Supă cu mazăre şi crutoane
Ingrediente: 300 g de mazăre nouă curăţată, doi morcovi, o ţelină, două cepe, doi dovlecei, doi ardei verzi, o legătură de pătrunjel, doi cartofi, două-trei linguri de ulei de măsline, sare, piper alb, crutoane.
Mod de preparare: se pun la fiert cam 30 de minute ţelina, morcovii şi ceapa, într-o oală de trei litri, cu o linguriţă de sare, apoi se adaugă mazărea, dovleceii, ardeii, cartofii şi pătrunjelul. Când sunt gata, se scot din zeamă şi se pasează cu blenderul, păstrând o ceşcuţă de boabe de mazăre. Crema obţinută se potriveşte de sare şi piper şi se mai lasă să dea în câteva clocote. La sfârşit se pun uleiul şi boabele de mazăre fierte. Se serveşte cu crutoane.
Penne cu pesmet şi şuncă
Ingrediente: 500 g paste (penne), 200 g mazăre nouă, 300 g şuncă de Praga, o ceşcuţă de pesmet, 200 g maioneză, sare, piper, două linguri de ulei.
Mod de preparare: se fierb pastele în apă cu puţină sare şi cu două linguri de ulei, apoi se scurg foarte bine. Mazărea se fierbe 15-20 de minute, apoi se lasă la scurs într-o sită. Se amestecă pastele cu mazărea, şunca tăiată cubuleţe, maioneza şi se adaugă sare şi piper, după gust. Pesmetul se prăjeşte într-o lingură de ulei, până se rumeneşte, şi se presară peste paste.
Tigaie cu pastramă
Ingrediente: 500 g de boabe de mazăre nouă, 250 g pastramă de porc afumată, două linguri de unt, sare, patru ouă fierte potrivit, câteva frunze de pătrunjel.
Mod de preparare: Se fierbe mazărea în apă cu puţină sare, iar când e gata se scurge de apă. Se topeşte untul într-o tigaie din teflon şi se pune la prăjit pastrama tăiată cubuleţe, câteva minute. Se adaugă mazărea şi se mai lasă pe foc două-trei minute, amestecând continuu, ca să nu se lipească. Amestecul se serveşte cu ou fiert şi se ornează cu frunze de pătrunjel.