Deşi are 39 de ani şi a trecut prin două naşteri, Mihaela Borcea arată mai bine ca multe fete de 20 de ani. Însă puţini ştiu că în urmă cu aproape 7 ani, imediat după ce i-a adus pe lume pe gemenii Angelo Mihai şi Antonia Melissa, soţia preşedintelui dinamovist Cristi Borcea avea multe kilograme în plus.
Face tratamente de înfrumuseţare la clinica sa
Pentru a-şi menţine o siluetă de invidiat, Mihaela Borcea are mare grijă de alimentaţie. “Mănânc foarte multe produse naturiste. Chiar mi-am amenajat acasă o mică grădină, astfel că îmi cultiv singură legumele”, a explicat Mihaela. Bea des ceai Zein (combinaţie de muşeţel, fenicul, floare de violetă, petale de trandafir şi roiniţă) pentru eliminarea toxinelor din corp, sucuri naturale şi nu trece peste prânz fără să mănânce o ciorbă.
“După ce i-am născut pe Angelo Mihai şi pe Antonia Melissa aveam multe kilograme în plus. Nu vă spun câte! În anii care au urmat, am pierdut din greutate constant, printr-o alimentaţie sănătoasă. Cu dieta pe care v-o prezint am reuşit însă să slăbesc brusc 8 kilograme într- o lună şi jumătate, astfel că acum am ajuns la 57 de kilograme. Însă dieta trebuie însoţită de tratamente de remodelare corporală, de diminuare a celulitei şi de tonifiere musculară şi cutanată, pe care eu le-am făcut la recomandarea medicului de la clinica mea. Acestea sunt personalizate pentru vârsta, înălţimea şi constituţia mea, precum şi pentru numărul de kilograme pe care le am în plus”, a încheiat Mihaela.
Dieta recomandată de Mihaela