Iată câteva sfaturi:

• Practicaţi mersul pe jos, pe bicicletă, dansul sau urcatul scărilor, pentru că mişcarea stimulează producţia de estrogen. Dacă aveţi însă osteoporoză, nu efectuaţi exerciţii care pot creşte riscul de fractură şi care suprasolicită coloana vertebrală, cum sunt: săriturile cu coarda, joggingul, gimnastica aerobică.
• Expuneţi-vă cu moderaţie la soare. Acesta este un alt factor care ajută organismul în asimilarea calciului, pentru că favorizează producerea vitaminei D la nivelul pielii.
• Consumaţi lapte, brânză şi iaurt cu indice de grăsime mic, deoarece lactatele conţin calciu şi întăresc oasele.
• Includeţi în alimentaţie produse vegetale bogate în calciu, precum cerealele integrale, seminţele de susan şi de floarea- soarelui, dar şi legumele cu frunze de culoare verde.
• Consumul de smochine şi de sâmburi de migdale poate fi de ajutor în cazurile de carenţe de calciu. Se recomandă circa o mână de fructe pe zi.
• Mâncaţi alge de mare, somon şi sardele atunci când aveţi o lipsă acută de calciu.
• Feriţi-vă de alcool, cafea şi ţigări, pentru că sunt foarte nocive! Puteţi bea o bere fără alcool, care e bogată în hamei şi în cantităţi importante de estrogen vegetal, având un conţinut important de calciu.

Produse naturale care vă pot ajuta:

• Ciuperca Agaricus Blazei – Murill: contribuie la absorbţia calciului, stimulând întărirea oaselor. Administrare: un plic, de două ori pe zi. Preţ: 15 lei pe plic.
• Coada calului – Fares: fixează calciul în organism fără să se ajungă la depuneri pe oase. Are proprietăţi remineralizante, cicatrizante şi detoxifiante. Administrare: una-trei căni pe zi. Preţ: 3 lei
• Osteo Repair – Indian Herbal: e bun în cazul carenţelor de calciu, al fracturilor, contra rahitismului şi al fragilităţii osoase. Administrare: o capsulă, de trei ori pe zi. Preţ: 40 de lei.

Leacuri la îndemâna oricui

• Cura cu argilă. Seara, într-un pahar cu apă, se pune o linguriţă cu argilă. Se lasă până dimineaţa, se amestecă bine şi se bea apa tulbure, pe stomacul gol.
• Cura cu prune şi caise uscate. Se recomandă consumul a trei-patru fructe pe zi.
• Cura cu lucernă. Se prepară o infuzie, cu o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se beau trei căni pe zi, trei luni. Nu e recomandată în cazurile de tulburări de coagulare a sângelui.
• Cura cu ouă de prepeliţă. Se consumă două ouă pe zi, crude, o lună.
 

Urmărește-ne pe Google News