Dacă nu poți alege una dintre aceste experiențe oferite de Egipt, poți face o combinație între ele optând pentru circuitul de 11 zile propus de turoperatorul Europa Travel, la tariful special de 749 euro/persoană. În plus, dacă rezervi vacanța până la 10 aprilie, beneficiezi de bonusul în valoare de 125 euro, ce constă în excursii opționale la Alexandria, Muzeul de Egiptologie sau Valea Regilor.

Cairo, orașul contrastelor

Toate drumurile din Egipt duc către Cairo, o capitală cu un trafic alarmant care trăiește cu un picior în trecut și unul în prezent. Dacă celelalte orașe egiptene se bazează mai mult pe turism, în Cairo se pun bazele politicii și economiei, iar locuitorii preferă să-l numească Masr, ce înseamnă atât Cairo, cât și Egipt. Vizitează perla orașului, Muzeul de Egiptologie ce deține cea mai mare colecție de artă faraonică din întreaga lume. În incinta sa sunt expuse obiecte unice, precum sarcofage de aur, coloși din granit, măsti faraonice decorate cu pietre prețioase, papirusuri vechi de mii de ani sau mumii.

Piramidele legendare de la Giza

Din Piața Tahrir, punctul vibrant al capitalei, poți pleca spre Giza, platoul deșertic unde se ridică cele trei piramide perfect aliniate cu planetele, și Sfinxul (monumente parte din UNESCO). Ultima dintre cele 7 minuni ale lumii antice, care a rezistat timpului, Marea Piramidă a lui Kheops nu este însă prima piramidă clădită în Egipt.

Dacă vrei să vezi locurile unde s-au pus bazele piramidelor, atunci alege excursia opțională de la Europa Travel, spre Sakkara, unde se află Piramida în trepte a lui Djoser și spre Dahsure, pentru a vedea Piramida Cocoșată și Piramida Roșie.

Temple mărețe de pe Nil

Una dintre experiențele obligatorii în Egipt, este plimbarea cu felucca pe Nil pe ruta Aswan – Insula Kitchener, unde poți înota în ape pline de corali. Tot aici poți să vizitezi cel mai romantic dintre templele egiptene, închinat Zeiței Isis (Templul Philae).

Dintre toate templele de pe Nil, Kom Omo este cu siguranță cel mai enigmatic pentru că a fost realizat perfect simetric, împărțit în două secțiuni realizate în oglindă și dedicat Zeilor Sokek și Horus. La Edfu poți vedea o mulțime de hieroglife și reliefuri ce prezintă lupta dintre Horus și Seth, în timp ce la Templul Luxor, poți surprinde atmosfera tipică a Egiptului Antic, acest monument fiind opera grandioasă a Regelui Amenhotep al III lea.

Luxor este cel mai mare muzeu în aer liber din lume, unde milioane de turiști ajung în fiecare an atrași de amalgamul de monumente și sanctuare faraonice. Din fosta Teba te poți îndrepta spre Templul Karnak, locul unde egiptenii erau obligați să ajungă măcar o dată în viață, astăzi considerat cel mai mare complex de temple ridicate vreodată în Egipt.

Opțional poți explora Valea Regilor, unde cercetătorii lucrează continuu de mai bine de 2 secole. Aici se ascund cele mai enigmatice temple mortuare care erau pline de bogății pentru a face trecerea faraonilor, în Viața de Apoi, mai ușoară.

Lumea pasionaților de scufundări

După ce ai descoperit lumea secretă a faraonilor, poți alege câteva momente de relaxare în Hurghada, oază de exotism de la Marea Roșie. Poți opta și pentru o excurie opțională spre Insula Gifton, o impresionantă grădină subacvatică de corali luată cu asalt de mii de pasionați de scufundări din întreaga lume.

De Mădălina Isar

Circuit in Egipt – tarif: 749 euro/persoana, 11 zile (3 nopti in Cairo, 1 noapte tren Cairo – Aswan, 3 nopti in Hurghada, 3 nopti pe vas de croaziera) cazare cu mic dejun, cina si all inclusive la hoteluri de 4* conform programului, transport avion, tururi, transferuri si excursii mentionate in program, ghid local, asistenta turistica. *Bonus 125 euro: excursii la Alexandria, Muzeul de Egiptologie, Valea Regilor, valabil pana la 10 aprilie 2019!  Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 
 

Urmărește-ne pe Google News