Unii zic că mâinile reprezintă „cartea de vizită” şi că o simplă strângere de mână îţi poate oferi foarte multe informaţii despre starea de sănătate a persoanei respective. Aceasta e şi concluzia la care au ajuns câţiva medici britanici în urma mai multor cercetări.
Conform specialiştilor britanici, „geografia” mâinilor poate oferi detalii vitale despre sănătate, inclusiv semne ale unor boli grave, precum cancerul, a informat The Daily Mail. „Întotdeauna strâng mâna pacienţilor când îi întâlnesc pentru prima dată şi nu fac asta din politeţe. Mâinile îmi oferă foarte multe informaţii în legătură cu starea de sănătate. Doctorii pot afla mai multe despre starea generală a pacientului, de la probleme cu tiroida, până la semne ale osteoartritei, analizându-i mai degrabă mâinile, şi nu faţa”, a declarat medicul Graham Easton, din Londra, pentru Daily Mail. Dacă eşti deja curios, citeşte mai jos ce semne trebuie să cauţi atunci când îţi analizezi mâinile şi ce afecţiuni indică acestea.
Unghiile albastre indică probleme cu inima
Unghiile albastre pot avertiza asupra unor probleme cardiovasculare. Una din metodele folosite de medici pentru a controla nivelul de oxigen din sânge e să analizeze unghiile, degetele sau buzele pacienţilor. Culoarea roz indica o circulaţie bună.
Analizaţi-vă singuri
Palmele înroşite
Pot însemna ciroza hepatică. Schimbările hormonale cauzate de această boală provoacă dilatarea vaselor de sânge din piele.
Unghiile cu umflături
Indică faptul că e posibil să ai un început de artrită reumatică, deşi articulaţiile tale nu sunt încă umflate şi dureroase. Artrita poate provoca inflamarea vaselor de sânge aflate sub unghie.
Palmele transpirate
Pot indica o tiroidă hiperactivă. „Corpul foloseşte mai multe calorii şi generează o căldură mai mare. Căldura corpului şi transpiraţia permanentă sunt simptome clare”, susţine specialista Susan Clerk.
Mărimea peste medie a mâinilor
Poate reprezenta un indiciu al unei tumori pituitare. Dacă mâinile devin umflate şi alungite se poate dezvolta o boală numită acromegalie. Picioarele, nasul şi urechile pot fi afectate de glanda pituitară, localizată la nivelul creierului, care pompează prea mulţi hormoni de creştere. De regulă, afectează oamenii de vârstă mijlocie şi poate fi fatală.
Degetele osoase
Pot ajuta doctorii să identifice osteoartrită la nivelul şoldului. Mâinile cu degete de acest fel sunt specifice oamenilor cu vârste înaintate.
Articulaţii îngroşate
Denotă faptul că nivelul colesterolului ar putea fi ridicat. Depozitarea colesterolului pe articulaţii face parte din simptomele afecţiunii numite hipercolesterolemie.
Degetele cu vârfurile umflate
Pot fi un semn al cancerului pulmonar. Substanţa PGE2, care produce inflamarea plămânilor, este produsă în exces de tumoare, se acumulează în degete şi provoacă umflarea acestora.
Unghiile în formă de lingură
Pot arăta o posibilă anemie. Dacă unghiile tale nu au forma obişnuită (adică convexe, să se arcuiască asemenea suprafeţei unei mingi) şi prezintă o adâncitură în mijloc, poţi avea lipsă de fier. Se ştie că lipsa fierului din organism înmoaie şi subţiază unghiile, acestea rupându-se mai uşor.