ComenteazăPrima palmă pe care mi-a tras-o Dorin m-a flatat, în loc să mă alarmeze. Eram de curând împreună și trăiam acea efervescență pe care doar dragostea proaspăt împărtășită o poate răspândi în simțuri, încețoșând mintea. Petreceam de ziua Tinei, prietenă și fostă colegă de liceu. La un moment dat, pe ușă și-a făcut apariția Ionuț, un fost coleg de școală. De cum m-a văzut, s-a repezit la mine și m-a luat în brațe.
— Of, Laura, ce dor mi-a fost de tine și de nebuniile noastre din liceu!
— Vai, ce mă bucur să te văd! am exclamat, pupându-l entuziasmată pe amândoi obrajii. șmechera de Tina nu mi-a suflat o vorbă c-ai veni.
— Păi nici n-a știut că apar la ziua ei, am vrut să fie o surpriză!
Atunci l-am observat pe Dorin. Ne fixa cu privirea, iar pe față nu i se clintea niciun mușchi. M-am simțit imediat obligată să-l aduc în prim-plan. L-am luat de mână și i-am zis vechiului meu amic:
— Ai venit singur? Unde ți-e nevasta?
— N-am, locul e liber, în caz că te interesează, mi-a răspuns el, râzând.
— La mine, locul e ocupat. El e Dorin, iubitul meu.
Dorin n-a zâmbit nici când a dat mâna cu Ionuț. în schimb, i-a răspuns cam acid:
— L-am ocupat pentru totdeauna… în caz că te interesează.
0 clipă, mi-a stat inima-n loc. Dar Ionuț a alungat rapid momentul stânjenitor:
— Oau! Să nu vă prind că uitați să mă chemați la nuntă! a glumit el.
Mai târziu, m-a luat la dans. Dorin se dusese să ne umple paharele cu vin. După zece minute, în care eu și Ionuț am dansat și am râs cu poftă, amintindu-ne de poznele din liceu, m-am întors pe canapea. Dorin mi-a întins paharul, fără o vorbă. Puțin mai târziu, mi-a șoptit:
— Iubito, hai, te rog, să mergem acasă!
— De ce? Nici n-a venit încă tortul, nu i-am cântat Tinei „La mulți ani!”.
— știu, îmi pare rău, dar… Zi-i și tu că nu mă simt bine. Mă cam doare capul.
— Să-i cer Tinei o doctorie?
— Tu ești singura doctorie pentru mine. Hai la mine! Doar așa o să-mi treacă!
îngrijorată, mi-am cerut scuze de la prietena mea, le-am urat tuturor distracție plăcută, l-am îmbrățișat pe Ionuț și am plecat. Am coborât cele două etaje în tăcere, iar jos, în holul blocului, mi-a aplicat două palme zdravene, de mi-au țiuit urechile. N-am apucat să reacționez, că, imediat, m-a strâns în brațe și m-a sărutat prelung.
— Iartă-mă, iubito! Când te-am văzut în brațele ăluia, am crezut c-o să mor. Dacă ai ști cât te iubesc! N-aș putea trăi fără tine!
Gestul lui m-a înduioșat și m-a flatat în același timp. Ce plăcut era să fiu adorată! De atunci, m-am străduit să-i menajez sensibilitatea și să nu mă arăt expansivă în societate. Firește că nu l-am invitat la nuntă pe Ionuț. Dar nici n-am avut voie să dansez decât cu mirele și cu câțiva invitați suficient de în vârstă încât să nu existe pericolul să fiu sedusă.
A doua oară când m-a lovit Dorin, a fost mult mai grav, eram deja însărcinată. De data asta, n-am mai fost flatată. în vara aceea, la un an după nuntă, eram în luna a patra și nu mă mai încăpeau hainele, așa că mi-am cumpărat o rochiță vaporoasă, numai bună pentru vremea caniculară. Când o probam, a intrat el în dormitor.
— îți place?
— De când porți tu… cămăși de noapte?
— Asta-i o rochie de vară, dragă, nu cămașă de noapte!
— Da? Așa transparentă și scurtă?
— Ba nu-i prea scurtă, e cu o palmă dea-supra genunchilor și are dublură.
A doua zi dimineață, când m-a văzut îmbrăcată cu rochia cea nouă, gata să ies pe ușă, m-a apucat strâns de braț.
— Stai, unde te duci în halul ăsta?
— La birou, dragul meu, sunt în mare întârziere! i-am răspuns și am dat să-l sărut.
Dar el și-a tras capul și m-a smucit zdravăn de braț.
— Nu ieși din casă până nu te schimbi! a șuierat printre dinți.
— Au, Dorin, mă doare brațul! Lasă-mă să plec, n-am chef de neplăceri la job!
— Dar acasă ai chef de neplăceri? m-a întrebat el, în timp ce-mi trăgea un dos de palmă care m-a proiectat în perete. Schimbă-te imediat!
Nu m-am dus la serviciu în ziua aceea. Am sunat și am anunțat că sunt bolnavă. De fapt, n-am mințit. Jumate de față mi se umflase, pe brațul stâng aveam o vânătaie mare și mă simțeam vlăguită. M-am băgat în pat și am refuzat să mai vorbesc cu Dorin, în ciuda rugăminților și a sărutărilor lui. A plecat abătut la serviciu, de unde m-a sunat de nouă ori, fără succes. Seara, a venit acasă încărcat de cumpărături. îmi luase tricouri și pantaloni largi, pentru gravide, ba chiar și o rochie lungă până la glezne. S-a așezat în genunchi, în fața mea:
— Uite, iubito, ți-am luat haine de vară ușoare, în culori pastelate, pe gustul tău!
— De unde știi tu care-i gustul meu? l-am întrebat, îmbufnată.
— Dacă nu-ți plac, mergem mâine și luăm altele!
— N-am nevoie de țoale, Dorin! Vreau doar să-mi promiți că nu mai faci niciodată, dacă vrei să rămânem împreună!
A rămas un moment descumpănit, pe urmă și-a luat o mutră de cățel bătut.
— Mă doare vocea ta, Laura, dar o merit pe deplin! îți promit tot ce vrei tu!
De atunci, am umblat ca pe ouă, ca să nu îl mai stârnesc. N-am mai luat nicio decizie fără să-l consult, iar el mi-a fost recunoscător. L-aș fi iertat dacă n-ar fi recidivat. Intram în luna a opta și-mi era destul de greu să mă mișc, dar voiam să mai merg la serviciu, unde era mult de lucru. într-o seară, la cină, Dorin a abordat subiectul.
— Iubito, vreau ca de mâine să stai acasă. Copilul nostru e mai important ca jobul tău.
— Mai am cel puțin o lună până nasc, totul merge bine, iar de la birou nu pot lipsi acum, când am atâtea contracte pe cap. Nu-l pot lăsa pe director…
— Ba poți! a strigat el și-a bătut cu palma-n masă. Sau e ceva ce ar trebui să știu despre directorul tău?
Simțeam tensiunea în aer, așa că am încercat s-o aplanez.
— Ce spui, dragă? E vorba de postul meu, nu-mi permit să-l pierd, asta-i tot.
— Iubito, poate nu m-ai înțeles. De-acum înainte, serviciul tău va fi acasă, de restul mă ocup eu!
Am simțit un fior de adrenalină. M-am ridicat încet de la masă. S-a ridicat și Dorin. Pe un ton calm, i-am replicat:
— îmi place meseria mea și nu vreau să-i dau cu piciorul. Am să-mi iau concediu de maternitate, dar…
— Tu chiar nu mă auzi ce spun? Dar acum mă auzi? m-a întrebat el, m-a luat de umeri și a început să mă scuture tot mai violent. Meseria ta e cea de mamă și soție! a strigat și m-a împins cât colo.
Am căzut și m-am lovit cu ceafa de muchea ușii. Când am deschis ochii, Dorin vorbea la mobil. Chema Salvarea.
Din fericire, nu m-am ales decât cu un cucui. Sarcina nu fusese afectată de căzătură. Dar eu fusesem. Sufletul meu era zdrențe. Mi-era teamă de soțul meu, nu suportam să-l văd cum îmi cere iertare și mă roagă să accept varianta conform căreia m-am dezechilibrat singură și am căzut.
— Te rog, nu-i spune mamei tale! N-are rost s-o tulburăm!
Bineînțeles că i-am spus totul mamei. I-am mărturisit că sunt speriată și nu știu ce să fac.
— Lasă, fata mamei, vedem noi ce-i de făcut! Acum nu te mai amărî. Gândește-te la copil…
— Tocmai la copil mă gândesc, mamă! Cum să-l aduc pe lume lângă așa un tată?
— Ei, s-o da și el pe brazdă, ai să vezi! Vorbesc eu cu Dorin, mielușel ți-l fac!
în sufletul meu, știam deja că Dorin este și va rămâne mereu lup în blană de miel. Așa că am început să-mi caut singură salvarea. Am decis să-mi părăsesc căminul, soțul și traiul sigur și s-o iau de la capăt, la verii mei, care m-ar fi primit cu brațele deschise în casa lor din Turda. Un post de contabil aveam să-mi găsesc eu pe acolo.
Am început să-mi fac bagajele pe ascuns, am sunat la firmă și i-am spus directorului că am probleme mari și nu mai pot veni la lucru. S-a arătat foarte binevoitor și mi-a oferit salariul pe luna în curs. Mi-am sunat verii și le-am spus prin ce trec. Pregătirile au durat trei zile, în care abia l-am băgat în seamă pe Dorin. Iar el m-a lăsat în plata mea, știind că prea o făcuse de oaie. în cea de-a treia zi, când mă pregăteam să-mi iau biletul de tren, m-a sunat mama.
— Draga mea, uite, am găsit o soluție. Poți să treci pe la mine?
— Nu poți să-mi spui la telefon? Mă grăbesc…
— Laura, doar stăm la doi pași una de alta! Uite, ți-am făcut o prăjitură cu fragi.
Mama mi-a pus în brațe o farfurie cu prăjituri și, în vreme ce le înfulecam, m-a informat că vorbise mult cu soțul meu, care suferea ca un câine și care-i jurase că nicio-dată nu se va mai atinge de mine.
— îi e așa frică să nu-l lași! Sper că n-ai de gând să faci una ca asta! Gândește-te, mamă, că nu te-ai descurca fără el! Cum să îți crești copilul dintr-o leafă de contabilă?
— Asta-i grija ta, mamă? Asta-i soluția pe care ai găsit-o?
— Asta e singura soluție! a spus Dorin, ivindu-se brusc în cameră. Mama ta are capul pe umeri, ar trebui să-i cerem mai des sfaturi.
L-am privit siderată. Apoi, m-am uitat la mama. îmi zâmbea, stânjenită. Nu le-am răspuns nimic. N-avea rost. M-am ridicat de la masă și le-am spus că mă duc acasă.
— Vin și eu repede, iubito! a strigat Dorin după mine, de parcă între noi nu se întâmplase nimic.
Nu i-am răspuns. Am fugit acasă, mi-am înșfăcat valizele pregătite, am chemat un taxi și nu m-am oprit decât la gară. Pe fetița mea am numit-o Flavia, ca pe nașa ei, soția vărului meu. Ei sunt acum familia și scăparea mea. De Dorin am divorțat. Iar pe mama nu știu când voi reuși s-o iert. Cât despre mine, nu cred că am să mă pot ierta vreodată pentru nesăbuința mea.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.