Cuprins:
Ce semnificație are Macaveiul Ursului sau Ziua Ursului
Macaveiul Ursului sau Ziua Ursului în folclorul românesc reprezintă o sărbătoare ancestrală cu o semnificație complexă, aducând în prim-plan legătura dintre om și natură, dar și evoluția ciclică a vieții. Cu toate că tradițiile și obiceiurile s-au schimbat în timp și au fost influențate de creștinism, această sărbătoare rămâne un element important al identității culturale și folclorice românești.
Originea sărbătorii este adânc înrădăcinată în tradiția precreștină și păgână. Cultul ursului era extrem de răspândit în multe culturi indo-europene, inclusiv în zona românească, fiind un animal considerat sacru și asociat cu zeitățile naturii și fertilității.
Macaveiul Ursului în luna august este asociat cu aspecte de fertilitate, recoltă bogată și bunăstare. În tradiția populară românească, se crede că omagierea ursului în această perioadă aduce binecuvântarea asupra recoltelor și asupra comunității în general. Astfel, ursul este privit ca un intermediar între lumea oamenilor și cea a zeilor, având puterea de a asigura prosperitatea și bunăstarea pentru locuitori.
Macaveii și Ziua Ursului în calendarul ortodox
Pe 1 august, în calendarul creştin-ortodox, sunt celebrate două sărbători importante: Scoaterea Sfintei Cruci și Sfinții Șapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim și Marcel, împreună cu mama lor, Solomoni, și cu Eleazar, dascălul lor.
Vezi care sunt sărbătorile cu cruce roșie în 2023.
În această zi specială, la Constantinopol, crucea Domnului Iisus Hristos era scoasă din paraclisul palatului imperial în fiecare an și purtată solemn în Catedrala „Sfânta Sofia”, unde rămânea până pe 14 august, spre bucuria și evlavia credincioșilor.
În cărțile despre cultura populară, se constată că în fiecare regiune această zi este sărbătorită în mod diferit. Oamenii au preluat din această sărbătoare ceea ce considerau a fi mai potrivit pentru ei. Unii o numesc Ziua Crucii de Vară, alții o denumesc Macovei, Macavei sau Ziua Macaveilor, iar în unele locuri montane, este cunoscută ca Ziua Ursului, potrivit Ziarul Lumina.
Ce tradiții erau respectate de Ziua Ursului
Deși nu este o sărbătoare cu cruce roșie în calendar, adică nu este marcată cu roșu, oamenii, mai ales cei din zonele montane, preferă să nu lucreze în această zi.
În satele de la poalele munţilor, unde trăieşte şi ursul, oamenii ţin anumite zile ca „sărbătoare“ pentru urs. Aceste sărbători au luat naștere și din respect față de acest animal considerat sacru, dar și din teama ca ursul să nu le mănânce oile, vacile sau caii plecaţi la păşunea de vară din munte.
În această perioadă, începe perioada de împerechere a ursului, animalul este mai violent ca de obicei şi mai puţin temător, ursul dă iama în turme, stupi şi semănături.
- În sate, nimeni nu muncea la câmp, pentru a se proteja de boli. Unii stropesc grădinile și livezile cu agheazmă, sperând că astfel vor fi ferite de insectele dăunătoare care, la mijlocul verii, sunt în plină dezvoltare. Alții aduc flori și spice la biserică; odată sfințite, plantele devin mai bune de leac, iar grâul sfințit reprezintă cea mai bună sămânță pentru semănat.
- Cei care au stupi și nu scot mierea la Sfântul Ilie, o extrag acum, păstrând suficientă miere pentru albine pentru a trece peste iarnă. E ultima zi când se mai ia miere, apoi se taie fagurii și se curăță stupii.
- În anumite regiuni, se organizează procesiuni cu oameni în costume specifice, iar unul dintre ei îmbrăcat în costum de urs. Acesta joacă rolul ursului și întreține legenda și tradiția prin dansuri și jocuri specifice.
- De asemenea, în unele zone, oamenii împărtășesc povești și mituri legate de urs, transmițând cunoașterea și înțelepciunea strămoșilor cu privire la acest animal sacru
- Oamenii mai cred că ursul vindecă boli ale copiilor.
- Nu ai voie să te scalzi în râu.
- Pentru a-i câştiga bunăvoinţa, oamenii obișnuiau să așeze pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere de albine.
- În Ţara Haţegului, ursului i se pun daruri în drum, în special câte o pulpă de viţel. 2 august se ţine pentru ca Martin să nu facă pagube.
Ce semnificație are ursul
De-a lungul timpului, ursul a fost un element central în tradiții, mituri, ritualuri și folclor, păstrându-și relevanța în cultura și imaginarul colectiv românesc.
În cultura populară românească, ursul era un simbol al forței brute și al puterii, dar și al transformării și regenerării. Se credea că ursul, după ce hibernează, renaște din nou odată cu venirea primăverii. Astfel, era considerat un intermediar între lumea de dincolo și cea de aici, având puterea de a asigura fertilitatea solului și rodnicia pământului.
Ursul este asociat cu forța bruta și puterea, fiind considerat un animal impunător și dominant în lumea sălbatică. Imaginile cu ursul înfățișat ca o creatură masivă și neînfricată sugerează faptul că acest animal este înzestrat cu o forță copleșitoare. Această calitate a ursului îl transformă într-un simbol al puterii naturii și al elementelor sălbatice.
În tradiția precreștină, ursul era venerat ca un animal sacru, asociat cu zeitățile naturii și fertilității. Există mituri și legende care povestesc despre ritualuri de venerare a ursului, în care acesta juca un rol central. De asemenea, se credea că ursul avea puteri supranaturale și era un intermediar între lumea omenească și cea divină.
Ursul joacă un rol important în diverse ritualuri și sărbători din cultura populară românească. Sărbătoarea „Macaveiul Ursului” sau Ziua Ursului este un exemplu reprezentativ, unde oamenii îl omagiază și îl celebrează printr-un dans ritualic. De asemenea, ursul apare în alte sărbători și obiceiuri, fiind asociat cu momente de tranziție, fertilitate, recoltă și protecție.
Ce semnificație are ursul în vis
Ursul în vis simbolizează de obicei tăria și puterea ta personală. Astfel de vise pot însemna că ești o persoană puternică și că ești gata să faci față tuturor problemelor care pot apărea pe drumul tău, dar uneori acele vise pot însemna și că te simți prea slab pentru a face ceva fără sprijinul altor persoane.
În majoritatea cazurilor, visele despre urși simbolizează norocul și prosperitatea care te așteaptă în viitor, dar uneori acele vise pot simboliza și natura ta agresivă. Foarte des, urșii în visele noastre sunt reprezentați ca un simbol al curajului și al puterii, dar pot simboliza și noi începuturi.
Descoperă mai multe lucruri interesante despre ce înseamnă când visezi urs.
Sărbătorile lunii august
În luna august se coc multe fructe și legume, sunt toate din belșug, de unde și denumirea de Gustar.
Inițial, August se numea Sextilis. Însă succesorul lui Iuliu Cezar, fiul adoptiv al acestuia – Octavian, a luat puterea și a devenit primul împărat roman, moment în care și-a schimbat numele în „Augustus”, adică „consacrat” sau „venerabil”. Numele de August vine, așadar, de la împăratul roman Cezar August. O mențiune interesantă este că luna August are 31 de zile ca şi luna Iulie, deoarece Cezar August nu a vrut să aibă mai puţine zile decât luna lui Iulius Cezar.
Luna august are 31 de zile, ziua are13 ore, noaptea 11 ore.
Luna august este marcată de un amalgam de sărbători, cele mai multe făcând parte din calendarul agricol şi cel pastoral. În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin postul Maicii Domnului iar la 15 august, se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus.
Întrucât în aceasta perioadă a anului, la început de august, se împerechează ursii, iar apicultorii extrag ultima miere, folosită că leac pentru tămăduirea unor boli, ziua este numită și Macaveiul Ursului sau Macaveii Stupilor.
- 1 august – Macaveii; Ziua Crucii;
- 6 august – Probejenia (Schimbarea la Față);
- 15 august – Sfânta Maria Mare;
- 29 august – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul.
Vezi care sunt principalele sărbători din luna august 2023
Postul Adormirii Maicii Domnului
Postul Sfintei Mării sau Postul Adormitii Maicii Domnului îi pregătește pe credincioși pentru două dintre cele mai mari praznice ale lunii august: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Conform calendarului ortodox, postul Sfintei Marii în 2023 începe de la data de 1 august. În 2023, lăsata secului pentru postul Sfintei Marii este luni, 31 iulie.
Postul Adormirii Maicii Domnului era numit în vechime la români Postul Sfintei Marii sau Sântamariei. În această perioadă de două săptămâni, Biserica recomandă credincioșilor înfrânarea și îi îndeamnă la rugăciune și fapte bune.