Boala Alzheimer e o afecţiune degenerativă progresivă a creierului, când începi să-ţi pierzi din memorie, eficienţa intelectuală scade şi ea vizibil, îţi schimbi comportamentul, personalitatea. Acest lucru se petrece datorită faptului că se distrug ireversibil neuronii. Există două tipuri de Alzheimer: unul comun, care reprezintă 90% din cazuri şi altul la persoanele sub 50 de ani, acesta transmiţându- se genetic.
- Printre factorii ce pot induce boala poate fi un nivel crescut al colesterolului, hipertensiunea arterială, diabetul şi traumatisme cranio-cerebrale.
- Alţi factori favorizanţi mai sunt şi intoxicaţiile cu plumb, cupru, aluminiu.
- Persoanele afectate nu mai ştiu să utilizeze obiectele din viaţa de zi cu zi, nu mai recunosc locurile familiale. Sunt dezorientate, se pierd, sunt situaţii când devin agresive, fapt ce poate determina familia să le interneze în spital.
- Pentru a putea temporiza apariţia bolii, trebuie avut în vedere ca activitatea fizică să fie cât mai intensă şi pe cât posibil persoana să-şi exerseze memoria, să citească, să încerce să dezlege cuvinte încrucişate.
- Esenţial pentru persoanele afectate de boală e ca de la debutul acesteia să înceapă să folosească vitamine din grupa B (B2, B6,B12), vitamina C, calciu, colină (lecitină), zinc, fosfor, mangan.
- Lecitina este binevenită în această perioadă pentru că e important ca persoana să aibă funcţia motorie satisfăcătoare, ca să încerce să facă mişcare, căci mişcarea favorizează buna oxigenare a creierului.
- Mai mult, puterea antioxidanţilor în lupta cu această boală a fost demonstrată.
- Astfel, acidul folic şi vitamina B12 conţinută în drojdia de bere, în toate cerealele integrale (orz, hrişcă, grâu, ovăz, mei) apără celulele sistemului nervos de procesul de degenerare, aşa că e important să consumi cereale.
- Vitamina C pe care o găseşti din plin în cătină, măceşe, pătrunjel, citrice protejează membrana celulelor sistemului nervos de distrugere.
- Vitamina E, supranumită vitamina tinereţii, pe care o poţi găsi în uleiurile extravirgine de cânepă, cătină, susan, de măsline sau din seminţe de struguri, este mai mult decât necesară.
- Acizii polinesaturaţi omega 3 ajută mult când e vorba de pierderea memoriei, trebuie consumat peşte mult şi ulei de in.
Recomandări
Victor Micula, trimis de judecători la mănăstire în loc de pușcărie, după ce și-a cumpărat un arsenal prin interpuși. Milionarul e nemulțumit și cere revizuirea
Produse naturale de ajutor
- Salv 7 – Farmacia Naturii. Eficient în bolile Alzheimer şi Parkinson datorită aportului mare de antioxidanţi. Administrare: 1-2 linguriţe de trei ori/zi. Preţ: 18 lei.
- Circulaţie cerebrală şi memorie – Fares. Ajută la buna oxigenare a creierului, fiind de ajutor pentru memorie. Administrare: 1-2 capsule de două ori/zi. Preţ: 33,5 lei.
- Bios Tonic Geriatic – Bios Natura. Ajută la oxigenarea creierului, creşte eficienţa mentală şi concentrarea. Administrare: o capsulă de 3 ori/zi. Preţ: 35 de lei.
Leacuri la îndemâna oricui
- Cura cu soia (3-4 zile pe săptămână se consumă lapte de soia şi brânză de soia);
- Cura cu cereale (datorită aportului de vitamina B);
- Cura cu tinctură de salvie (o linguriţă de 4 ori/zi);
- Cura cu ginseng indian (2-3 linguriţe de pulbere pe zi); 4 Cura cu tinctură de valeriană (o linguriţă de 3-4 ori/zi);
- Cura cu drojdie de bere ca atare sau sub formă de capsule.
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Cum trebuie să așezi antenele routerului Wi-Fi ca să ai un semnal bun la internet. Greșeala pe care multe persoane o fac
GSP.RO
Daniel Bîrligea s-a bucurat alături de iubită, după victoria din Liga Națiunilor. Moment emoționant la finalul meciului
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade în 24 de ore. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas