distanța sa față de Pământ variază în timpul fiecărei orbite. Când Luna se află la perigeu, adică la cea mai mică distanță față de Terra, aceasta apare cu aproximativ 14% mai mare și cu aproximativ 30% mai strălucitoare decât atunci când se află în apogeu, adică la cea mai mare distanță față de Pământ.
Pe cerul nopții, vom vedea Luna plină, mare și luminoasă în zilele de 30 și 31 august, după care discul ei va descrește până la data de 14 septembrie, când va fi Lună nouă și va fi întunecată.
Spre deosebire de alți ani în care apare o lună plină albastră, Luna din data de 30 august este deosebită pentru că este o Superlună albastră, un fenomen deosebit de rar. Conform datelor de la NASA, ultima Superlună albastră a avut loc în decembrie 2009, iar următoarea va fi abia în august 2032.
Spre deosebire de Superluna albastră, fenomenul de superlună nu este chiar atât de rar. El apare de mai multe ori pe parcursul unui an. Anul acesta, de exemplu, avem patru Luni pline succesiv – pe 3 iulie, 1 august, 30 august și 29 septembrie.
Pe lângă ‘Luna Albastră, cei care vor privi cerul în noaptea de 30 august vor avea ocazia de a vedea și planeta Saturn. Conform NASA, Saturn va putea fi observată în apropierea lunii începând cu ora 03:42, ora locală a Romaniei, și va părea că se rotește în jurul lunii pe măsură ce noaptea înaintează.
Luna plină din Pești și conjunctura astrală
Din punct de vedere astronomic, Superluna Albastră este un fenomen deosebit și rar, dar nu are semnificații speciale. Astronomii amatori asociază luna plină din 30 august cu ploaia de stele Perseide, dar și cu observarea planetei Saturn la opoziție. Așadar, cine este îndrăgostit de stele, va avea ocazia să vadă planeta cu inele bine luminată de Soare către apus, dacă va privi prin binoclu sau telescop. La finalul lunii august, planeta Saturn se află în cea mai apropiată poziție față de Pământ și poate fi observată mai ușor.
Pentru amatorii de astrologie, însă, Superluna Albastră din zodia Peștilor are un mesaj deosebit. Ea este însoțită de Mercur retrograd în Fecioară, de Uranus retrograd în Taur și de Marte din Balanță. La câteva zile după luna plină din 30 august, Venus va reveni pe traiectoria ei directă în zodia Leului, în schimb Jupiter va intra în mișcare retrogradă în Taur.
După cum se observă, Superluna din Pești marchează o conjunctură astrologică deosebită și luminează planete aflate în mișcare retrogradă. Energia ei este puternică, ne sprijină, ne susține în multe activități și proiecte, dar ne obligă să ne gândim mai mult la dorințele sufletului și la echilibrul nostru interior.
Conjunctura astrală de la finalul lunii august este una dinamică și dificilă, iar energia Lunii pline poate să complice lucrurile, relațiile și situațiile delicate din viața noastră, dacă nu reușim să ne echilibrăm dorințele, visurile și emoțiile.
Luna plină din Pești și Soarele din Fecioară
Soarele traversează în această perioadă zodia Fecioarei și luminează luna plină din 30 august care răsare în semnul Peștilor. Cele două zodii sunt opuse și cu greu se pot găsi puncte comune între ele. Semn de Pământ, Fecioara nu are prea multe lucruri în comun cu zodia de Apă a Peștilor. De aici apare și tensiunea pe care mulți dintre noi o vom resimți la final de august.
Luna plină din Pești pune accentul pe reverie, vis, amintiri, emoții, suflet și dorințe reprimate. Soarele din Fecioară pune accentul pe ordine, stabilitate, echilibru, siguranță materială și confort. Împreună ne pot îndruma să ne ocupăm deopotrivă de echilibrul sufletesc, dar și de confortul nostru material, de stabilitatea relațiilor din viața noastră și mai ales de armonia din cuplu.
Luna plină din 30 august și sănătatea
Superluna din 30 august are o putere sporită față de o lună plină obișnuită. În zodia Peștilor, ea poate afecta în mod deosebit circulația sângelui și a limfei, dar și articulațiile de la picioare, mușchii picioarelor, degetele, stabilitatea, puterea organismului și echilibrul.
Așadar, trebuie să fim mai atenți în situațiile în care există riscul unor accidente. Ar fi bine să evităm să ne suim pe scări instabile, să lucrăm la înălțime, să facem drumuri lungi cu bicicleta, trotineta sau motocicleta.
Există și riscul ca persoanele care suferă de tromboză venoasă să aibă probleme de sănătate mai grave și să necesite un consult medical de urgență. De asemenea, pot fi afectate persoanele care au probleme cu tensiunea, precum și cele care au avut intervenții chirurgicale.
Luna plină din Pești și zodiile
Berbec
Luna plină poate proteja acum relaţiile intime, iubirea şi buna înţelegere din cuplu. În mod deosebit, contextul astral este favorabil vieţii de familie și va fi unul norocos pentru cuplurile cu vechime. Dacă ai o căsnicie solidă, te vei bucura de realizări deosebite alături de partenerul de cuplu, dar trebuie să fii atent la obstacolele de ordin financiar care ar putea genera discuții neplăcute.
Taur
Luna plină din Pești arată că poţi găsi un loc de muncă mai bun. Vei avea multe de învăţat şi vei lucra într-un domeniu în care vei avea mai multe satisfacţii. Dacă vrei să faci un progres semnificativ în carieră, fă eforturi mai mari în această perioadă și vei avea satisfacții pe măsură în luna septembrie. Cât despre profituri concrete, luna august este o lună bogată.
Gemeni
Evită orice activitate sau proiecte care presupune investiții mari, și bani, și eforturi deosebite. Mercur este retrograd în aceste zile, în zodia Fecioarei, astfel că vor fi afectate planurile tale care presupun sume mari de bani, călătorii și negocieri. Luna plină din Pești te îndeamnă să te ocupi mai mult de proiecte de suflet, decât de proiecte care presupun cheltuieli mari.
Rac
Veştile bune, şansa de a obţine un loc de muncă mai bine plătit şi energia benefică pe care o transmite Luna plină din Pești va îmbunătăţi mult relaţiile cu rudele şi atmosfera din familie. În ceea ce privește dragostea, după Luna plină din 30 august ar trebui să organizezi o scurtă escapadă cu persoana iubită într-un orășel romantic, unde să vă relaxați și să vă bucurați de odihnă.
Leu
Luna plină din Pești are un mesaj special pentru zodia ta. Ea va favoriza întâlnirile romantice, călătoriile şi pasiunea. Nu este exclus să îţi faci planuri de nuntă pentru toamna aceasta, dacă ești cu adevărat fericit în dragoste și ești convins că a venit momentul să îți întemeiezi o familie.
Fecioară
Luna plină din 30 august poate aduce câteva zile tensionate în viața ta și te va supune unui test. Este posibil să apară probleme în relația de cuplu, iar dorințele tale nu vor mai coincide cu dorințele persoanei iubite. Amândoi aveți nevoie acum de câteva zile liniștite, în care să vă puneți ordine în gânduri și sentimente.
Balanță
Banii şi profesia sunt prioritare pentru tine, în timp ce relaţia de dragoste îşi urmează cursul firesc. Există, totuşi, riscul ca relaţia intimă să devină monotonă şi să apară tensiuni între voi doi. Încearcă să alungi plictiseala cu o invitaţie la film, cu o cină romantică sau chiar cu o excursie în doi la munte, să vă reconectați cu natura și cu voi înșivă.
Scorpion
Sub influenţa Lunii pline, relaţia intimă primeşte un impuls de energie care transformă cele mai mici bucurii în evenimente deosebite. În general, viaţa de cuplu îţi va aduce satisfacţii deosebite la final de august. Trebuie doar să organizezi ceva special pentru tine și persoana iubită, o călătorie în doi sau, poate, câteva cursuri la o școală de dansuri.
Săgetător
Vei avea ocazia să faci o schimbare astfel încât să îţi aducă beneficii materiale şi să îmbunătăţească şi atmosfera din familie. Persoanele dragi așteaptă să te implici mai mult în proiectele de casă. Vei avea câteva zile norocoase, în care poți face mici investiții pentru copii sau în care te poți ocupa de un hobby, dacă ai înclinații artistice.
Capricorn
Lipsa de odihnă poate marca o scurtă perioadă de depresie, pe care vei avea tendinţa să o tratezi cu dulciuri şi mâncăruri săţioase. Fă mişcare, cumpără un abonament la o piscină sau la o sală de fitness şi ai grijă de sănătatea ta. Nu în ultimul rând, ai grijă să te odihneşti bine şi să îţi iei concediu, dacă simţi că oboseala îţi afectează viaţa intimă.
Vărsător
În această perioadă, vei avea ocazia să redescoperi lucruri şi oameni din trecut dintr-o perspectivă nouă. Este posibil să primești musafiri de departe sau să fii invitat de rudele aflate în străinătate. Luna plină din 30 august este legată de călători și călătorii, de amintiri și iubiri uitate.
Pești
Luna plină din 30 august, din zodia ta, va amplifica nevoia de afecțiune și înțelegere. Dacă treci printr-o perioadă mai dificilă, vei descoperi mai ușor ce oameni sunt alături de tine cu sufletul, cine te susține cu adevărat și cine te apreciază. Este o perioadă în care vei face ordine în relații, dar și în propriile sentimente.
Vezi şi zodii care își găsesc jumătatea în vara lui 2023!