Şi-a salvat copilul pe masa de operaţie
Tânăra Laura Roe i-a salvat viaţa băieţelului ei, donându-i o parte din ficat. Imediat după naştere, Laura a observat că pielea bebeluşului ei este nefiresc de galbenă. Medicii au liniştit-o, spunându-i că este icter, cu toate acestea, copilul prezenta simptomele unei afecţiuni mai grave şi tânăra mămică a insistat să i se facă analize amănunţite. La vârsta de numai 7 săptămâni, băieţelul ei a fost diagnosticat cu o boală rară de ficat, numită atrezie biliară. La început, părinţii au sperat că se va găsi un donator, dar timpul trecea şi viaţa copilului era în pericol. Tatăl şi bunicii s-au oferit să fie donatori, dar nu se potriveau. Laura a făcut şi ea testele de compatibilitate şi a fost fericită să afle că îi poate dona o parte din ficat copilului ei. Operaţia a durat 10 ore şi a fost un succes. În Marea Britanie, au fost efectuate doar 21 de astfel de operaţii, cu prelevarea ficatului de la o persoană aflată în viaţă, din cauza riscurilor pe care le implică. Dar ambii pacienţi s-au recuperat fără probleme, iar băieţelul Laurei se joacă alături de ceilalţi copii, la grădiniţă.
Gianna, „mesagerul dragostei divine”
Gianna Beretta Molla a fost sanctificată de Papa Ioan Paul al-II-lea, după ce şi-a sacrificat viaţa pentru copilul ei. Medic, soţie şi mamă, Gianna Berretta (1922 – 1961) este un simbol al dragostei şi al sacrificiului suprem. Pe când era însărcinată cu cel de-al patrulea copil, în a doua lună de sarcină, Gianna a fost diagnosticată cu fibrom uterin. Medicii i-au recomandat să întrerupă sarcina şi să se opereze pentru înlăturarea uterului. În caz contrar, viaţa ei avea să fie în pericol. Dar ea s-a opus vehement avortului şi a decis să aducă pe lume copilul, cu toate riscurile. La câteva zile după naştere, a murit, dar gestul ei a impresionat o lume întreagă şi Papa Ioan Paul al-II-lea a decis să fie beatificată în anul 1994, declarat Anul Internaţional al Familiei. Ea a fost canonizată, în anul 2004, după ce o femeie însărcinată, cu probleme grave, s-a rugat să fie ajutată de Gianna şi a adus pe lume un copil sănătos. Papa a numit-o pe Gianna „un simplu, dar mai mult ca niciodată, semnificant mesager al dragostei divine”.
► RECORDURILE UNOR MAME
► Cea mai tânără mamă din lume a avut, la naştere, doar 5 ani şi 7 luni, dacă dăm crezare statisticilor din Peru. Fetiţa se născuse în 1933 şi avusese prima menstruaţie la vârsta de 3 ani.
► Cea mai în vârstă mamă rămâne românca Adriana Iliescu. Ea a născut la vârsta de 67 de ani o fetiţă în urma unor tratamente de fertilizare.
► Mama cu cei mai mulţi copii din lume e austriaca Bernard Scheinberg. Ea a avut 69 de copii şi a murit la 58 de ani. Soţul ei s-a recăsătorit şi a mai avut încă 18 copii, în total, fiind 87 de copii.
► Cel mai mic interval între două naşteri a fost de 208 zile. Jayne Bleackley a născut un băiat pe 3 septembrie 1999, iar pe 30 martie 2000, a adus pe lume o fetiţă.