Autorii studiului, apărut în revista ‘Stroke: Journal of the American Heart Association, au lucrat plecând de la un sondaj realizat de surori medicale din Statele Unite timp de 14 ani pe 69.622 paciente. Femeile au spus ce mănâncă şi au dat amănunte despre cantitatea de legume şi fructe consumată.

Concluzia a fost că femeile care mâncaseră cantităţi mai mari de portocale şi grepuri, inclusiv suc din aceste fructe, riscau cu 19% mai puţin să facă un atac cerebral. „Analizele au arătat că un consum mai mare de fructe, legume, mai precis, de vitaminaC, are legătură cu scăderea riscurilor de atac cerebral”, spune Aedin Cassidy, principalul autor al studiului, potrivit Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News