Tendinţa românilor de a cheltui cea mai mare parte a veniturilor pentru a avea mese cât mai îmbelşugate, mai ales în perioada sărbătorilor, se menţine. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), aproape 42% din totalul cheltuielilor unei gospodării din România erau făcute, la finalul lui 2012, pentru mâncare şi băuturi non-alcoolice. Conform estimărilor europene, românii dau pe mâncare în medie 1.000 de euro pe an, ceea ce înseamnă aproximativ 83 de euro lunar, de două ori mai puţin decât un german sau un austriac. Raportat însă la veniturile medii, efortul este unul semnificativ pentru noi, un german câştigând de aproape cinci ori mai mult decât un român. Europenii care dau cei mai mulţi bani pentru a cumpăra alimente şi sucuri sunt norvegienii. Potrivit datelor Eurostat, aceştia cheltuiesc sume duble faţă de media europeană, de 150 de euro pe lună.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro

Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
FANATIK.RO

Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro

Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'

Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI