în anul 2000 eram patronul unei firme mici. Aveam o băcănie într-un cartier de la marginea Ploieștiului. Pe aceeași stradă, un amic, George, și-a deschis o patiserie în primăvara aceluiași an. în Postul Paștelui, cam toate angajatele mele posteau. într-o zi de vineri, vrând să le fac o bucurie, m-am dus la patiseria cu pricina să cumpăr covrigi.

O tânără blondă, cu ochi căprui, a venit la tejghea. Era frumoasă cum rar mi-a fost dat să întâlnesc o fată într-un astfel de loc. Mă uitam la ea și mă întrebam ce căuta acolo. Cum de o angajase Geo să vândă covrigi, când fata aia merita să fie fotomodel?

— Cu ce vă servesc, domnule? m-a întrebat.

— Aș dori, vă rog, 20 de covrigi calzi cu sare și mac.

— Din păcate, mai am doar 11. Vi-i dau pe aceștia?

Geo m-a văzut și a venit să mă salute.

— Ce faci, frate? De ce nu ai sunat și o trimiteam pe Olga să ți-i aducă la băcănie?

— Salut, boss! i-am răspuns. și cine e Olga, mă rog?

— Domnișoara din fața ta.

Când am auzit așa, am schimbat planul. Am stabilit cu George să-mi trimită, în 30 de minute, 20 de covrigi calzi, gata scoși din cuptor. Abia așteptam să o revăd pe frumoasa Olga. O angajată m-a anunțat că au sosit covrigii. I-am împărțit și am invitat-o pe tânăra domnișoară în biroul meu, care se afla în spatele magazinului. Am întins mâna și m-am prezentat.

— Eu sunt Vali, mă bucur să te cunosc!

— Olga, a răspuns ea, simplu.

— Dragă Olga, o să fiu sincer cu tine. încă de când te-am văzut m-am întrebat ce caută o fată ca tine să vândă covrigi la patiseria lui Geo. Dacă vrei să-mi răspunzi și crezi că te-aș putea ajuta, sunt dispus să o fac!

Olga a oftat adânc. Pieptul i s-a umplut cu aer și părea pierdută în gândurile sale. într-un final, a început să vorbească.

— Decât să mă prostituez, mai bine să vând covrigi! Munca nu e o rușine!

— Nu asta am spus. M-ai înțeles greșit. Ești tânără, frumoasă, deosebită. Mi-ai atras atenția din prima clipă în care te-am văzut. Eu cred că o fată ca tine poate ajunge departe.

— încerci să mă agăți?

— Nu o să neg că îmi placi. Dar nu sunt unul dintre acei bărbați care profită de frumusețea unei femei tinere să o ducă în patul său și apoi gata! Nu!

— Am un copil de crescut, Vali. Are 4 ani. L-am făcut la 17 ani. M-am culcat cu un coleg de liceu. Am fost exmatriculată. După ce l-am născut pe Ionuț, a trebuit să mă angajez ca să-i pot cumpăra cele necesare. Mă ajută și părinții, cum pot, dar îmi reproșează în fiecare zi greșeala pe care am făcut-o!

— înțeleg. și eu am un băiat de 6 ani. îl cheamă Cosmin. Fosta mea soție s-a recăsătorit și a plecat în Italia. îl cresc singur.

Olga a făcut ochii mari. Probabil că nu se așteptase la asta.

— ți-am spus că nu sunt unul dintre acei bărbați…

— îmi pare rău, Vali. Te-am judecat greșit.

îmi era tare dragă ființa aceea gingașă. știam cât de greu trebuia să fie pentru o fată de numai 21 de ani să își asume o asemenea responsabilitate. Am început să ieșim împreună. Lunar îi dădeam o sumă de bani mai mare decât salariul de la patiserie ca să stea acasă și să se ocupe de Ionuț. încet, încet, am apropiat și băieții. Mergeam în parcuri, la plimbare, ne simțeam bine împreună. După un an, am convins-o pe Olga să-și termine liceul la frecvență redusă. După ce a dat bacalaureatul, am înscris-o la facultate, în București. I-am plătit taxa la una dintre cele mai bune universități de stat. Aveam planuri mari cu iubita mea.

Cosmin și Ionuț erau prieteni la cataramă. Când m-am hotărât să o cer pe Olga de nevastă, m-am consultat întâi cu băieții. Au sărit în sus de bucurie când au auzit că aveau să devină frați legal. Bucuria lor mi-a umplut ochii de lacrimi. Am ales împreună cu ei inelul de logodnă, am făcut rezervare la un restaurant unde am mers toți patru și am rugat ospătarul să-i așeze inelul Olgăi, la desert, deasupra înghețatei.

Când l-a văzut, iubita mea s-a bucurat enorm. Mi-a spus:

— De când așteptam momentul ăsta, Vali!

Am întrebat-o dacă era de acord să îl adopt pe Ionuț după căsătorie. Copilul nu se aștepta la o asemenea surpriză. A început să plângă și să-mi spună „tati”.

Toate au fost bune și frumoase vreo 5 ani. Când a terminat facultatea, Olga era complet schimbată. Avea chef să se distreze, pleca singură în oraș, îmi spunea că se săturase de casă și de copii. Am înțeles-o, ba chiar o compătimeam. Mi se părea cumva normal ca o fată care a făcut un copil așa devreme să vrea să recupereze anii tinereții. I-am oferit toată libertatea de care avea nevoie fără să-i reproșez ceva.

Într-o seară, Olga nu a mai venit acasă. Am sunat-o pe telefonul mobil, dar nu mi-a răspuns. După câteva ore, am început să îmi fac griji. Obișnuia să anunțe când întârzia. I-am trimis câteva mesaje, dar zadarnic! Nu a binevoit să răspundă.

A apărut în zori, beată și cu hainele îmbrăcate pe dos. A fost prima dată când m-am enervat și am bruscat-o.

— Olga, nu ți-e rușine să apari așa în fața copiilor? Unde ai fost până la ora asta?

— E treaba mea unde am fost!

— Atâta timp cât suntem încă soț și soție, e și treaba mea!

— Bine zici, Vali dragă! încă suntem, dar nu vom mai fi.

— Olga, ești beată. Culcă-te și vorbim când te trezești!

— Să nu crezi că spun prostii la bău-tură, Vali! Am băut ca să-mi fac curaj să-ți spun: mi-am găsit pe altcineva. Vreau să divorțăm!

Nu știam ce să spun. M-a lovit în moalele capului. Nu aveam nici cea mai mică idee despre intențiile ei. Numai că ce a urmat a fost mai mult decât puteam duce: Olga m-a anunțat că pleca din țară și îmi ceda custodia copiilor. Așadar, Ionuț, copilul ei, rămânea în grija mea. Soția mea își abandona copilul!

Când am înțeles că ea doar a profitat de iubirea și generozitatea mea ca să ajungă unde voia, m-am simțit un om distrus, folosit. Prima mea soție mă părăsise în același fel, lăsându-mă singur cu un copil. Acum, ea, femeia pe care o iubeam și în care îmi pusesem toată încrederea, mă răsplătea în același mod.

Pe Ionuț îl iubeam ca pe copilul meu. Nu aveam nimic împotrivă să-l cresc. Mă durea suferința lui, durerea din sufletul său de copil. Am încercat să le explic băieților că mami și tati nu se mai înțeleg și că au hotărât să divorțeze. Ionuț mi-a răspuns dur:

— Tati, mama e o curvă! Ne-a lăsat pentru alt bărbat.

I-am luat pe amândoi în brațe și le-am promis că o să le fiu și mamă, și tată. Le-am spus că, atâta timp cât tati va fi sănătos, lor nu o să le lipsească nimic. Tot ce le cer este să mă asculte și să învețe. De restul mă ocup eu.

în urma partajului, instanța a hotărât ca Olgăi să-i revină jumătate din toate bunurile mele, chiar dacă nu a contribuit nici măcar cu un leu. și-a luat partea și a părăsit țara, fără să își vadă băiatul. Au trecut de atunci câțiva ani. Ionuț a crescut, se descurcă singur. Sunt mândru de el. Mama lui nu-i dă niciun telefon. Am aflat de curând că e măritată cu un grec. Are o situație financiară bună, dar sufle-tul i-a rămas înghețat.

Femeia pe care am iubit-o, de care mi-a fost milă și am ocrotit-o ca pe un copil și-a bătut joc de mine. Am încredere că roata se va întoarce și când-va o să vadă și ea ce înseamnă suferința. Până atunci, mă bucur de realizările copiilor și sunt recunoscător că am găsit puterea să le fiu alături. Afacerile merg tot mai bine. Câștigurile sunt mari. Am înmulțit până acum de cel puțin zece ori partea pe care mi-a luat-o Olga.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News