Anumite seminţe sunt şi o bună sursă de proteine, fiind indicate celor care sunt vegetarieni sau în perioada postului. Iată seminţele bune pentru sănătate.
– Cânepă. Conţin 10 aminoacizi esenţiali, având 30% proteine pure. În plus, au 40% fibre, cea mai mare cantitate găsită în vreun aliment. Consumul lor previne multe forme de cancer, boli de inimă, Alzheimer sau Parkinson.
– Floarea-soarelui. Sunt bogate în acid folic, dar şi în grăsimi bune, vitamina E, seleniu şi cupru, care te ajută să ai o inimă sănătoasă. Sunt recomandate şi pentru slăbit fiindcă facilitează digestia şi previn balonarea. Se pot face cure cu seminţe de floarea-soarelui pentru tratarea sterilităţii şi a impotenţei, precum şi pentru combaterea bolilor de rinichi sau de bilă.
– Susan. Sunt bogate în calciu, magneziu, zinc, fier, B1 şi fosfor. Consumul lor micşorează tensiunea şi protejează ficatul. De asemenea, aceste seminţe previn artrita, astmul, migrenele, durerile asociate ciclului menstrual, neplăcerile menopauzei şi ale osteoporozei. Conţin şi mult calciu, putând înlocui cu succes laptele.
– Dovleac. Sunt bogate în omega 3 şi zinc, două ingrediente care previn procesele inflamatorii, artrita şi osteoporoza. Conţin fitosterol, o componentă vegetală care ajută la stabilizarea nivelului de colesterol, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi previne cancerul. Sunt diuretice, întăresc muşchiul inimii şi rinichii, ajută la creşterea părului şi elimină metalele grele din organism.
– Chia. Sunt pline de fibre, proteine, nutrienţi şi antioxidanţi, dar şi de calciu. Seminţele ajută la stabilizarea zahărului din sânge, scad riscul de boli cardiovasculare şi sunt eficiente la slăbit.
Consumă-le crude!
Pentru a fi eficiente, seminţele trebuie consumate crude, deoarece preparate termic îşi pierd cea mai mare parte a proprietăţilor vindecătoare. Din seminţe se mai pot face leacuri sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, infuzii, cataplasme şi decocturi.