Biletele pentru concert au fost puse în vânzare şi sunt disponibile la preţul de 119 lei, prin intermediul site-urilor bilete.ro, eventim.ro, precum şi la Sala Palatului şi la punctele de vânzare Eventim din reţeaua magazinelor Germanos, Vodafone şi Cărtureşti din Bucureşti şi din ţară.
În ziua spectacolului, biletele vor costa 140 lei. Biletele VIP, care oferă acces în secţiunea rezervată VIP din Fratelli Studios, vor costa 159 lei.
Sound-ul abordat de Macy Gray alternează de la R&B la soul, într-o notă extrem de personală. Albumul său de debut, „On How Life Is”, a fost vândut în peste 7 milioane de exemplare în întreaga lume. În 1999, cântăreaţa a câştigat premiul Grammy pentru cea mai bună interpretă pop, pentru hitul „I try”, inclus pe albumul său de debut. În 2003, Macy Gray lansează albumul „The Trouble with Being Myself”, iar în 2007, după o pauză de aproape patru ani, cântăreaţa revine cu un nou album – „BIG”.
În cei patru ani de pauză în cariera muzicală, Macy a jucat alături de Denzel Washington în „Training Day”, a apărut în „Spiderman” şi în „Scary Movie 3”, precum şi în „Around the World in 80 Days”, alături de Jackie Chan.
Macy Gray a mai concertat la Bucureşti pe 22 iunie 2007, la Festivalul CokeLive.