O mare parte dintre femei se confruntă, după vârsta de 40-45 de ani, cu o problemă inestetică şi anume aceea că sprâncenele se lasă, mai ales treimea lor externă, dând expresiei fetei un aspect trist şi obosit.
Operaţia de lifting de sprâncene presupune o operaţie laborioasă, în care se practică incizii la nivelul scalpului, iar tegumentul frunţii este decolat, ascensionat şi “cusut” mai sus, excesul de ţesuturi se elimina. Rămân astfel 2 cicatrice în zona păroasă a capului. Uneori aceste cicatrici se pot lăți inestetic, iar rezolvarea o reprezintă tatuarea lor sau implantul de păr la acest nivel.
Dar sprâncenele pot fi liftate şi prin câteva trucuri la îndemână chirurgului estetician şi care nu implică chirurgie.
- Injectarea de toxina botulinica, preponderent în zona centrală a frunţii, astfel că rămân două “fâşii” de muşchi în lateralele frontale, care vor ridică într-o manieră discretă, colţurile sprâncenelor.
- Injectarea de acid hialuronic sau grăsime proprie în zona imediat de sub fiecare sprânceană, astfel se produce o ridicare a acesteia, în bloc, sau doar a treimilor externe ale acestora, în funcţie de fizionomia fiecăruia.
- Tatuajul medical pentru conturarea sprâncenelor, treimea lor externă fiind tatuată mai sus decât este inserţia firelor de par. Astfel se obţine o pseudoliftare, foarte eficientă din punct de vedere estetic.Va sfătuiesc să tatuaţi sprâncenele în cabinetele cu multă experienţă în domeniu, unde se folosesc instrumente sterile şi pigmenţi naturali.
Fiecare dintre noi aveam o fizionomie aparte. Medicul estetician este acela care va poate evalua problemele şi va poate oferi varianta care vi se potriveşte cel mai bine.
Ce putem face pentru a preveni instalarea prematură a acestui neajuns?
1. Hidrataţi corect tenul, indiferent de genul de piele. Daţi-i tenului dvs “hrană” potrivită. Dacă tenul este gras, aplicaţi loţiunile hidratante destinate tenului gras, dacă este uscat, aplicaţi creme, măşti grase, etc dedicate tenului uscat. Dacă tenul este mixt, aveţi grijă cu atenţie de fiecare parte a tenului dvs.
2. Nu va expuneti la soare mai mult decât este cazul. Purtaţi întotdeauna ochelari de soare pentru a preveni apariţia ridurilor de la colţurile externe ale ochilor ( laba găştii).
3. Adresaţi-va cabinetelor de medicină estetică imediat ce observaţi că există o problema de acest gen. Tratamentele aplicate vor fi mai simple, mai ieftine dacă problema nu se agravează.
Citește și:
- EXCLUSIV/ „Am tenul foarte uscat! Ce pot face pentru a preveni apariția ridurilor?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
- De ce avem păr în anumite zone ale corpului? Medicul estetician Adina Alberts ne explică
- EXCLUSIV/ Cum tratăm celulita acasă. Medicul estetician Adina Alberts are soluția
- Medicul estetician Adina Alberts: Dacă plănuiești să devii mamă, trebuie să eviți tratamentele estetice
- EXCLUSIV/ Ce este sigur să ne injectăm în față? Medicul estetician Adina Alberts are răspunsul