Delicioase în supe şi ciorbe, dar bune şi de pus… la rană. Se ştie din bătrâni că morcovul, pătrunjelul, ţelina şi leuşteanul nu sunt numai legume pe care le poţi consuma tot timpul anului, dar şi plante care te ajută să previi anumite boli sau să le vindeci pe altele. Tot medicina tradiţională ne avertizează să le consumăm cu atenţie, pentru că substanţele pe care le conţin sunt foarte puternice.
1. Pătrunjelul stimulează fertilitatea
probleme cu tensiunea arterială. Deoarece sucul acestei plante este foarte concentrat, nutriţioniştii îl recomandă zilnic, dar nu mai mult de 40-50 ml. El poate fi diluat cu apă sau cu zeamă de morcov şi băut cu succes de către cei care încearcă să se lase de fumat. Pentru litiaza biliară se bea, înainte de masă, câte un sfert de pahar de suc de pătrunjel (rădăcină şi frunze). Respiraţia neplăcută, dismenoreea şi sindromul post-menopauză sunt ameliorate cu zeamă proaspătă de pătrunjel, în timp ce pentru astm, gută şi reumatism trebuie băut zilnic, timp de două luni, cu o lună pauză. Mai puţin cunoscut este faptul că pătrunjelul poate să ajute femeile să rămână însărcinate, pentru că stimulează funcţionarea ovarelor.
2.Leuşteanul combate anorexia
3.Rădăcinoasa dulce previne cancerul
Indiferent de soi, morcovul este un aliment care face minuni pentru sănătate. Coaja lui nu trebuie îndepărtată, ci poate fi curăţată cu o perie, iar părţile stricate se îndepărtează cu un cuţit. Dacă preferi sucul, acesta se bea proaspăt, circa 150-300 ml pe zi. Foarte bune sunt şi salatele cu morcovi, sau rădăcina fiartă, iar pentru copii se recomandă piureul. La ce e bun morcovul? Ei bine, el conţine falcarinol, o substanţă ce previne formarea tumorilor şi încetineşte creşterea lor. Pentru cancerul de piele, betacarotenul ajută epiderma să lupte cu razele solare nocive şi, mulţumită acestei substanţe, semnele îmbătrânirii pot fi amânate printr- un consum supravegheat al acestei legume. În cazul persoanelor care suferă de ateroscleroză, morcovul combate afecţiunea cu ajutorul a peste 20 de substanţe antioxidante. Bogată în vitamina A, această rădăcinoasă întăreşte imunitatea şi îmbunătăţeşte vederea nocturnă.
4.Ţelina te ajută să slăbeşti rapid
Bogată în vitamine şi minerale, ţelina ajută hipertensivii şi detoxifică organismul. Ea are un efect tonic şi reuşeşte să regleze funcţiile hormonale ale organismului. Pentru vindecarea rănilor, se aplică comprese cu frunzele acestei plante