Mi-a lăsat doar o amintire: fetița noastră

Părinții mei, profesori, m-au învățat de mic copil că nimic nu-i este mai de folos în viață omului decât știința de carte. „Trebuie să ai mintea deschisă și sufletul bogat, și numai cărțile te pot ajuta să faci asta”, îmi spunea mama. Am crescut într-o casă cu multe cărți și am visat întotdeauna să mă îndrăgostesc la fel ca eroinele din cărțile mele preferate. Am fost o elevă bună, le-am făcut cinste părinților mei, iar la 18 ani am plecat la facultate. Nu m-am mulțumit cu una, am făcut două facultăți deodată, una care urma să-mi asigure traiul zilnic, alta pentru sufletul meu.

Aveam prieteni, dar niciunul dintre băieți nu s-a lipit de sufletul meu. Bărbații din ziua de azi nu mai au răbdare să-și cucerească iubitele cu vorbe și gesturi frumoase; după o cafea sau o limonadă, vor totul. Așa că n-am cedat avansurilor, uneori chiar obraznice, ale băieților pe care i-am cunoscut, însă în ultimul an de facultate s-a înfiripat o relație între mine și unul dintre profesorii mei, un bărbat cu 25 de ani mai mare decât mine, divorțat și care avea un băiat de vârsta mea. Tiberiu m-a impresionat cu inteligența și delicatețea lui, iar când m-a cerut de soție, am spus „da”.

Recomandări

Directorul de spital care l-a surclasat pe Sorin Oprescu la anii de pușcărie. Florin Secureanu își deconta bijuteriile, limuzina și călătoriile în jurul lumii

I-am cunoscut pe fosta lui soție și pe fiul lui, Lazăr, cu care Tiberiu era în bune relații, i-am cunoscut prietenii și mă simțeam în largul meu în lumea lor. Părinții mei n-au fost foarte încântați când au aflat cine este ginerele lor, dar și-au spus probabil că fiica lor e o fată înțeleaptă și, dacă eu am ales să-mi petrec restul vieții alături de Tiberiu, înseamnă că e un om bun. și chiar așa a și fost. Am regăsit în casa soțului meu atmosfera de acasă. Cărți multe, liniște, lectură, con-fort. Pentru că am terminat facultatea prima, am rămas asistentă la catedra unde preda și soțul meu, îl asistam și îl ajutam la cursuri, îi pregăteam și-i sfătuiam pe studenți, eram împreună cu Tiberiu mai tot timpul, și la lucru, și acasă.

Seara, după ce mâncam, ne cuibăream fiecare în fotoliul lui și citeam, uneori priveam împreună un film, alteori îi invitam pe prietenii lui Tiberiu la masă și se încingeau niște discuții aprinse, extrem de interesante.

Viața se scurgea lin, în liniște, dragoste și pace, exact așa cum visasem. Sigur că mi-aș fi dorit un copil, dar Tiberiu suferise o operație în urmă cu câțiva ani, i se descoperise o tumoare și medicii, ca să fie siguri că nu mai e niciun pericol, au scos tot, așa că soțul meu nu mai putea avea alți copii. Tiberiu era nefericit din pricina asta, mi-a propus chiar să încercăm varianta unei inseminări artificiale, dar eu am refuzat. Mi-am spus că poate acesta e prețul fericirii mele și că alte femei nu cunosc niciodată fericirea unui cămin ca al meu.

Recomandări

Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe

Am pregătit un masterat, apoi m-am înscris la doctorat. Mi s-a propus o bursă ispititoare, dar am vrut s-o refuz. Tiberiu a intervenit atunci și m-a sfătuit să nu fac o asemenea prostie.

— Mulți ar zice că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior dacă ar avea parte de o asemenea bursă. Nu da cu piciorul unei ocazii ca asta! Am să vin în vizită, o să vorbim tot timpul, nu sunt un copil, o să mă descurc.

Trebuia să lipsesc din țară trei ani. și aveam serios de muncit, trebuia să-mi petrec zile în șir în bibliotecă și nu-mi puteam permite să lipsesc de la cursuri, să mă fac de râs. La insistențele lui Tiberiu, am acceptat. I-am rugat pe Silvia, fosta soție a lui Tiberiu, și pe fiul lui să aibă grijă de el și am plecat cu sufletul destul de îndoit. Aveam o presimțire care nu-mi dădea pace, aveam senzația că urmează să se întâmple ceva rău, dar Tiberiu mi-a spus să las superstițiile prostești și să-mi văd de drum. Ca să fie sigur că ajung la destinație, a venit cu mine până acolo, m-a ajutat să mă instalez, a stat până au început cursurile și apoi s-a întors acasă. Vorbeam, firește, în fiecare seară pe Skype și a rămas că vine din nou să mă vadă în prima vacanță. După ce m-am afundat în studiu și am început să-mi aștern ideile pe hârtie, am pierdut noțiunea timpului, uneori uitam și de diferența de fus orar și ratam discuția cu Tiberiu. Îmi scria el un e-mail îngrijorat, ca să nu-mi răpească din timpul prețios de somn, iar după ce îi răspundeam, se liniștea.

Recomandări

Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?

Mi-am făcut prieteni și am început să ies cu ei în oraș, când aveam un mic răgaz. Acolo am regăsit atmosfera din studenție, dar de data asta am profitat mai mult de ea. Nu-i vorbă că mai toți colegii știau să se distreze, nu glumă! Uneori, ne adunam în locuința unuia dintre noi, mâncam preparate gătite de gazdă, cu specificul țării din care venea, ne delectam cu bău-turi specifice plaiurilor lui natale și învățam cântece tradiționale. De câteva ori, am reușit să mă îmbăt, trebuie să recunosc, neobișnuită fiind cu băutura. Cu timpul, nu i-am mai simțit atât de acut lipsa lui Tiberiu, colegii mei erau oameni tineri, plini de viață și m-au antrenat pe nesimțite în vârtejul vieții lor.

în vacanță, când Tiberiu a venit în vizită, l-am luat cu mine la petrecerile noastre, dar, cum era de așteptat, nu le-a gustat deloc. Nu s-a plâns însă și nici n-a comentat. Când l-am condus la avion, mi-a spus doar atât: — Ai grijă de tine! Discuțiile noastre pe Skype s-au mai rărit, la fel și e-mailurile. Tiberiu aștepta să-l caut eu, nu mai insista. Iar eu eram foarte ocupată cu noua mea viață de studentă întârziată. De câteva ori, Paul, unul dintre colegii mei, m-a luat pe sus și m-a dus în apartamentul lui, unde am făcut dragoste până la ziuă, așa cum nu mai făcusem niciodată, ca doi oameni flămânzi unul de altul. M-am simțit îngrozitor, nu i-am povestit nimic lui Tiberiu despre asta, dar cred că el știa foarte bine ce se întâmplă. După doi ani, când trebuia să mă apuc serios să pun cap la cap tot ce scrisesem și să duc la bun sfârșit lucrarea, am primit un telefon de la Silvia.

— Cancerul lui Tiberiu a recidivat, de data asta a apărut la pancreas. Se pare că n-are nicio șansă. El mi-a zis să nu-ți spun nimic, nu vrea să te întorci acasă și să lași totul baltă, dar eu cred că ar fi mai prudent s-o faci, asta, firește, dacă vrei să-l mai prinzi în viață. Doctorii nu i-au dat prea mult.

M-am urcat în primul avion fără să-mi pese de ce las în urmă. Tiberiu era omul pe care-l iubeam, era soțul meu, bărbatul care mă făcea fericită. La gândul că-l pierd, am simțit că-mi ia foc capul. L-am găsit acasă, tocmai terminase o serie de citostatice. Era slab, arăta îmbătrânit, avea cearcăne… Era un cadavru viu.

— Îmi pare rău că-ți fac una ca asta! Am implorat-o pe Silvia să nu-ți spună. După ce eu n-am să mai fiu, întoarce-te acolo și termină ce-ai început! Fă asta pentru mine!

A mai rezistat doar două luni, două luni lungi de chin, durere și nesomn. în ultima zi, m-a rugat să-i mai promit o dată că mă întorc să termin ce-am început.

— Poate n-ar fi o idee rea să rămâi acolo. Păreai cu adevărat fericită.

Ploua torențial când l-am înmormântat. Am stat nemișcată lângă mormântul lui, udă până la piele. Nu-mi puteam ierta că am ratat doi ani în care mă mai puteam bucura de prezența lui, de mintea lui strălucită. Fiul lui Tiberiu m-a luat cu forța și m-a urcat într-o mașină. M-au dus la ei acasă, iar Silvia m-a îngrijit ca pe un copil. Am făcut pneumonie. Trupul mi s-a vindecat, dar sufletul – nu. Nu m-am mai putut întoarce în casa lui Tiberiu, nici măcar să-mi iau lucrurile. I-am rugat pe Silvia și pe fiul ei să facă ce vor cu casa. Tiberiu ne trecuse pe toți trei în testament, dar n-am vrut nimic. I-am cedat totul fiului său. Nu am îndrăznit să întreb niciodată de ce Silvia a divorțat de Tiberiu și nici ea nu mi-a spus.

După ce mi-am revenit, m-am întors în America, să-mi termin doctoratul, așa cum îi promisesem. Paul se întorsese în țara lui, la fel și ceilalți colegi. N-am mai găsit pe nimeni cunoscut acolo. M-am îngropat în bibliotecă și m-am străduit să scriu. Stăteam în fiecare zi până la ora închiderii și eram prima dimineața la ușă. Abia dacă reușeam să mănânc ceva, mă hrăneam cu… apă.

într-o seară, când mă pregăteam să-mi strâng lucrurile, m-a apucat amețeala și… m-am trezit într-un loc necunoscut. Am văzut pe cineva agitându-se în jurul meu, dar nu-i puteam distinge chipul. Am reușit să beau niște suc de fructe și privirea mi s-a mai limpezit. L-am recunoscut pe unul dintre custozii bibliotecii, un bărbat tânăr, cu ochelari, care zâmbea tot timpul.

— Ce s-a întâmplat? l-am întrebat.

— Ați leșinat. Am vrut să chem ambulanța, dar mi-ați spus că nu vreți să ajungeți la spital. V-am adus la mine, stau lângă bibliotecă. Cred că n-ați mai mâncat nimic de mult, nu-i așa?

— Da, cam așa ceva. Nu pot să înghit nimic solid. Beau doar apă.

— Cred că numai Gandhi a reușit performanța asta. Haideți să încercăm să beți puțină supă.

Iosif m-a găzduit o vreme și m-a îngrijit. Când am mai prins puteri, m-am dus acasă și am început să-mi gătesc. încetul cu încetul, mi-am recăpătat pofta de mâncare și pofta de viață. Nu îmi puteam ierta că am stat departe de Tiberiu, dar trebuia să duc la bun sfârșit doctoratul, deși, sinceră să fiu, nu înțelegeam la ce mi-ar mai folosi, pentru că oricum nu mă mai interesa defel ce o să fac. Norocul meu a fost că îl aveam pe Iosif, prietenul meu. Iosif era cu 7 ani mai mic decât mine, dar gândea mult mai matur decât mine. Obținuse o bursă și așa reușise să scape de acasă. Avea un tată foarte sever, care le controlase viața tuturor membrilor familiei. Mama lui se temea să iasă din cuvântul lui, iar ceilalți frați ai lui, după ce au plecat la studii, nu s-au mai întors acasă nicio-dată. Tatăl lui îi găsise o logodnică pe gustul lui, fiica unui asociat de-al lui, și-l aștepta acasă să facă nunta. îi era milă de mama lui, dar în adâncul sufletului nu s-ar mai fi întors nici el acasă. Ne-am povestit unul altuia toate bucuriile și suferințele, ne-am îndrăgostit și m-am mutat la el. Mi-am propus să stau acolo până i se termină lui bursa. îmi susținusem cu brio doctoratul și îmi găsisem ceva de lucru, ca să mă pot întreține. Iosif continua să lucreze la bibliotecă și ajungea seara târziu. Eu îl așteptam cu masa și, după ce mâncam, povesteam până adormeam. într-o seară, a bătut cineva la ușă. Am crezut că a venit Iosif mai devreme, altfel nu aș fi deschis. în ușă era însă un străin.

— Sunt tatăl lui Iosif.

L-am poftit înăuntru, am vrut să-i ofer ceva de băut, dar m-a refuzat.

— N-am timp de politețuri. Am aflat că în viața fiului meu există cineva, o femeie, care-l împiedică să-și facă datoria față de familie. Am o singură rugăminte: dispăreți cât mai repede, dați-i pace! Noi suntem niște oameni religioși, cu frica lui Dumnezeu, nu niște destrăbălați, ca alții. Pe fiul meu îl așteaptă acasă o fată cuminte, care-i va dărui copii și nu-i va ieși din cuvânt. Faceți ce vă spun, e cel mai bine!

Privirile lui m-au înghețat. Avea o fi-gură de om rău și mi s-a făcut teamă.

— Să nu cumva să fie nevoie să mă întorc, atât vă spun!

și a plecat. M-am tot frământat dacă să-i vorbesc lui Iosif sau nu despre vizita tatălui lui. I-am spus până la urmă. S-a înfuriat îngrozitor și, peste câteva zile, a plecat acasă, să lămurească lucrurile. Mie mi-a fost însă teamă să-l aștept, așa că am fugit acasă, în țară, fără să-i las niciun număr de telefon, nicio adresă. M-am dus acasă la ai mei și i-am rugat să mă lase să locuiesc cu ei o vreme. Părinții mei s-au bucurat mult că sunt întreagă și nu mi-au pus nicio întrebare. Peste puțin timp, mi-am dat seama că eram însărcinată. Nu am știut dacă să mă bucur sau să mă întristez. Mi-am dat seama că, dacă păstram copilul, bietul de el nu-și va cunoaște niciodată tatăl și n-am știut dacă ar fi corect față de el. M-am frământat nopți în șir, apoi i-am mărturisit mamei totul.

— Nu-ți face griji, draga mea! Nu ești singură, noi suntem aici să te ajutăm. Abia aștept să-mi țin în brațe nepoții!

Am avut o sarcină destul de dificilă, ca multe femei trecute de 30 de ani. A trebuit să stau la pat, să nu fac efort, m-am îngrășat mult și am născut prin cezariană o fetiță de toată frumusețea, cu părul negru ca al tatălui ei.

Am ales să nu-i spun nimic lui Iosif despre copil. Am vrut să-i las libertatea de a-și alege singur viața. Nu știu dacă s-a întors vreodată acasă sau dacă s-a căsătorit cu logodnica lui. E un om bun, i-ar fi fost un tată iubitor fiicei noastre, dar nu cred că ar fi acceptat să se mute aici, cu noi. Mama spune că, poate, voi avea șansa să mai întâlnesc un om bun, care să ne iubească la fel de mult pe mine și pe Alice.

— Iar dacă nu, nu-i bai, draga mamei, trebuie să mergem înainte.

Când s-a anunțat la un moment dat că se organizează concurs pentru ocuparea postului de profesor, m-am prezentat, am câștigat și m-am întors la catedră. Mi-a fost greu la început să stau în fostul birou al lui Tiberiu, unde totul părea aproape neschimbat. Cu timpul însă, mi-am dat seama că acolo e locul meu.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News