Măști pentru ten uscat
Ai nevoie de două banane cu o linguriță de miere și o jumătate de pahar de iaurt. Pasează bine până se omogenizează compoziția apoi aplic-o pe fașă. Lasă masca să acționeze 15 minute, apoi curăță tenul cu apă călduță.
Amestecă bine două linguri de miere cu două linguri de ulei de măsline extravirgini și aplică compoziția pe ten, gât și decolteu. După aproximativ o jumătate de ore, îndepărtează masca cu apă caldă.
Freacă bine două linguri de pudră de argilă cu patru linguri de ulei de măsline. Această compoziție trebuie lăsată pe fața 20 de minute.
Măști pentru ten gras
Ia un albuș de ou și bate-l bine timp de trei minute ș combină-l cu o linguriță de zeamă de lămâie, apoi aplică-l pe față și lasă-l să acționeze timp de 20 de minute. Curăță masca cu apă caldă.
Amestecă o linguriță de argilă cu o roșie bine stoarsă. Pune compoziția pe ten timp de 15 minute.
O altă mască foarte bună pentru tenul gras este cea făcută din două linguri de zmeură zdrobită și o lingură de iaurt. Se întinde pe piele și se lasă să acționeze o jumătate de oră și se îndepărtează cu apă caldă.
Măști pentru tenul mixt
Combină două linguri de praf de argilă cu două linguri de lapte și adaugă câteva picături de ulei de migdale dulci. Aplică masca pe față timp de 20 de minute.
Toacă bine un morcov șiamestecă-l cu o lingură de smântână. Ține masca pe piele aproximativ un sfert de oră.
Fă o mixtura dintr-o lămâie verde, o jumătate de portocală și un pahar cu lapte bătut. Aplică masca pe fața pentru 20 de minute.
Măști pentru ten acneic
Pisează bine trei pastile de aspirină netamponată și amestecă-le cu o linguriță de miere.Ține masca pe față 20 minute.
Combină două linguri de făină de ovăz cu două linguri de apă și lasă masca să acționeze 10 minute.
Amestecă o linguriță de drojdie de bere cu o lingură de zeamă de lămâie. Ține-o pe față aproximativ 15 minute.
Măști pentru tenul normal
Toacă mărunt un castravete și amestecă-l cu trei linguri de iaurt. Masca se aplică pe ten pentru 20 de minute.
Bate bine un galbenuș de ou și o lingură de argilă. Pasta obținută trebuie să stea pe față 15 minute.
Stoarce bine o lămâie verde și o portocală și amestecă bine zeama rezultată cu un sfert de pahar de lapte bătut. Ține compoziția pe față 20 de minute.