Un brand de la noi lansează colecţia Sensual Lights, propunând pentru sezonul cald rochii din materiale preţioase, precum mătase şi dantelă din India, care scot la iveală feminitatea şi senzualitatea.
Această colecţie se adresează femeilor puternice care doresc să iasă din anonimat atât prin intermediul materialelor utilizate, cât şi a designului care, prin linii clasice dar şi moderne, readuce în actualitate feminitatea rochilor.
Rochiile propun ca tendinţe pentru această vară materiale ca mătase, voal din mătase naturală, dantelă, dantelă cu aplicaţii preţioase, tafta. Toate creaţiile acestei colecţii emană feminitate şi senzualitate, inclusiv prin paleta de culori care include nude, verde smarald, roşu şi negru.
Colecţia a fost prezentată în avanpremieră la târgul internațional „Pasarela Gaudi Novias”, care a avut loc în Barcelona în perioada 3-5 mai. La târgul dedicat rochiilor de seară şi rochiilor de mireasă au participat reprezentanţi ai celor mai importante magazine din lume pentru a comanda creaţii vestimentare, atenţia pentru calitate şi detaliu fiind extrem de ridicată.
„Prezenţa noastră la târgurile internaţionale are ca scop pe termen lung intrarea pe cât mai multe pieţe din afara ţării. Totodată, ne ajută să fim mereu la curent cu noutăţile care apar în ceea ce priveşte materialele utilizate şi principalele trenduri de design,” declară Cristina Oprea, Manager Talis l`aterlier, care introduce pentru prima data conceptul made to measure pentru femei, acel concept prin care într-un spaţiu foarte primitor, şi feminin în acelaşi timp, orice femeie se simte în centrul atenţiei, primeşte consiliere specializată şi în final o creaţie vestimentară adaptată fizionomiei şi temperamentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News