Maria Burlacu este fata preotului și a profesoarei de română și religie din localitatea buzoiană C.A. Rosetti. Zilnic face naveta din Lunca, satul său natal, și până la școala din Buzău, dar asta nu o împiedică să învețe zi și de zi și să-i uimească pe toți cu rezultatele ei. O fată liniștită, cu un bun simț cum rar mai întâlnești la tinerii din ziua de azi, dar, dincolo de asta, o fată de nota 10. La figurat, dar și la propriu.
Din școala generală și până în ziua de azi, când este în clasa a 12-a, Maria a avut media 10 pe linie an de an. Asta deși în prezent învață la cel mai prestigios liceu din Buzău, o unitate de învățământ cu pretenții, cu rezultate remarcabile, pentru care a fost apreciată recent inclusiv de președintele Klaus Iohannis. Cum a reușit Maria această performanță? Prin studiu intesiv și seriozitate, prin dorința de a performa și de a nu dezamăgi. A venit dintr-un sat din zona de câmpie a Buzăului, a învățat într-o școală din mediul rural, însă asta nu a împiedicat-o să strălucească atunci când a venit la Buzău, la Colegiul Hasdeu.
”Am învățat în satul Lunca, din comuna C.A. Rosetti. Am intrat la Hasdeu la Mate-Info, cu 9.94. Am crezut că va fi foarte greu. Veneam de la o școală din mediul rural. La început, am sperat să fiu în prima jumătate a clasamentului din clasa în care am intrat, fără să știu de ce sunt în stare, apoi am făcut tot posibilul să termin cu 10 primul semestru, iar de atunci s-a tot repetat povestea, până acum. Pe parcurs, mi-am dat seama că se făcea școală și la țară și că poți învăța oriunde”, a povestit Maria pentru Libertatea.
Face naveta zilnic, câte 40 de kilometri dus-întors. Dimineața merge la liceu cu microbuzul, iar după-amiaza o iau părinții. A ales să facă naveta pentru că știe că acasă are tot ce-i trebuie. „Am tot sprijinul, nu-mi rămâne decât să învăț, de restul se ocupă părinții mei”, spune Maria.
Cea mai mica notă a adolescentei de la Lunca a fost 7.00, la limba franceză. Spune că s-a întâmplat asta pentru că nu era fizic în cea mai bună zi a ei. Îi era rău când a dat lucrarea notată ulterior cu 7. Maria nu s-a lăsat însă, ci a continuat să ia 10 după 10, iar la final de semestru a avut tot media maximă.
„Părinții își doresc un copil sănătos, nu unul de 10, dar au înțeles că e alegerea mea”
Și, în timp ce adolescentele de vârsta ei merg în cluburi, în discoteci sau au iubiți, Maria spune că nu e momentul pentru astfel de lucruri. Își dorește atât de mult să învețe, să devină Om, încât alege să și dedice aproape tot timpul studiului. Chiar și așa, spune că ”încearcă să fie sociabilă” și nu ratează petrecerile de majorat ale colegilor ei.
Și cum e în clasa a 12-a și nu mai e mult până la terminarea liceului, Maria se pregătește intens pentru Medicină, deși adoră matematica. Însă parcă mai mult iubește copiii, de aceea vrea să devină medic pediatru. Are de gând să studieze în țară, pentru că și aici se învață carte, iar țara are nevoie de medici tineri, de medici buni.
”Uneori învăț de când ajung acasă, după ore, până la 12 noaptea. Părinții mei îmi spun să nu mai învăț atât, să petrec timpul și altfel. Mereu îmi spun că ei își doresc un copil sănătos, nu un copil de 10, însă au înțeles că aceasta e alegerea mea și mă sprijină în tot ce fac. Uneori am foarte puțin timp liber, iar atunci îmi place să cânt, să pictez să mă plimb cu familia sau cu prietenii. Iubit? Nu e momentul acum, prioritară e școală. Încerc să fiu sociabilă, însă și până acum cred că mi-a ieșit. Nu ratez petrecerile de majorat ale colegilor”, mai spune Maria.
Modestă și recunoscătoare, Maria se gândește și la dascălii care i-au ghidat în școală pașii spre cunoaștere.
Pasiunile ei, cântul și portul românesc
Dar dincolo de studiul pentru viitoarea sa carieră, Maria Burlacu are o mare pasiune: aceea pentru cânt și pentru portul românesc. Adolescenta ia lecții de canto și nu de puține ori a urcat pe scenă la diverse emisiuni sau concursuri organizate pe plan local de Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.
Recent, Maria Burlacu a trăit o altă experiență inedită: a mers la Cotroceni alături de o echipă de elevi și profesori pentru că „Hasdeu” a fost premiat de către președintele Klaus Iohannis.
”Am fost cu domnul director Ionel Banu, cu domnul director adjunct Țepeluș și alături de alți trei colegi, eu am fost reprezentantul elevilor. A fost un moment emoționant, o mare responsabilitate știind că sunt reprezentanta tuturor hașdeenilor. L-am admirat pe domnul președinte că a ținut să ofere diplome școlilor, recunoscând astfel meritele educației românești”, a relatat Maria.
De o frumusețe care te lasă fără aer, cu un trup de invidiat, pe care orice adolescentă și l-ar dori mai presus de toate, Maria emană forță și pasiune, dar și o delicatețe asemenea macilor în roua dimineții. O elevă de 10, la propriu și la figurat.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Liviu Teodorescu a devenit popular abia la sfârșitul clasei a 12-a. „Nu am avut viață socială în liceu”