M-am răzbunat pe soț și pe amanta sa, dar astfel mi-am distrus viața

Am făcut introducerea asta pentru că aveam nevoie de puțin timp să-mi pun gândurile în ordine și să mă conving că vreau să vă împărtășesc și eu experiența mea, după ce am citit cu sufletul la gură atâtea povești de viață în revista voastră.

M-am căsătorit devreme, imediat după ce am terminat liceul. Eu m-am angajat contabilă, pentru că întotdeauna am avut o minte organizată și pricepută la cifre, iar el, Marcel, a intrat la facultate, pentru că așa fusese crescut acasă, cu concepția că bărbatul trebuie să câștige mai mult decât soția și să întrețină familia. N-a făcut cine știe ce facultate, Politehnica, și a ieșit inginer de instalații. Noroc că taică-său are o firmă de construcții și l-a cooptat și pe el. La facultate nu învățase, cum e obiceiul, mai nimic, așa că taică-său l-a încredințat unui om foarte priceput, să-l învețe meserie. Nea Ovidiu era inginer făcut în vechiul regim, dar avea niște mâini de aur, lucrase pe nu știu câte șantiere socialiste și era cel mai bun. Cu chiu, cu vai, a învățat și Marcel câte ceva, dar n-a avut niciodată încredere să pornească la drum de unul singur. întotdeauna avea nevoie să-i confirme nea Ovidiu că face bine ce face. El era controlul lui de calitate. Din cauza asta l-a și botezat, până la urmă, „CTC”. Din păcate însă, a învățat și lucruri rele de la CTC, care nu fusese însurat niciodată și și-a petrecut toată viața numai pe șantiere, încălzindu-și patul ori cu soția vreunui coleg, ori cu vreo stagiară, ori cu șefa cantinei, ca să-i păstreze mâncare bună, ori cu te-miri-cine. Avusese o viață tumultuoasă CTC, iar scumpul meu soț pășea cu mare entuziasm pe urmele lui.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Eu aveam două servicii și țineam și contabilitatea unor firme. Ajungeam acasă frântă de oboseală și mă apucam să trebăluiesc prin casă, pentru că nu știam niciodată când venea Marcel acasă și trebuia să am întotdeauna ceva gătit de mâncare. Marcel și familia lui nu numai că nu-mi mulțumiseră pentru că l-am ținut la facultate, ba aveau tot timpul ceva să-mi reproșeze.

La început, am stat cu părinții lui, a fost o tortură. Soacră-mea era cocoșul în casă și toată lumea trebuia să asculte de ea. Toată lumea, adică eu și menajera. De câte ori n-a plecat plângând biata Domnica de la noi… Tot timpul o muștruluia și-i făcea observații. Eu o ascultam pe soacră-mea, îi dădeam dreptate, dar făceam ca mine. Cu timpul, devenisem mai înțeleaptă și nu mă mai consumam pentru toanele soacră-mii. Sufeream însă foarte mult din cauza lui Marcel. Se purta cu mine de parcă eram obligată să fac anumite lucruri, de parcă eram sclava lui, de parcă viața mea era în mâinile lui. știam că, atunci când era pe șantier, nu „dormea” singur, dar mergeam înainte.

S-a schimbat tot mai mult după ce a terminat facultatea. Se credea mai deștept ca mine și uneori aveam impresia că mă disprețuiește. Eu l-am iubit din prima clipă în care l-am cunoscut: eram la o olimpiadă la matematică, el stătea în spatele meu și habar n-avea să rezolve problemele. L-am tot auzit foindu-se, îl știam de la liceu, eram colegi de promoție, deși el nu mă băgase niciodată în seamă, și i-am lăsat foile mele la vedere, să copieze. A fost foarte iute de mână, am avut același punctaj și, după ce s-au anunțat rezultatele, m-a invitat la un suc. El nu cred că avea de gând să devină prietenul meu, dar cum eu eram deja îndrăgostită, mă tot țineam scai de el, a mai avut de câteva ori nevoie de mine, să copieze adică, până și la bac, și cum fata cu care ar fi vrut să rămână după liceu se măritase cu proful nostru de sport, el, ca să-i arate că nu-i pasă, cred, s-a însurat cu mine.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Tot ce-mi doream atunci era să-l am pe Marcel. Nici nu mă gândisem că e important ca și cel pe care-l iubești să te iubească. Iar el nu m-a iubit niciodată. Nu m-a lovit niciodată, nu mi-a spus vorbe grele, doar că era cam indiferent. Cu toate astea, nu m-a părăsit decât foarte târziu, după 15 ani de căsnicie. Iar când a făcut-o, a fost pentru altă femeie. Mie îmi spusese că nu-și dorește copii, iar la divorț, când ne-am întâlnit la un moment dat pe culoarele tribunalului, el era cu viitoarea lui soție, care era deja însărcinată. Asta m-a durut îngrozitor de mult. Nu faptul că era mai tânără și mai frumoasă decât mine, ci că de la ea și-a dorit un copil, în timp ce de la mine nu.

Divorțul a fost aproape o formalitate. Eram amândoi de acord, nu aveam copii, nu prea aveam mare lucru de împărțit, pentru că tot ce era de soi era în casa alor lui, nu în garsoniera în care ne înghesuiserăm în ultimii ani, așteptând ca el să termine, în fine, casa noastră. A terminat-o, dar nu ne-am mai mutat împreună în ea, ci s-a mutat acolo cu Lelia. Culmea este că-mi plăcea de Lelia, numai că simțeam o nevoie cumplită să mă răzbun pentru felul în care Marcel mă tratase atâția ani.

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

M-am tot gândit ce și cum să fac. Am ținut morțiș mai întâi să-i demonstrez că și eu sunt în stare realizez ceva, așa că mi-am deschis o firmă de consultanță financiară. Am făcut facultatea la ID și am reușit să fac câte doi ani într-unul. Când mi-am obținut diploma, câștigam deja bine și aveam clienții mei stabili. După cum v-am spus, am o minte foarte organizată, minte de contabil, dar și de avocat, așa că eram tot timpul la curent cu orice schimbare și aveam soluții pentru cele mai neașteptate situații.

Soția lui Marcel născuse o fetiță și aflasem că își căuta disperată o bonă, pentru că voia să se întoarcă la serviciu, dar nu prea avea încredere în mama lui Marcel. în perioada aceea, tocmai angajasem o fătucă venită de curând din Basarabia, frumușică foc, inteligentă, fugise de acasă, pentru că erau prea mulți copii la masă, iar părinții, în loc s-o lase la școală, o trimiteau la munca câmpului. Multe colege de-ale ei veniseră în România și se căpătuiseră, așa că voia să-și încerce și ea norocul.

Ideea mi-a venit de cum am văzut-o. I-am spus că-i dau leafă, c-o ajut să facă și facultate, o găzduiesc la mine (de când începusem să câștig mai bine, stăteam cu chirie într-o vilă, unde aveam și sediul firmei), dar cu o singură condiție: să-mi facă și mie un serviciu. Să se angajeze bonă la Lelia și să-i distrugă căsnicia. S-a uitat pieziș la mine și mi-a spus fără ocolișuri:

— Da ciudatî mai ești și mata. Cu ce ți-o greșit femeia aiasta? ți-o fi luat bărbatul, te pomenești?

— De fapt, nu pe ea vreau să mă răzbun, ci pe el. Ea s-a îndrăgostit de el, ca și mine. Ai dreptate, mai bine răzbună-te pe el.

— Lasă-l pi mâna mea, ți-l joc eu bini. De nu ți-o plăce, să nu-mi spui pi numi.

Angelica s-a prezentat la ușa Leliei, care a plăcut-o și a angajat-o. S-au împrietenit repede, copilul a plăcut-o imediat și totul a mers cum nu se poate mai bine. Marcel era mai mult plecat de acasă, așa că s-au cunoscut după o vreme. Când a văzut-o prima oară, Marcel n-a fost foarte încântat, i-a zis Leliei că fetei ăsteia numai la muncă nu-i stă capul și că mai mult ca sigur a venit să se căpătuiască, la fel ca toate celelalte moldovence. Sigur însă că i se scurgeau ochii după ea. Angelica se străduia să scape de accent, să nu învețe copilul să vorbească greșit din cauza ei. Se îmbrăca foarte decent, dar ochiul unui bărbat știe să ghicească ce se ascunde sub haine. Angelica era înzestrată de natură cu un trup dumnezeiesc, până și mie îmi plăcea să i-l admir. Era o reușită a naturii, fără doar și poate.

Bietul Marcel, trebuie să fi luptat mult cu el ca să-și țină pantalonii închiși. Numai că Lelia pleca uneori în deplasări, iar atunci îl ruga pe el să stea pe acasă. Angelica nici măcar nu s-a culcat cu el, doar îl zgândărea, iar el ar fi f ost în stare să-și vândă și mama, și tatăl pentru ea. Angelica i-a spus că ea e o fată cu frica lui Dumnezeu și că nu poate să se lege de un bărbat care are familie.

— Nu-l pot mânia pe Dumnezeu, nu vreau să se abată asupra mea furia și pedeapsa Lui. Iar Lelia e o femeie tare bună, n-aș vrea să sufere din pricina mea.

Marcel i-a spus că, de fapt, căsnicia lor e pe butuci și că el oricum voia să divorțeze, așa că nu are de ce să-și f acă probleme.

Mai întâi, i-a cumpărat Angelicăi un apartament de două camere, furând bani din banii firmei tatălui lui. Fura sume tot mai mari, pentru că voia să-i ofere tot ce e mai bun Angelicăi. I-a propus să renunțe să mai fie bonă la copilul lui, dar Angelica i-a spus că n-o poate lăsa baltă pe Lelia și nici pe micuța Irina până ce începe grădinița.

Deși Marcel băgase îndeajuns de adânc mâna în banii firmei, Angelica tot n-a vrut să se culce cu el. I-a spus că e fecioară și că o s-o facă, așa cum e tradiția, în noaptea nunții. Că nu vrea să-și facă părinții de rușine. Am fost convinsă că Marcel nu va înghiți o asemenea bazaconie, dar a crezut-o și nici n-a mai încercat să se atingă de Angelica. Acum aștepta, pasămite, momentul potrivit s-o anunțe pe Lelia că vrea să divorțeze.

Adevărul este că Angelica chiar este o fată crescută cu frica lui Dumnezeu, pentru că, la un moment dat, mi-a spus că nu mai merge mai departe decât dacă-i spunem adevărul și Leliei.

— De ce s-o facem și pe ea să sufere? Numai pentru că și tu ai avut de suferit? Nu e drept, să știi, e o femeie de treabă. Dacă vrei cum spun eu, bine, dacă nu, iar bine.

Am acceptat târgul. Voiam mai mult ca orice să-l văd pe Marcel suferind, și asta îmi cam întunecase judecata. Din pricina dorinței de a mă răzbuna, nu mi-am mai putut vedea de viață și am pierdut un om care ținea mult la mine și mă prețuia. Totul are însă un preț, iar eu am plătit scump și de astă dată.

Angelica a chemat-o pe Lelia la mine la firmă. Lelia m-a recunoscut imediat. Când i-am spus că soțul ei are de gând să divorțeze, nu m-a crezut. Era încă îndrăgostită de el.

— Lelia, nu te merită, să știi, așa cum nu m-a meritat nici pe mine. Omul ăsta distruge tot ce atinge.

— Nu te cred, nu vă cred. Marcel mă iubește și-și iubește copilul.

Angelica i-a povestit totul cu lux de amănunte.

— Întreabă-l de mine, dacă nu crezi, și vezi ce spune.

— Numai voi sunteți de vină, numai tu, nu mai judeci rațional, răzbunarea ți-a întunecat mințile!

— Nu neg asta și, crede-mă, mi-aș dori, pentru tine, să nu fie adevărat. N-ai decât să te convingi singură!

Când a ajuns acasă, Lelia i-a spus lui Marcel că a oprit-o o vecină și i-a spus că l-a văzut cu altă femeie.

— Marcel, mă înșeli? Nu mă mai iubești?

— Nu te înșel, draga mea. Nici vorbă! Doar că… Poate ar fi spre binele tău să ne despărțim. Se pare că am o boală incu-rabilă, nu ți-am spus asta pentru că n-am vrut să te necăjesc. 0 să aveți amândouă tot ce vă trebuie, am avut grijă de toate, dar ar fi mai bine să dispar de acum din viața voastră.

— Marcel, nu înțeleg nimic. Ce tot spui? Despre ce boală incurabilă e vorba? Când ai descoperit că ai așa ceva?

— Cu câtva timp în urmă, iar părinții mei vor să mă trimită la o clinică în străinătate. Poate mai pot fi salvat.

— Ce tot îndrugi acolo? Mă duc să vorbesc cu părinții tăi!

— Nu, nu e cazul, sunt și așa destul de supărați. Cel mai bine ar fi să ai încredere în mine și să mă asculți. Dacă mai am vreo șansă, mă întorc la voi.

Marcel pusese totul la punct. Voia să plece cu Angelica în străinătate și să rămână acolo. Taică-său habar n-avea de planurile fiului lui și de câți bani devalizase firma. Făcuse un cont pe numele Angelicăi, în care depusese toți banii.

Ajunseserăm prea departe, mi-am dat seama și eu de asta. Am oprit totul. Pierdusem deja șansa să-mi refac viața alungându-l din viața mea pe singurul om care mă iubise cu adevărat: un client pe care îl salvasem într-un moment disperat și care m-a iubit absolut dezinteresat. I-am spus însă că n-am nevoie de nimeni, că nu mai am încredere în niciun bărbat și că ar fi bine să dispară din viața mea pentru totdeauna. Iar el, ca să nu mă supere, m-a ascultat. L-am urât apoi pentru că a renunțat atât de repede.

Cum vă spun, mersesem prea departe. L-am chemat pe Marcel și i-am spus că eu am pus totul la cale și că Angelica e prietena mea. Am crezut că-și pierde mințile. Dar nu pentru că risca să-și piardă soția și copilul, ci pentru că-și înșelase tatăl. Mi-a părut rău de biata Lelia și m-am oferit s-o ajut. N-a vrut să accepte ajutorul meu. Era și normal. Nici eu n-aș fi acceptat în locul ei. Marcel i-a lăsat ei casa. Lelia era avocată, câștiga bine, așa că s-a descurcat. Ea și Angelica au rămas prietene. și eu, și Marcel am rămas singuri. Măcar el are un copil!

Urmărește-ne pe Google News