ComenteazăSchimbări de personalitate
În afară de noile preferinţe culinare, Sylvia se simţea cu totul altfel, puternică şi hotărâtă. Nu mai era fiinţa fragilă şi bolnăvicioasă de dinainte de operaţie şi bănuia că moştenise o parte din personalitatea plină de viaţă a donatorului ei. Ştia că primise inima şi plămânii unui tânăr care murise într-un accident de motocicletă şi avea adesea coşmaruri legate de el. Doctorul care o operase încerca să o liniştească spunându-i că inima este doar o pompă pentru sânge şi nimic mai mult. Dar Sylvia nu s-a mulţumit cu explicaţiile seci. Bazându-se pe visele ei, şi-a identificat donatorul, pe nume Tim Lamirande, şi a făcut o vizită familiei lui. Spre surprinderea ei, mama şi surorile tânărului i-au confirmat că multe dintre noile sale preferinţe i-au aparţinut lui Tim. Povestea Sylviei a devenit celebră în toată lumea după ce cartea sa a fost transpusă pe peliculă, cu Jane Seymour în rolul principal.
Memoria celulară
Teoria conform căreia toate celulele organismului au memorie şi poartă cu sine amprenta personalităţii noastre a căpătat tot mai mulţi adepţi în ultimii ani. Dovezi concrete nu există, deşi au fost realizate câteva studii în acest sens, dar fără rezultate concludente. Doar mărturiile unor pacienţi cu transplant, în special transplant de inimă, susţin că în viaţa lor au apărut modificări majore la nivel psihologic şi emoţional. Să fie ADN-ul, acidul cu structură unicat care identifică fiecare fiinţă vie de pe Terra, un vehicul pentru suflet? Şi, odată transplantat în alt organism, este posibil să ia cu sine o încărcătură mai preţioasă decât o simplă structură moleculară? Răspunsurile nu pot fi decât speculative. ADN-ul conţine genele care ne fac unici, dar şi fragmente de informaţie pe care nu le putem descifra cu mijloacele ştiinţifice din prezent. Studiul ADN-ului este abia la început. Cu siguranţă, această structură miraculoasă, care creează şi susţine viaţa, ne rezervă şi alte surprize pe viitor.
INIMA, MAI MULT DECÂT UN MUŞCHI
Doctorul american Paul Pearsall a fost unul dintre cei mai vehemenţi apărători ai teoriei conform căreia toate celulele organismului au memoria proprie. El a adunat zeci de mărturii de la pacienţii care au primit o inimă nouă şi a redactat câteva studii despre schimbările prin care au trecut aceşti oameni. A stat de vorbă cu familiile şi cu prietenii donatorilor şi a verificat informaţiile pe care le primea de la pacienţi. Numeroasele coincidenţe pe care le-a notat l-au determinat să creadă că transplantul de inimă lasă urme adânci în conştiinţa şi în personalitatea pacienţilor. În opinia doctorului Pearsall, inima nu este doar un motor pentru sânge, ci un organ complex care gândeşte, iubeşte, comunică şi transmite energie către toate celelalte organe, chiar dacă sunt în alt corp. În vremurile vechi, inima era considerată sălaşul sufletului şi al gândurilor, al sentimentelor şi al amintirilor. Dr. Pearsall consideră inima drept un „partener” al creierului, formând împreună un sistem complex care generează gânduri şi emoţii şi este capabil să stocheze cantităţi uriaşe de informaţie. Sufletul unui om, caracterul lui şi tot ceea ce îl defineşte nu poate fi localizat într-un singur organ sau într-o singură regiune a corpului. Întregul organism participă la formarea personalităţii şi a gândirii noastre.
BIZARERII INEXPLICABILE
William Sheridan, un american de 63 de ani, din New York, a primit şansa la o viaţă nouă după ce a trecut cu succes printr-un transplant de inimă dificil. Recuperarea după intervenţia chirurgicală a decurs fără probleme şi William s-a întors acasă restabilit complet. După o vreme, fără să îşi dea seama prea bine ce se întâmplă, a început să deseneze în creion. Nu fusese niciodată atras de desen sau de pictură, nu ştia să fi avut vreun talent artistic, dar, după operaţie, simţea că s-a întâmplat ceva în sufletul lui. A început să deseneze într-un stil care îi impresiona pe toţi cei din jur, dar mai ales pe sine însuşi. Discutând cu medicul care îl operase despre noua lui pasiune, a aflat că primise inima unui artist care desenase toată viaţa în creion. Un alt american, în vârstă de 47 de ani, un simplu muncitor, a primit inima unui student de culoare, ucis pe stradă de un glonţ rătăcit. După transplant, bărbatul i-a declarat doctorului Pearsall că a început să îi placă foarte mult muzica clasică, deşi înainte nici nu asculta aşa ceva. Spre surprinderea lui, a aflat că tânărul de la care primise inima studia vioara şi avea un talent deosebit, fiind lăudat de profesorii care îl meditau. De altfel, studentul a fost omorât în timp ce se ducea la ora de vioară.