Marea Neagră pe care n-ați văzut-o: notițele de călătorie ale unui scriitor

Priveam în dreapta marea cum străluceşte, iar în stânga câmpiile dintre Nikolaev şi Herson. Erau faimoasele cîmpii de ceapă şi harbuji – câmpii fără margini. Iar marea strălucea auriu în soarele arzător de la şes. Era tot Marea Neagră, dar într-un fel arată ea la Odesa, într-un fel la Herson şi cu totul altfel la Ialta, Foros, Gurzuf sau Feodosia. Marea Neagră e foarte diferită, dar nicăieri nu este mai frumoasă ca în Crimeea.

România: pământul Bărăganului care se varsă în valuri

Pentru mulţi, litoralul Mării Negre din actuala mea ţară, România, este mai degrabă Bărăganul care dă în mare. Pentru mine, aşa a fost mulţi ani Bugeacul, identic cu Bărăganul, un soi de stepă care dă în mare. Recunosc că e unul dintre peisajele mele preferate. Nu dau Bărăganul pe nici un munte.

Însă asta e doar o faţetă a Mării Negre. De-a lungul timpului am avut ocazia să văd aproape toate tipurile ei de litoral.

Moldova: riviera interbelică

Mai întâi, am fost pe litoralul „moldovenesc“. Zona Bugaz Zatoka era faimoasă în perioada interbelică. În perioada sovietică a fost dată în gestiune indirect „moldovenilor“.

Recomandări

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

Partea asta o cunosc bine de mic – am bătut-o la picior sau cu motocicleta împreună cu ai mei.

Marea Neagră a fost mult timp legată de Bugeac. Cum se vede Marea Neagră din Bugeac? Giurgiuleşti, peste drum de Galaţi, este punctul cel mai de sud al Republicii Moldova. Aici Prutul se varsă în Dunăre. Şi tot aici se învecinează trei ţări: Moldova, România şi Ucraina. Cîndva era sudul Basarabiei. România era străinătatea, iar între celelalte spaţii ale URSS nu făceam distincţie – era o întindere unitară. 

Buceag și Găgăuzia

Aici treci spre Reni, cel mai important port la Dunăre al fostei Uniuni Sovietice. Acum pare adormit. Drumul Reni-Cahul se întinde de-a lungul Prutului. La doi paşi e Rezervaţia Prutul de Jos.

Stînga Bugeacul, dreapta Bărăganul, Prutul, Dunărea, Marea Neagră. Începe o aventură incredibilă. Partea românească o cunoaşteţi cît de cît. Dincolo e ceva şi mai spectaculos.

De la Reni treci pe lângă lacul Cahul (ei numesc liman toate lacurile astea imense) – mergeam în tabără aici –, spre Orlovka şi Satu Nou. În locul ăsta se oprea tata să-şi vadă nişte prieteni. E un lac imens. Bartiţa? Nu mai ştiu. Dar aici erau sate mari şi se făceau cele mai bune roşii din zonă. 

Recomandări

Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe

În sus e Bolgrad – capitala bulgarilor din Bugeac. În stînga Găgăuzia, unde locuiesc un soi de moldoveni care vorbesc turceşte. Şi ruseşte. Cîntă şi joacă hora la fel ca moldovenii. Dar deja ne îndepărtăm de mal.

Mica Veneție

Revenim la malul mării. După ce treci de lac, dai de Ismail – un oraş important de pe malul Dunării. Un oraş cu o istorie complicată şi foarte amestecat şi pestriţ, ca tot Bugeacul. Neapărat faci o plimbare pe faleză, vizitezi centrul şi bei un kvas. 

Ismail e cu câţiva kilometri înainte de Chilia. Poţi face lejer la picior această distanţă. Chilia e de neratat – o frumoasă aşezare de pe Dunăre. Ismail este peste Dunăre, cam în dreptul oraşului Tulcea.

Dacă o iei în jos, dai în faimosul sat Vâlcov, numit şi Mica Veneţie. Un loc în inima Deltei Dunării unde nu sunt străzi, ci canale. Prin sat circuli cu barca. La birt mergi cu barca. E un sat de staroveri – lipoveni, ruşi de rit vechi – spectaculos şi unic. Aici veneam ca să ne minunăm şi să ne plimbăm cu barca. Totul a rămas ca în secolul al XIX-lea. În câţiva ani probabil că va dispărea, dacă nu a dispărut deja. 

Verile mi le petreceam la nişte verişori pe limanul Kunduk, puţin mai sus de Vîlcov. Aşa am învăţat bine zona. Limanul Kunduk, sau Sasik, îl poţi trece pe o limbă subţire de pământ care desparte lacul de mare sau îl poţi ocoli pe la Tatarbunar, un oraş legendar, cu trecut revoluţionar. Încă nu au dat jos monumentul din centru, dar îl vor da.

Recomandări

Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?

Urmează limanul Alibei, lung, cu o fîşie de plajă ce-l departe de mare, cu localităţile Şagani, Martaza, Tuzla, Băile Burnas. Aici orizontul se rupe. După, vin celebrele Budachi-Cordon şi Bugaz Zatoka. De ce sunt celebre? Pentru că sînt zonele de plajă tradiţionale ale moldovenilor încă din perioada interbelică. 

Aceste plaje deveniseră locul preferat al protipendadei interbelice şi chiar al Casei regale, care venea adesea aici. Iar sovieticii le-au dezvoltat şi le-au transformat în kurort, loc de odihnă şi agrement. 

Unde se mai aude încă Sofia Rotaru

În epoca sovietică, mai toate instituţiile importante din RSS Moldova aveau aici spaţii de cazare pentru angajaţii lor. 99% dintre cei care veneau vara aici erau moldoveni de toate profesiile, care primeau „foi de odihnă“: de la colhoznici la muncitori, de la medici la profesori. Acum e un bazar, care continuă să poarte amprenta sovietică. Încă mai cântă Laskovîi Mai sau Sofia Rotaru.

Cetatea Albă

Mai sus, Nistrul dă în liman şi în Marea Neagră. Aici stă cocoţată Cetatea Albă, căreia ai mei i-au spus mereu pe numele ei vechi, Akkerman. Cu vechea lui cetate medievală foarte bine conservată, oraşul trebuie neapărat vizitat.

După ce ai trecut de Zatoka, intri în zona Odesei, aflată la un pas. Şi e deja altă poveste, căci pentru noi este doar un loc turistic. De reţinut: Zatoka e „pământ moldovenesc“, nu te atingi de el, în timp ce Odesa e altă lume, strict pentru turism, nu încercaţi aventuri acolo. Dar, după Bucureşti, e cel mai important oraş din regiune. Şi cel mai important oraş de pe malul Mării Negre. Odesa este capitala Mării Negre. 

Plajele necunoscute de la patru ore de București

Toate aceste locuri se întind de-a lungul a 200 de kilometri, practic distanţa Galaţi- Odesa. Poate un pic mai mult. Dar dacă s-ar face un punct de trecere la Sulina (tot se discută, nu mai ştiu dacă au reuşit) sau vama anunţată de la Isaccea Orlovka, am avea acces direct la cealaltă jumătate a Deltei Dunării, de o frumuseţe rară, şi acces imediat la peste 100 de kilometri de plajă. 

De la Bucureşti în patru ore ai fi în zona respectivă, încă necucerită de nimeni. E populată doar în partea dinspre Odesa şi în zona moldovenească, Zatoka, plină, ce- i drept. Dar până acolo ai un imens spaţiu pustiu şi semipustiu. În ultimii ani însă, construcţiile au luat avînt.

Toate aceste oraşe din Bugeac – mai ales cele de pe Dunăre – sunt vechi, complicate şi amestecate. Au straturi de populaţii diferite din punct de vedere etnic. Nu se consideră nici moldoveneşti, nici româneşti, nici ucrainene, nici bulgăreşti, nici măcar ruseşti, chiar dacă limba predominantă e rusa. 

Amazonia

Satele au însă specificul lor: sunt sate moldoveneşti/româneşti, ucrainene, ruseşti, bulgăreşti, găgăuze şi aşa mai departe.

Şi acum să vă vorbesc despre un loc deosebit: limanul Alibei, care dă în Marea Neagră, numit şi Parcul Naţional Tuzla. Noi îi spuneam Amazonia. Aici chiar e Amazonia, e un loc spectaculos. Mergi pe o porţiune îngustă de pămînt, iar de o parte şi de alta vezi o imensitate de apă. Vara mergeam cu motocicleta, era de vis. Eu în ataş…

În interbelic, zona era parte a României Mari şi a intrat în circuitul de agrement al burgheziei româneşti. După război a ajuns în administraţia Ucrainei şi a rămas aşa. Acum face parte din Regiunea Odesa.

Herson: pepeni și cea mai bună ceapă roșie din lume

Pe urmă am descoperit zona Odesa. Aici litoralul este eclipsat de un oraş aparte, cu o cultură aparte. Aici natura devine „culturală“. Odesa are puterea de a înghiți  întreaga zonă. Sau, cel puţin, avea. După aceea am văzut toată partea de sus ucraineană – Kobleve, Nikolaev, Herson. Dacă treceţi pe la Herson, cumpăraţi pepeni, dar mai ales ceapă. E cea mai bună ceapă roşie din lume.

Aici se schimbă spaţialitatea; cîmpia ucraineană are deja deschidere mare şi dă senzaţia de spaţiu nesfârşit. La noi, spaţiul este înghesuit. Câmpia, stepa ucraineană seamănă cu ce avem noi. Şi vegetaţia seamănă. Se schimbă doar proporţiile. Măsura lucrurilor.

Bulgaria și Turcia

Am descoperit mai tîrziu litoralul spre Bulgaria – am vizitat cam toate zonele, de la hotarul românesc până la cel turcesc. Partea dinspre Turcia e deja foarte diferită de litoralul românesc: apar stâncile, pădurile de conifere, se schimbă puţin şi clima. Şi vegetaţia: la tot pasul vezi smochini imenşi.

Din Turcia am văzut doar partea nord-vestică: Istanbulul şi puţin mai departe. La Trabzon nu am ajuns. Şi am văzut partea mai puţin cunoscută: Marea Neagră caucaziană. Am fost de la Anapa şi Ghelendjik pînă la Soci şi Adler. Partea rusească a Caucazului, cu alte cuvinte. Fireşte, am fost şi în partea georgiană a Mării Negre, la Batumi. Georgia e slăbiciunea mea. Marea Neagră în Caucaz este diferită: altă climă, altă vegetaţie, altă emoţie. Soarele răsare şi apune altfel. Mai e şi muntele care schimbă datele problemei. Perla Mării Negre rămîne însă indiscutabil Crimeea. Poate sunt subiectiv, dar Crimeea este cu o clasă peste toate celelalte. Mă refer strict la natură.

Splendoarea Crimeea

Peninsula Crimeea este fascinantă şi este în total dezacord cu ceea ce suntem noi obişnuiţi să vedem la Marea Neagră. Clima, flora, relieful, peisajele sunt complet diferite. În doar câţiva kilometri cobori 1.500 de metri. Cînd stai cocoţat pe Ai Petri şi priveşti marea e halucinant: ai cerul şi marea care se unesc prin munte cu tine prins între ele.

Crimeea e şi foarte diversă: într-un fel arată coasta de vest de la Evpatoria până la Sevastopol. Altfel arată partea de sud, de la Foros, Alupka, Ialta pînă la Gurzuf şi Aluşta. Şi cu totul altfel arată coasta de est, de la Sudak, Koktebel, Feodosia până la Kerci, spre Marea Azov. Aş mai aminti că aici era patria istorică a tătarilor din Crimeea, aici a fost Hanatul Crimeei, o aşchie a Hoardei de Aur, şi că, la ordinul lui Stalin, tătarii au fost deportaţi în masă.

Crimeea este locul în care am devenit adolescent. 

Multe granițe, puține drumuri

Una dintre marile probleme ale regiunii Mării Negre: prea multe hotare, prea puţine drumuri. Dar cel mai mare zid dintre noi este necunoaşterea: vecinii nu se cunosc între ei. Ialta şi Batumi sunt la câteva ore de mers cu vaporul de Constanţa. Şi aici vecinii sunt mereu intermediaţi de alţii. Ca să zbori de la Bucureşti la Odesa, trebuie să faci escală la Viena. Iar Crimeea, din păcate, a ajuns o bază militară rusească. Aşa şi trăim. Iar acum războiul face acest drum imposibil.

Urmărește-ne pe Google News