Dragă Ilie, cred că nu mai poţi fi considerat virgin încă de când te-ai masturbat prima dată, dar poţi fi considerat virgin în re­laţia cu o femeie. Depinde cum priveşti situaţia. Virginitatea, ca virtute, se referă, de fapt, la abstinenţa totală şi la faptul că nu ai trăit niciodată o plăcere sexuală, iar în cazul tău nu poate fi vorba despre asta.
Mă întreb însă de ce te fră­­mântă o astfel de chestiune. Ţi-e ruşine să-i spui fetei cu care vei ajunge la un moment dat în pat că eşti virgin, şi atunci cauţi o confirmare la mine, cum că nu ai mai fi virgin? Am să te deza­­măgesc, dar pe viitoarea ta iubită n-o vei putea minţi.
Îşi va da seama că nu ai mai fost cu nici o femeie când veţi deveni intimi, pentru că lipsa de experienţă îşi va spune cuvântul. Prin urmare, te sfă­­tuiesc să fii sincer.

Urmărește-ne pe Google News