De profesie hair stylist, buzoianca născută la Galați este prima femeie din România cu deficiențe de auz care a reușit această performanță.
Cu un trup parcă sculptat, obținut după zeci și zeci de ore de sport și după multe restricții alimentare, Maria a reușit să obțină o medalie, în pofida handicapului său.
După accidentul din copilărie, cei de vârsta ei i-au pus Mariei eticheta de copil cu handicap. Încă de atunci a avut pasiune pentru sport, așa că s-a orientat spre culturism și fitness.
„Sportul înseamnă sănătate. Din cauza deficienței mele, am avut de suferit. În ziua de azi, majoritatea oamenilor sunt răi, jignitori la adresa persoanelor cu deficiențe. Din partea sportivilor însă, primul impact a fost ceva de genul: ești surdă? Serios? Felicitări și mult succes”, spune buzoianca.
A urcat pe podium de la primul concurs la care a participat
Campionatul Național de Culturism și Fitness, care a avut loc în perioada 31 august – 2 septembrie, la Arad, a fost primul concurs la care a participat. A obținut medalia de bronz, iar asta i-a sporit încrederea în sine și a făcut-o să se vadă cu alți ochi.
Face patru-cinci antrenamente pe săptămână, cu accent pe picioare, câte o oră și jumătate pe zi.
Se pregătește deja pentru următoarea competiție și nu ar refuza o mică sponsorizare. Crede că fără muncă, disciplină și devotament nu ar fi ajuns pe podium la un concurs național.
„Este importantă și alimentația sănătoasă”, completează Maria.
„Am ajuns să mă consider un om normal”
Sportiva nu-și poate ignora însă deficiența de auz, din cauza căreia a avut de suferit. Comunică grație unui aparat, însă tot îi este dificil.
Maria este hair stylist la un coafor din Buzău, unde nu duce lipsă de cliente.
Are un iubit, sportiv și el, care o adoră și cu care a construit o relație perfectă, pentru că se completează reciproc.
„Îmi doresc titlul de campioană națională și să ajung la concursuri internaționale”, mai spune sportiva.