ComenteazăÎnainte să izbucnească pandemia, Valentina Miozzo era ghid turistic pentru italienii care călătoreau în străinătate. „Toată viața mi-am petrecut-o pe drumuri. Șase luni pe an mi le petreceam departe de casă”, a povestit pentru CNN tânăra originară din Modena, oraș din nordul Italiei.
Pandemia i-a dat toată viața peste cap și i-a furat cea mai mare bucurie: posibilitatea de a călători. După ce Italia a trecut printr-unul dintre cele mai dure lockdown-uri, în septembrie 2020, Valentina Miozzo n-a stat pe gânduri când i s-a făcut propunerea de a merge la Cercul Polar arctic pentru a se ocupa de o pensiune.
Nu mi-a fost deloc teamă, am văzut-o ca pe o oportunitate grozavă de a vizita locuri în care altfel nu aș fi ajuns. A fost o șansă pentru mine de a călători din nou și de a trăi o altă realitate – într-un loc din lume pe care nu îl cunoșteam, dar de care am fost fascinată.
Valentina Miozzo:
Dintr-un orășel modern, într-un loc de gheață
O lună mai târziu, ajungea în Kongsfjord, Norvegia, la 3.860 de kilometri de casa ei din nordul Italiei. Diferențele erau ca de la cer la pământ. Modena este un orășel cu 185.000 de locuitori, cunoscut pentru mâncarea delicioasă și catedrala impunătoare din secolul XII. La polul opus, Kongsfjord are doar 28 de locuitori și este complet lipsit de arhitectură medievală.
„Cel mai apropiat magazin alimentar este la 40 de kilometri. Cel mai apropiat spital este la 320 de kilometri. Iarna, vântul bate cu o putere de 120 de kilometri pe oră și este gheață peste tot, așa că e dificil să ieși din casă”, spune tânăra.
„A fost incredibil să trăiesc două luni în beznă totală”
„Nu am avut nicio așteptare. Știam că voi ajunge într-un loc foarte izolat – am fost avertizată. Știam și că va fi o experiență extremă. La scurt timp după ce am ajuns, au început nopțile polare. A fost o experiență incredibilă să trăiesc două luni în beznă totală. Nu mi-a fost deloc greu”, povestește Valentina Miozzo.
După nopțile polare, de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iulie, Kongsfjord este scăldat în soarele de la miezul nopții. „Nu există apus de soare timp de două luni, iar organismul nu acceptă că este noapte când soarele este sus pe cer, așa că este foarte greu să adormi. Dar în afară de acest mic inconvenient, este un mod de a trăi foarte frumos”.
Când ești într-un astfel de loc, complet izolat, înveți să-ți găsești energia în tine, iar asta pentru mine a fost o descoperire uimitoare.
Valentina Miozzo:
În plus, în Kongsfjord nu a existat nici măcar un singur caz de COVID-19, ceea ce a însemnat că viața și-a urmat cursul firesc. „Nu am purtat mască luni întregi”.
Nu este pentru prima dată când Miozzo petrece perioade îndelungate în străinătate – a stat trei ani în Londra, un an în Asia de Sud-Est și câte trei luni în India, Indonezia și Senegal.
Spune că nimic din toate câte a văzut nu se compară cu sălbăticia minunată de la Cercul Polar arctic. „Totul este diferit aici – clima, lumina, întunericul. Este un peisaj cu totul sălbatic. La tot pasul vezi vulpi roșii și arctice, reni, balene, delfini, orci, foci. Nu am trăit în Norvegia, am trăit în tundra arctică”.
Va
urma…
Miozzo și-a încheiat misiunea la pensiune în urmă cu două luni, însă s-a adaptat atât de bine, încât a hotărât să-și închirieze o locuință și să mai rămână o vreme. Acum se pregătește să plece către următoarea destinație: arhipelagul Svalbard, cea mai nordică așezare locuită de pe Planetă, la 1.046 de kilometri sub Cercul Polar, unde locuitorii împart străzile cu urșii polari. După o lună, se va îndrepta către sud, spre insulele arctice Lofoten, unde va lucra tot la o pensiune.
După? „Am legat relații frumoase cu oamenii din Kongsfjord – e ca și cum mi-am creat o nouă familie. Mă simt legată de ei, așa că am de gând să revin”, spune italianca.