Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Sunt într-o relație de 18 ani, necăsătoriți. Nu sunt o femeie moartă după sex, dar și el e rece, nu mă sărută niciodată,facem sex 2 minute pt că eu oricum nu voi avea orgasm. A avut în viață doar femei cu soț sau din alea nesatule. Nu a trebuit să facă mare lucru, au făcut ele. Între timp, după 18 ani, mă place cineva mult mai tânăr decât mine. Și eu îl plac, dar diferența de vârstă mă sperie. Nu mă arunc pe nepusă masă.. Țin la persoana mea și nu vreau să-mi pară rău. Poate e criza vârstei. Eu am 49 de ani, frumosul are 32 și nu vreau ca eu să fiu o experiență, deși de mult flirtam, el fiind mai timid. Bine și eu… Se spune că e rău s-o faci, dar mai rău e să regreți că nu ai făcut-o. Ajutați-mă să-mi deschid mintea, să știu ce vreau. Mulțumesc.
Adela răspunde:
Draga mea,
Ce rău ar fi să ai și tu o experiență sexuală satisfăcătoare? Faptul că nu te simți bine cu soțul tău nu înseamnă că te vei simți la fel și cu alți bărbați. S-ar putea să descoperi că nu e chiar atât de rău să faci dragoste, până la urmă. Femeile se atașează de relații, și uneori pun sexualitatea pe ultimul loc. Totuși, dacă spui că acest bărbat te place, de ce să nu-i dai și lui o șansă? Ți-e teamă că vei fi doar o experiență pentru el, dar privește lucrurile din punctul tău de vedere: el va fi o experiență pentru tine. De ce să nu încerci să cunoști și altceva? Nu înseamnă că trebuie să te măriți cu el, nu trebuie să-l urci pe un piedestal și să-l faci bărbatul vieții tale. Doar ai o aventură, fără pretenții, fără complicații, doar ca să guști puțină libertate. Dacă soțul tău și-a permis asta, acum este rândul tău. Ți-e teamă că o să-ți placă prea mult? Chiar și dacă vei ieși cu orgoliul un pic ”șifonat”, măcar ai avut o experiență în plus. Pentru că, da, ai dreptate: când ajung la sfârșitul vieții, oamenii nu regretă ce au făcut, cât regretă ce nu au făcut. E o șansă, n-o irosi.