Cuprins:
Luna plină din Taur, care răsare pe data de 28 octombrie, va fi parțial umbrită de Terra și vom asista la o eclipsă de Lună care va afecta în mod deosebit nativii din semnele Fixe precum Taurul, Leul, Scorpionul și Vărsătorul. Dar va fi totodată o Lună plină de semnificații deosebite pentru toate zodiile, luminată de Soarele din Scorpion, care răscolește emoții și scoate la iveală dorințe reprimate.
Contrastul puternic dintre semnul de Pământ al Taurului, iubitor de armonie, frumusețe și pace – pe de o parte, și semnul de Apă al Scorpionului, emotiv, sensibil și iubitor de drame, se va resimți puternic în ultimele zile din octombrie. Atenție, așadar, la ceea ce îți dorești! De data aceasta, dorințele intense nu se vor împlini, dacă nu se apropie de realitate.
Luna plină din Taur versus Soarele din Scorpion
Pe axa Taur – Scorpion, cele două Luminarii ale zodiacului, așa cum sunt numite Soarele și Luna, vor face presiuni puternice asupra noastră. Iar situațiile mai delicate și complicate pot fi mai greu de gestionat din cauza eclipsei de Lună plină care se formează pe data de 28 octombrie.
Luna plină din Taur ne obligă să ne uităm cu mai multă atenție la dorințele noastre, mai ales la dorințele pe care nu le-am exprimat și pe care nu le-am împărtășit cu nimeni. Totodată, Soarele din Scorpion pune în lumină lipsurile, eșecurile și nevoile care nu se pot împlini, proiectele cele mai grele.
Taurul este un semn practic, de Pământ, orientat către liniște, pace, frumusețe și estetism, iar Luna plină din Taur ne îndeamnă să ne găsim echilibrul și liniștea prin lucruri simple, tangibile, practice, pe care le putem face cu propriile resurse. În schimb, Soarele din Scorpion ne răscolește emoțional și ne îndreaptă atenția către situații, relații sau sentimente complexe, greu de înțeles, pline de mister. Ne poate induce în eroare să percepem greșit anumite intenții ale persoanelor apropiate și poate inflama relații sentimentale delicate.
În ultimele zile de octombrie, când se manifestă din plin influența Lunii pline din Taur și mai ales influența eclipsei, nu trebuie să plecăm urechea la informații controversate și nu trebuie să amplificăm emoțiile negative… cu alte cuvinte, nu faceți armăsar din țânțar, pentru că există soluții mult mai simple și practice pentru toate stările și dorințele noastre confuze.
Conjunctura astrală
Soarele a intrat în zodia Scorpionului pe data de 23 octombrie, iar în preajma Lunii pline, în Scorpion se mai află Marte și Mercur. Cu o asemenea conjunctură astrală, cu un trio puternic în semnul de Apă al Scorpionului, ne putem aștepta la schimbări dificile, situații delicate în familie și în cuplu, reproșuri, critici, piedici din partea celor care nu se pot decide și nu pot lua hotărâri cu capul limpede.
Fiecare dintre noi trebuie să facă un efort să gândească logic, să găsească resurse și argumente practice, să nu se lase influențat de vorbele aruncate de persoane răutăcioase, care nu sunt în stare să realizeze niciodată nimic concret.
Luna plină din 28 octombrie. Cum este afectată sănătatea
Echilibrul emoțional va fi afectat puternic de Luna plină din Taur. Spre finalul lunii octombrie, Luna plină nu va fi deloc una ușoară, mai ales pentru cei care au deja probleme în căsnicie, în dragoste sau în relația cu persoanele apropiate, iar aici sunt incluși părinții, prietenii și chiar colegii de muncă.
Relațiile și echilibrul emoțional sunt vizate de această Lună plină care primește lumină de la Soarele din Scorpion, așadar, ne obligă să căutăm nod în papură și să punem gaz pe foc, chiar dacă nu este cazul.
Emoțiile puternice, criticile, reproșurile, dorințele reprimate pot avea efecte neplăcute asupra sănătății. Poate fi o perioadă cu dureri de cap, migrene, astenie, vertij sau tulburări de ritm cardiac.
Mare atenție în special femeile, mai ales cele care au probleme cu inima, cu astenia de toamnă, anemia și căderile de calciu!
Luna plină din Taur, eclipsa de Lună și zodiile
Berbec
Ai răbdare în tot ceea ce faci, dar mai ales în dragoste. Venus și Luna plină pot aduce momente frumoase în cuplu, dacă nu grăbești lucrurile și dacă treceți cu bine peste câteva obstacole. Este posibil să te împrieteneşti cu o persoană influentă, care te va ajuta să faci un pas în carieră sau să găseşti un loc de muncă mai bun.
Taur
Luna plină din zodia ta va atrage atenția asupra situațiilor complicate și asupra relațiilor care îți perturbă liniștea. Încearcă să găsești soluții și să finalizezi cât mai repede proiectele simple care ar putea îmbunătăți atmosfera din familie. Luna plină arată că poți avea succes, dacă faci ceva deosebit, dar simplu și plăcut pentru soțul/soția ta.
Gemeni
Apar probleme serioase în familie, îndeosebi cu rudele mai în vârstă. O parte dintre necazuri vor persista la începutul lunii noiembrie. Sunt situaţii în care opiniile şi dorinţele tale contează mai puţin pentru ceilalţi şi trebuie să te obişnuieşti cu acest lucru. Dar sunt şi situaţii în care poţi veni cu o idee salvatoare şi în care vei reuşi să obţii şi tu câteva avantaje.
Rac
Ai parte de câteva zile cu adevărat deosebite, în jurul datei de 28 octombrie. Luna plină din Taur facilitează relațiile și dialogul cu prietenii. Cineva apropiat îţi va face o surpriză şi îţi va oferi oportunitatea de care aveai nevoie. Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă, sfaturile lui te vor ajuta.
Leu
Saturn îţi scoate în cale obstacole financiare, dar te poate ajuta mai târziu, în luna noiembrie, să obţii ceea ce pierzi acum. Pot apărea probleme serioase de sănătate, dacă nu ai grijă de tine şi dacă nu lucrezi în condiţii de o igienă ireproşabilă. Până la sfârşitul lunii octombrie, unele planuri se vor schimba, dar se vor finaliza în favoarea ta.
Fecioară
Ești protejat de Venus în ultima decadă a lunii octombrie, iar Luna plină din Taur te ajută să îți faci ordine în gânduri, planuri și sentimente. Va fi o perioadă prielnică pentru dragoste, chiar dacă vor fi momente cu o încărcătură emoțională puternică. Ultimele zile de octombrie pot fi prielnice pentru o scurtă călătorie în doi.
Balanță
Cu toate greutăţile pe care ţi le scoate în cale Luna plină din Taur, vei descoperi mai târziu că ceea ce reuşeşti să duci la bun sfârşit va avea stabilitate şi va rezista în timp. Unele din planurile tale sunt drumuri fără ieşire, cum ar fi cele izvorâte dintr-un simplu capriciu sau cele puse la cale împreună cu oameni superficiali şi delăsători. Vei ajunge să plăteşti pentru oalele sparte de ceilalţi. Mai bine pune accentul pe ceea ce faci singur!
Scorpion
Ultima decadă de octombrie este o perioadă în care, dacă mizezi pe muncă şi ambiţie, poţi avea rezultate extraordinare. Deja lucrurile încep să se schimbe, iar situaţia financiară se poate îmbunătăţi. În jurul datei de 28 octombrie, când este Lună plină, este indicat să porneşti pe un drum nou sau să începi proiectele mai grele. Pe de altă parte, trebuie să fii atent la starea de sănătate pentru că se pot întoarce afecţiuni mai vechi.
Săgetător
Marile schimbări pe care le dorești au nevoie de o perioadă de tranziţie, iar Luna plină pare să fie cuprinsă la mijlocul acestei perioade. Ceea ce începi să construiești spre final de octombrie va avea rezultate în următoarele luni. Important este că tot ceea ce lucrezi acum va rezista de-a lungul anilor. Dacă te afli la răscruce de drumuri, ascultă-ţi inima şi nu te gândi dacă îţi permiţi financiar să porneşti pe acel drum sau nu. Lipsa banilor nu este un motiv serios să te răzgândeşti.
Capricorn
Luna plină din Taur îţi pune la încercare toate resursele de care dispui și răbdarea. Toate planurile care au dat greş, toate eşecurile pe care le-ai adunat peste vară trebuie acum îndreptate. Zilele din preajma Lunii pline înseamnă multă muncă, efort continuu şi puţine rezultate satisfăcătoare. De aceea, trebuie să ai de partea ta familia şi prietenii care te pot ajuta.
Vărsător
Se anunță momente care te vor obliga să îţi schimbi atitudinea faţă de anumite persoane şi să fii mult mai prudent în preajma lor. Eclipsa de Lună plină îţi va da o lecţie de viaţă, vei afla pe pielea ta că greşelile grave pot avea efecte dureroase. Va trebui să te conformezi unor situaţii din care nu ai cale de ieşire și să înveți să accepți.
Pești
Luna plină din 28 octombrie îţi aduce o perioadă de răgaz, să te gândești bine la ceea ce vrei pe viitor. Vei avea câteva zile în care te vei bucura de anumite succese şi îţi vei împlini câteva dorinţe. Te vei apropia mai mult de unele persoane pe care le apreciezi. Dar, după data de 28 octombrie, este posibil să apară noi probleme legate de situaţia ta financiară. Fii prudent cu banii!
Foto: 123rf.com