Acest studiu, realizat pe un eşantion de 10.000 de bărbaţi israelieni, a relevat faptul că bărbaţii celibatari şi cei nefericiţi în căsnicie se confruntă cu riscuri mult mai mari de a suferi atacuri cerebrale fatale, comparativ cu bărbaţii fericiţi în căsnicie.

Potrivit autorilor acestui studiu, care demonstrează puterea benefică a relaţiilor fericite, stilul de viaţă sănătos reprezintă cea mai bună metodă pentru a evita declanşarea atacurilor cerebrale.

Bărbaţii celibatari se confruntă cu un risc de atac cerebral fatal cu 64% mai mare decât bărbaţii căsătoriţi. Însă după ce au înaintat şi mai mult în analiza datelor, autorii studiului au descoperit că şi calitatea mariajului era deosebit de importantă. Bărbaţii nefericiţi în mariaj se confruntă şi ei cu un risc de atac cerebral fatal cu 64% mai mare comparativ cu bărbaţii fericiţi în căsnicie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News